Ce înveți despre viață când ești un albinos pe care toți îl cred alb

În 2005, anglo-pakistanezul albinos Imran Zeb a călătorit în China ca să facă niște cercetări pentru diplomă. A rămas în țară de tot, după ce s-a îndrăgostit de cultura, limba și oamenii de acolo. Dar traiul lui în China iese în evidență prin ceva neobișnuit.

Oamenii i-au văzut pielea albă și părul roșu și au crezut că e un european alb. Deși n-a înșelat pe nimeni cu privire la etnia lui, i-a lăsat pe oameni să creadă asta și a beneficiat de avantajul de a fi perceput drept alb. Cum se vorbește atât de mult despre privilegiul de a fi alb, iar unii din extrema dreaptă îi neagă existența, a hotărât să-și împărtășească experiența aici.

Videos by VICE

După ce m-am mutat în China, mi-am dat seama că oamenii au impresia că sunt alb. M-am mutat într-o societate relativ omogenă, unde ieșeam în evidență ca străin, dar simțeam că beneficiez de anumite avantaje. Unul dintre principalele beneficii e faptul că chinezoaicelor le place pielea albă. Nu pot spune că treaba asta se aplică în toată țara, pentru că China e un stat imens cu multe culturi și norme sociale diferite, dar pot spune că am experimentat chestia asta.

Ca tip alb în Shanghai, am încercat să intru în vorbă cu femei pe stradă și de multe ori am obținut numărul ei de telefon, chiar dacă era însoțită de un tip. De obicei, când un chinez încearcă să intre în vorbă cu ele pe stradă, fetele îi resping sau îi ignoră. Cred că tipii care arată occidental sunt favorizați pentru că sunt niște prezențe dominante în lumea vedetelor.

Deși islamofobia din China nu e atât de puternică ca în Marea Britanie, tot e prezentă, iar faptul că par alb (deși sunt musulman) m-a scăpat de multe situații neplăcute. Situația uygurilor, un grup etnic musulman din regiunea Xinjiang, a avut un impact decisiv asupra felului în care sunt percepuți musulmanii aici. Un studiu academic despre situația lor publicat de Equal Rights Review în 2011 i-a descris ca pe niște „criminali violenți, hoți, înarmați cu cuțite”, ceea ce spune multe despre cum sunt văzuți. Suferă mult din cauza discriminării și cred că tocmai de aceea a crescut infracționalitatea printre ei. Oricare ar fi cauza, se adaugă la imaginea negativă a musulmanilor, de care eu am reușit să scap adesea, datorită culorii pielii.

Dacă aș fi fost perceput drept musulman, m-aș fi confruntat cu prejudecățile tipice despre ei. Cât am locuit aici, am aflat că unii chinezi cred că musulmanii nu mănâncă porc pentru că porcul e strămoșul lor. Cred că fac asta din respect, așa cum respectă indienii vacile. După ce am auzit mai multe păreri asemănătoare, am postat un mesaj pe WeChat, echivalentul chinezesc al Whatsapp-ului, în care am întrebat oamenii de ce cred că e interzisă carnea de porc în Islam. Unii au răspuns că e din cauză că musulmanii se trag din porci. Alții au spus că „musulmanii cred că porcul le aduce noroc” sau „consideră porcii sacri”. Cineva a zis chiar „Pentru că porcul e Allah.”


Vezi documentarul VICE despre albinoșii din Tanzania:


Așadar, se pare că pielea mea deschisă la culoare m-a ferit de percepția că aș fi rudă cu porcul. Dar asta nu înseamnă că am fost complet scutit de islamofobie. La un moment dat, n-am primit un post de profesor pentru că directoarea mi-a zis: „Ah, aveți nume musulman. Poate o să-i învățați pe copii să devină teroriști.” Nu prea ai ce să zici la așa ceva.

Citește și: Ghidul musulman de igienă anală

Deși avantajele de a fi alb în China sunt mai numeroase decât dezavantajele, unii chinezi tot au păreri preconcepute despre albi. I-am întrebat pe localnici ce părere au despre occidentali și mi-au răspuns chestii de genul: „fac sex cu multe fete diferite”, „au boli”. O tânără a zis totuși și ceva de bine: „Au puli imense .

Per total, mutarea mea în China a fost avantajoasă în mai multe feluri. Am aflat că pot avea beneficii dacă sunt perceput drept alb și am scăpat de prejudecățile despre musulmani cu care mă confruntam în Marea Britanie. Shanghai e un oraș imens, așa că am reușit să rămân relativ anonim și nu primesc prea multă atenție din cauză că sunt albinos. Îmi place mult viața aici.

@Nickchesterv

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre albinism și albirea pielii pe VICE:
Lupta împotriva vrăjitorilor care ucid albinoși în Tanzania
Fetele bogate din Kenya își injectează creme de pe piața neagră ca să-și albească pielea
E vaginul tău prea colorat?