Frig, foame şi băutură ieftină. Astea sunt primele lucruri care îmi vin în minte când mă gândesc la cum era de 1 mai, pe vremea mea. La început de ani 2000, mai exact. O să zici că nu e prea diferit nici acum, că dezmăţul tradiţional se face după aceeaşi reţetă, doar oamenii şi locurile s-au schimbat.

Ceva e nou faţă de vremea studenţiei mele. Fiţele. Atunci sărăcia puştilor era reală, se mergea cu trenul, se dormea în drum, iar mâncatul la vreo terasă era o excentricitate dubioasă, mai ales când majoritatea veneau de acasă cu conserve şi cu ţuică.

Vama Veche, în 2010. Fotografie de Floriana Scânteie

Pe atunci, te duceai ori în Costineşti, care nu ajunsese să fie asasinat de gherţoi cu lanţuri şi manele, ori în Vamă. Nu exista cale de mijloc sau Mamaia. Astăzi, chiar şi mulţi dintre vamaioţi preferă să-şi culce spiritul liber pe un pat curat, într-o cameră încălzită, decât să o mai ardă flower power pe plaja udă de la ploaia de ieri.

Citește și: Cum era să copilărești în anii 2000, în România

Şi da, aspectul cel mai important, nimeni nu mergea la mare cu maşina. Mai toţi se îngrămădeau în tren, acolo unde cele şase ore până la destinaţie treceau repede de tot, mai ales când te alergai cu naşu’ prin vagoane.

Planul de bază: te faci mangă și ți-o tragi

Autoarea materialului, cu părul în vânt și soarele-n ochi

Din primul meu 1 mai, la Costineşti, îmi amintesc în primul rând un frig care şi-ar fi avut locul mai firesc undeva în creierii munţilor. N-a ajutat nici că ne-am cazat în curtea unui localnic, în ceea ce noi i-am fi spus magazie, iar el pensiune, şi asta pentru că nu aveam corturi, ca să scăpăm mai ieftin.

Frigul l-am făcut oricum, la acelaşi număr de grade pe care le-am fi simţit în coaste şi dacă am fi dormit sub cerul liber, aşa că am ajuns să regretăm că ne-am dat banii de mâncare, ca să dormim îmbrăcaţi cu toate hainele pe care le aveam în rucsac.

Bine, asta cu dormitul era o chestie relativă. Noroc că n-am dormit prea mult, căci preocuparea grupului majoritar masculin era să bea, mult şi ieftin. Aşa că am ajuns să sprijinim toate mesele ale reci, din plastic, de la cele mai penale bombe pompos denumite terase. Şi erau multe în Costineşti. Nimic diferit faţă de ce se întâmpla, de obicei, într-o cameră de cămin, doar că schimbam locul şi aerul.

Marea nu ştiu dacă am văzut-o mai mult de 15 minute şi, oricum, nu cred că interesa pe nimeni acest aspect. Planul era să te faci mangă, să ţi-o tragi şi să pleci convins că ţi s-a întâmplat cel mai tare lucru din viaţa ta. Mie una, cel mai amuzant lucru pe care mi-l amintesc din toată aventura asta, a fost când am stat cu prietenul meu pe plajă, să ne uităm cum aleargă un câine după un băţ.

Citește și: Cum erau chefurile în căminele studențești din București, în anii 2000

Asta şi pentru că frigul reuşeşte să inhibe în mine orice pornire de dezmăţ, altfel mi-aş fi amintit şi altceva în afară de o semidistracţie de weekend, cu clănţănit de dinţi.

Când îți cumperi bilet la Paraziții, și-ți dai seama că, de fapt, nu-ți plac Paraziții

Masă de corturi în Vama Veche, în 2004. Fotografie de Floriana Scânteie

N-oi fi eu cea mai bună ambasadoare a amintirilor de 1 mai, dar am un grup destul de mare de cunoştinţe şi de prieteni, astfel încât să găsesc pe unii mai potriviţi să povestească cum era, acum mai bine de zece ani, cu această tradiţie.

Floriana este reprezentanta curentului Vamă, acolo unde, din descrierea ei, lucrurile stau cam la fel şi azi. Cu excepţia unor terase de genul Amphora, care par a se fi rătăcit pe acolo, în drumul lor spre Mamaia.

„Vama mi-a rămas în suflet aşa cum am cunoscut-o prima dată, acum 13 ani şi nimic sau nimeni nu îmi va schimba credința că locul ăla îți dă cea mai mare libertate a spiritului. Ingredientele multor ani petrecuţi acolo de 1 mai, sunt: înnoptat la cort, direct pe plajă, dansat în tălpile goale, la Ovidiu, savurat cafeaua pe ritmuri de Bolero, la răsărit, făcut baie în mare la primele raze de soare, lâncezit până la orele amiezii cu berea în mână, mâncat şniţel uriaş cu cartofi prăjiţi la Lyana, făcut siesta La Roata, plimbat prin toată Vama în căutare de hamsii, şaorme sau clătite. Îmi amintesc 1 mai cu soare şi o plajă full de oameni îmbrăcaţi în negru, dar şi un 1 mai friguros, cu ploaie, când nu mai ştiam ce să mai pun pe mine şi de la cine să cer un hanorac în plus”, îmi povesteşte Floriana.

