Dacă vei căuta de curiozitate „comedie românească” pe Google, vei primi rezultate cu filme care-s scoase și acum de la naftalină la TV. Asta dacă nu-i vorba de vreun experiment al unui trust, în care se face o șaorma cu vedete și ceva scenariu vrut hollywoodian, la care renunți după prima glumă parcă tradusă „să facă sens.”

D-aia când am văzut trailerul filmului Usturoi, am zis să-i dau o șansă. Cât de rău putea fi? Mai ales că prima dată am auzit de el, prin 2013, când un blogger din lista mea de Facebook anunța că oferă spațiu publicitar celui care va sponsoriza filmul. N-am înțeles atunci cu ce se mânca Usturoiul ăsta, care s-a lansat apoi în 2014. Dar m-am lămurit în februarie, 2016, când am stat în cinematograful Scala, cu gluga-n cap de frig, să văd comedia lui Radu Valentin Băzăvan sau Groparu, cum îi mai zice blogosfera.

Alea 90 de minute m-au făcut să uit de nasul care-mi înghețase și de mucegaiul de pe tavan. Am râs, am prins drag de simplitatea și sinceritatea protagoniștilor, românul Nicușor și romul Ieremia, care vor să se facă actori la Cluj, ca să scoată bani, și astfel să salveze iubirea dintre sora celui din urmă și băiatul clanului Usturoi. Ba chiar am crezut la un moment dat că se face mișto de mine, iar aproape toate personajele sunt cât se poate de reale.

Nu înțelegeam de ce i-a luat doi ani filmului să ajungă și în București, tocmai de la Cluj, și de ce mai nimeni nu știa de el. Așa că am profitat că Groparu a venit și-n Capitală în martie, ca să-l fac să-mi spună care e rețeta care a dus la comedia asta simpatică românească.

Spoiler! Nimeni nu mânâncă ciorbă în film.

Radu Valentin Băzăvan. Fotografie de la making of via

1. Împrietenește-te cu un viitor regizor și curăță un usturoi

„Regizorul, Lucian Alexandrescu, mi-e prieten din copilărie. El a plecat în America în 1996, iar de prin 2000 face numai film. În 2004-2005 a venit în România și vorbeam despre The Blair Witch Project, care e făcut cu camcordere. Zicea că poți să faci chestii foarte frumoase c-un MacBook Pro, un soft de editare și camcorder. Mi-a spus: «Fă o poveste, eu vin cu tehnica.» Așa am ajuns la 16 zile de filmări cu cinci microfoane și trei camere. Montajul a durat doi ani.

În ceea ce privește ideea filmului, eu am terminat Literele, iar cele mai ușoare mituri din lume sunt cel al dragostei neîmpărtășite din Romeo și Julieta și drumul inițiatic. Le-am pus una lângă alta și a ieșit Usturoi, într-un scenariu de 40-60 de pagini scris în 2012. Iar titlul l-am ales când curățam usturoi, îmi trebuia un nume bun de clan.

Însă filmul era prea liniar. Așa a apărut povestea cu salba primită moștenire de familia lui Ceapă. Am încercat să aduc pe tapet și o problemă despre care nu se vorbește niciodată, de holocaustul romilor, Poraimos. La care am adăugat o valență educațională și de toleranță. D-aia am ales ca cei doi băieți să fie unul rom și celălalt român.”

2. Asigură-te că n-ai bani decât din propriul buzunar

Fotografia via contul de Facebook al fimului Usturoi

„Eu sunt angajat cu normă întreagă, lucrez în IT, am familie – ține-o, Doamne – și am și blogul. Puteam cumpăra liniștit un apartament cu banii pe care i-am băgat în filmul ăsta, în jur de 60 de mii. Banii au fost din buzunar, ai familiei mele, ai lui Luci și ai familiei lui. Am încercat să facem rost de sponsori și după ce am terminat filmările. Dar n-am avut noroc. După trei, patru ani de efort ca să găsim sponsori, am renunțat. Consumam prea multă energie și bani ca să venim la București făcând prezentări și traducând. Am zis gata. D-aia încă n-am plătit pe nimeni.