Şi mai era, cum spuneam, curentul Costineşti, staţiune care încă se chinuia să rămână a tineretului, deşi era clar că nu mai dura mult până să se transforme în ruina tristă de astăzi. În amintirile Andreei, frigul are o conotaţie nasoală rău, nu una nostalgică, ca la Floriana.

„De pomină a rămas un an în care am fost doar cu o prietenă la mare, la Costineşti. Niciuna nu îşi făcuse planuri de 1 mai şi ne-am hotărât să mergem la mare cu o zi inainte. Am plecat cu trenul. Cazare nu ne-am luat, am zis că este periculos să ne ducem să închiriem o cameră pentru o noapte. Ne-am gândit că e mai sigur să stăm două zile pe străzi. Paraziţii aveau lansare de album în discoteca Tineretului şi, odată cu ei, cântau şi cei de la DJ Project. Ne-am luat bilete. Într-un final, ne-am dat seama că nu ne plac Paraziţii, iar de la DJ Project nu ştiam decât o melodie. Pe la cinci-șase dimineaţa, după concert, aveam deja vreo 24 ore de nesomn. Am început să evaluam daunele. Erau vreo șase grade şi noi eram foarte subţire îmbrăcate, deci ne era foarte frig. Iar, dacă ne era frig, urinam des şi ne durea capul. Ne era foame, dar nu puteam mânca, ne era somn şi eram irascibile şi ne durea capul. Ne-am certat, bineînțeles, şi am hotărât, ca să ne salvăm prietenia, să nu ne vedem 34 zile, câte o zi pentru fiecare ora în care stătuserăm treze!”, îşi aminteşte Andreea.

Un rocker și un rapper se înfrățeau în ura pentru Animal X

Andrei, tipul cel mai înalt, într-o escapă la mare, de 1 mai

Andrei are nişte amintiri unicat, cu un scenariu puţin diferit faţă de ce te aştepţi de la o aventură de 1 mai. Foamea este, însă, elementul comun.

„În 2000 am fost eu prima oară singur la mare, de 1 mai. Aveam 16-17 ani şi am minţit-o pe maică-mea că mă duc cu o prietenă şi părinţii ei la mare, că fără adult nu mă lăsa, eu fiind minor. Am stat cu nişte prieteni în gazdă, la un turc combinator dintr-un cartier dubios din Constanţa. Cred că era şi peşte, că trăia cu nişte femei dubioase, care noaptea nu erau acasă, iar ziua dormeau. Şi mai mereu venea poliţia pe la el. Îmi amintesc că am făcut foamea, nu că nu aveam bani, ci că eram copil prost şi nu ştiam să-mi iau sau să-mi fac de mâncare. Noi eram cam geeksteri atunci. O ardeam mai mult pe la săli de net şi mai puţin prin discoteci, la agăţat. Îmi aduc aminte că dormeam trei într-o cameră, unul dintre ceilalţi tipi fiind rocker. Aveam un singur casetofon şi ne certam pe ce casete să ascultăm. Eu aveam Dr. Dre, Rakim şi Morometzii şi el aveam Dimmu Borgir, Children of Bodom şi Megadeth. Dar într-un final ne-am împăcat, ne-a înfrăţit ura noastră comună pentru ăia de la Animal X. I-am văzut prin Constanţa şi i-am scuipat împreună de pe o pasarelă!”, spune Andrei.

Partea cea mai grea venea după ce se termina distracţia, căci era o adevărată aventură să te întorci acasă, după un weekend din ăsta crunt, de 1 mai. Mai ales dacă din suma de bani cu care rămâneai îţi puteai lua ori ţigări, ori bilet de tren. Niciodată ambele lucruri. Şi niciodată nu alegeai biletul.

Una din chestiile după care plângi un an întreg. Fotografie de Floriana Scânteie

Alina îşi aminteşte aşa:

„Eram un grup de cinci persoane, ne întorceam de la Vamă şi luasem trenul spre Bucureşti, fără ca niciunul dintre noi să aibă bilet, bineînţeles. La Eforie Nord, a venit supracontrolul, ne-a prins naşul şi ne-a dat jos din tren. Atunci am apelat la ultima soluţie care ne mai rămăsese: autostopul. Am ieşit în stradă şi trei dintre noi au convins un şofer de TIR să-i ducă până la Bucureşti. Rămăsesem eu şi prietenul meu şi, pentru a avea mai mult succes, am recurs la următoarea strategie: el fiind rocker cu părul mai lung decât al meu, s-a aşezat pe un bagaj, cu spatele la şosea, iar eu stăteam cu faţa şi le făceam semn maşinilor să oprească. Cine nu ştia, credea că este vorba despre două fete. Au oprit doi băieţi într-un BMW. Nici ei nu mai aveau bani de benzină până la Bucureşti, iar noi, din cei opt lei rămaşi, i-am ajutat să pună şi benzină şi ne-a mai rămas şi de un pachet din ăla mic de Winston, cu zece ţigări.”

Deci, reține asta, pentru tura de 1 mai pe care o vei trage în curând: preocuparea principală e să te distrezi de toţi banii. Acasă te poţi întoarce chiar şi cu TIR-ul.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii din anii 2000:
Ce-am învățat despre relații din hip-hopul românesc al anilor 2000
Câți bani făceai când lucrai la mare prin România anilor 2000
Ce-am învățat despre relații din muzica dance românească a anilor 2000