Acum ne chinuim să facem banii în cinema. Am avut prieteni care au venit să ne ajute la cea mai grea scenă, cea cu petrecerea, unde am avut 60 de oameni în platou, în aceeași zi. Îi chemasem să mă ajute, le dădusem bani de benzină ca să aibă cu ce să se întoarcă. Și unul dintre ei a zis: eu îmi iau liber toată săptămâna. Îi mortal ce se întâmplă aici. Și a rămas până duminică.

Am încercat să fac filmul ăsta ca o rampă de lansare pentru cei doi băieți. Darius Stoica (Ieremia în film) e violonist, cântă de rupe, are premii. Și Sebastian Topan (Nicușor în film) o să fie actor, e deja la Artă Dramatică în Cluj, la liceu. El chiar a ajuns actor conform poveștii.”

3. Roagă-te să dai peste oameni care să-ți sară în ajutor

„Am avut mare noroc să dăm peste domnul Mircea Groza din Zalău. Mie îmi trebuia un sat tradițional de romi. Soția mea și-a adus aminte că a fost în studenție ghidul unui american care voia să facă poze cu comunitățile tradiționale de romi. Și-a ajuns în Sălaj. Drept urmare, acolo știu că e o comunitate puternică, mai multe sate. Pe cine știi în Zalău? Pe Mircea Groza. El a rezolvat cazare, mâncare, actori. Cea mai mare parte dintre ei sunt cunoscuți și prieteni de-ai lui. Prin intermediul lui i-am găsit pe cei doi copii extraordinari, pe omul cu berbecul, pe manelistul din film.

Doamna Ceapă din film, Elena Ivanca, a fost colegă de salon cu soția mea, că amândouă au născut în aceeași zi. Ea și Ileana Neagu (vrăjitoarea) sunt actrițele noastre profesioniste. Mai avem și un actor self-made pe nume Ioan Seleși, e tatăl lui Cosmin Seleși de la Antena.

Citește și Am ascultat Aferim la un festival pentru nevăzători

Fiind un film independent și fără bani, a trebuit să reinventăm scenariul la fiecare dublă. Că apăreau probleme, unul s-o îmbolnăvit, altul o plecat, o mai plecat încă unul. Altul a zis că vine și n-a mai venit. Iar interviurile din film au fost cât se poate de libere. N-am pus nimănui niciun cuvânt în gură, fiecare a vorbit din pielea personajului despre personaj.”

4. Nu te lăsa oprit de ușile închise

„Cea mai frustrantă parte a întregului proces a fost relația cu instituțiile statului. Am cerut bani de la primărie pentru a termina filmul, că acoperă foarte bine Clujul. Am primit niște cazare și mâncare de la ei. Am primit opt mii de lei, noi cerusem vreo 30 de mii de euro, ca să terminăm post-producția. Dar cu opt mii de lei nu puteam face nimic, așa că i-am refuzat cât de delicat am putut. Chestia asta nu ne ajuta foarte mult și ne complica existența. Nu puteam acoperi nicio cheltuială pe care o planificasem, că ele începeau cam de la 12 mii de lei.

Am mai încercat și anul următorul să obținem finanțare. Dar în anul ăla, când erau cele mai multe fonduri, că era Capitală Europeană Culturală a Tineretului, s-a modificat legislația chiar înainte de Revelion. Nu puteau candida la fonduri decât asociațiile care aveau sediul în Cluj-Napoca, nu cele din Florești, care e la trei kilometri, cum eram noi. După ce-am făcut proiectul două săptămâni, am aflat că nu ne calificăm.

Am mers la poliție, la biroul de presă. Acolo era o doamnă, i-am zis că vreau două costume de polițai, poate și doi oameni și o mașină, plătim noi benzina. Doamna s-a uitat la mine lung și mi-a zis: «Dumneavoastră cu ce vă ocupați?» Ni s-a cerut să facem o cerere și am primit un răspuns foarte oficial în vreo 15-20 de zile: «Din păcate nu ne putem implica ca instituție în proiectul dumneavoastră.» Atunci am găsit mai multă înțelegere la primărie. Am avut echipajul lângă noi, să nu facem port nelegal de decorații sau semne. De exemplu, nu puteam depăși limitele orașului Cluj-Napoca, pentru că era poliție locală și atunci am filmat totul pe doi kilometri de drum, orașul Cluj-Napoca dus și-ntors.”

5. Arată-le cum se iubește până și o Dacie și așteaptă-te la coincidențe

„În film apare un soi de evoluție a transportului din România. Căruța, tractorul, Dacia cu berbec, trenul și mașina de poliție. Berbecul ăla îl iubește pe șoferul Daciei, Ghiță Tamba, până la Dumnezeu. L-a crescut la el în curte și dacă pleacă cu Dacia fără animal, berbecul se băga cu coarnele în mașină până-l lasă înăuntru.

În timp ce filmam, Nicu Varga, domnul Ceapă din film, mi-a povestit că la el în sat e o femeie din Sebeș, care zice că există un Usturoi de o fugit fiică-sa cu altul. Ea apare chiar la începutul filmului. Culmea e că la penitenciarul Aiud, când am prezentat filmul acolo, Directorul Serviciului de Educație, fost asistent social în Sebeș, mi-a spus că-l știe pe acest domn Usturoi, care chiar există. Așa că urmează să mergem la el când avem vreme și să-i spunem: «Uite!»”

6. Bagă-ți picioarele în sponsori și fă-ți o casă de producție

Fotografie de Chris Nemes via Facebook

„Pe noi nu ne-a vrut niciun distribuitor, pentru că am fost băieții rebeli ai cinematografiei. N-a avut nimeni încredere că o să umplem sălile. Film de amatori, făcut cu amatori, fără niciun trust de presă în spate, fără niciun ajutor financiar. Nu sună ca o rețetă de eșec?

La casa TIFF am avut cel mai disputat eveniment al festivalului, o sută de oameni n-au putut intra pe terasă. Cel puțin în România, am umplut sălile de cel puțin 12 ori. Timp în care așteptam să vină un distribuitor la noi să ne zică: Hai, vă iau filmul, sună bine. Dacă n-a venit el, am mers noi la el. Sunt puține firme de distribuție și sunt multe filme. Așa că ne-am făcut firmă de distribuție. Suntem la etapa în care sunăm cinematografele, dar nici ei nu cred că umplem sălile.”

Citește și Am vorbit cu regizorul român premiat la Berlin pentru un film despre incest și iubire

7. Bucură-te peste doi ani

„După ce am lansat teaserele și trailerele pe social media, au explodat. Am avut 17 mii de viewuri într-o zi. N-avem trust de presă-n spate, nu suntem conectați, nu suntem mari regizori, nu suntem premiați. Nu mi-aș fi iertat niciodată dacă renunțam. Eu și Luci suntem doi căpoși până la Dumnezeu.

O fostă colegă și-a făcut tricou cu Usturoi și a venit la proiecție cu el. Am oameni care au venit din Cluj în Zalău ca să-l vadă a doua oară în aceeași seară. Avem oameni care l-au văzut de trei ori și nu din actori. La copii a prins de a rupt. Nu mai ies din sală.”

Dacă vrei să afli unde și când va mai rula Usturoi, urmărește pagina de Facebook a filmului.

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește și despre alte filme românești:
Filmul „Lumea e a mea” îți arată cât de dură poate fi viața de adolescentă
Cum s-a schimbat spiritul civic la bloc, în România
Am vorbit cu regizorul Alexander Nanau despre cel mai bun documentar din 2014