Nu aveam încă o vârstă din două cifre pe când estetica urbană ajungea în orașul meu. Prin ’95, două lucruri importante avea generația mea: muzica și fotbalul. Ascultam muzici din Pantelimon, Sălăjan și Colentina, eram super șmecheri, până ne chemau ai noștri acasă și ne scoteau cu o scatoalcă toate impresiile din cap. Înainte de schimbarea mileniului au apărut și Animal X sau Simplu, iar cartierul făcea mai reușit sau mai puțin ceasu’, elicopteru’ sau stătea în mâini. Puțini erau ăia pe bune, care literalmente se învârteau în cap.
A urmat perioada orelor pierdute în cluburile de computere, care aproape că au omorât orice activitate stradală. Abia după ce lumea migra de la jocuri la mIRC și Netscape Navigator, după ce am dat de modemuri și dial-up, am început să descoperim socializarea virtuală. Iar ăsta a fost un lucru bun, că oamenii se strângeau pe #politimisoara, forumuri de jocuri și muzică, sau alte chestii care-i aduceau împreună în funcție de interese. Se întâlneau mai apoi IRL, în Skate Park-ul din Parcul Central, de vizavi de Shell, actualmente Mol.
Videos by VICE
Încă n-aveam buletin când oamenii făceau primele chefuri de hip-hop în oraș. Chiar și-așa, țin minte niște petreceri la care mergeam mai târziu, în perioada liceului, unde se dădeau niște dance-off-uri la care gură-cască deveneau invidioși, fetele salivau, iar profesioniștii se alegeau cu bere și respect instant.
Citește și: Timișoreni cu bicle și role mi-au spus cum luptă ca să circule prin centrul orașului, fără amendă
I-am căutat pe DJii de muzică urbană din perioada aia, ca să-mi explice mai bine cum au ajuns să facă chefurile alea blană, dar și ca să înțeleg mai bine care au fost chinurile facerii pentru ei și cum s-a transformat scena, în cei zece ani de glorie ai săi.
OLIWER (STRIPPY / DJ ERS / DJ MASTERFLAVA / DJ FLAVA)
VICE: Cum a început flirtul tău cu hip-hopul?
Oliwer: Ca tânăr, cu modele de pe MTV, m-am identificat cu hip-hop you don’t stop, you know what I’m sayin’? Asta era prin liceu, că aveam un coleg baschetbalist care aducea casete. Era cam prin ’95. Prima petrecere am făcut-o în ’98, după ce am fost inspirat Dudu și Klau (AnonimTM) care făceau chefuri într-o hală din Traian, în ’97. Mă dădeam pe role cu o gașcă de oameni care-mi ziceau Strippy și din care făcea parte și AnonimTM. Ei puneau muzică electronică, gen Prodigy, în Depozit. Dar îi mai combinam să bage un House of Pain sau It’s Like That. Și eu visam să fac petreceri cu mai mult rap, să fac o chestie ca-n Hip Hop Horray, cu mâinile lumii pe sus.
Pe-atunci era Yo! de la MTV?
Cre’că, dar în Europa se dădeau numai emisiuni din State, în reluare, pe vremea aia. Segmentele românești au apărut mai târziu. Și-n ’98, noi tot mergeam după ture în Skate Park la bere la vaporu’, actualul Porto Arte. Patron era un neamț, și m-am trezit vorbind cu el „bă, nu putem să ținem și noi un chef aici?”. A fost de acord. El vindea berea, eu luam biletele. Am dat sfoară-n țară, și la primul chef m-am trezit cu 150-200 de oameni. Dar asta pentru că ne adunam la birturile din spatele McDonald’s, îi ziceam mișcarea Ommi după unul dintre chioșcuri, acolo venea toată crema de la liceele care avea mai mult contact cu Vestu’.
La chiul?
Da, dar nu numai. Oricum, acolo era locu’ în care am învățat toate prostiile. Beam, fumam iarbă, de-astea. Dar tot ce era importat din Germania acolo găseai. Acolo am distribuit fluturași alb-negru, iar ca să nu-i falsifice, am pus ștampilă color pe ei. Tot acolo, la Ommi, era un tip Mushay care vindea casete pe tarabă, ca pe vremuri. Cu el am făcut primul chef.
Dealerul de muzică, cum ar veni.
Da, avea stand. Și știu că la primul chef nu aveam CDuri, ci doar un double deck de casete, pe care le derulam cu creionu’. Abia mai încolo aveam un CD Player din ăla portabil, și era ceva wow.
Identitatea HipHop Flava când a apărut?
Mai târziu. La primul chef am avut doar niste fluturași, și abia la al doilea am facut afiș. Am descoperit magia Photoshop-ului printr-un amic, Fabritzki, care m-a ajutat cu primele afișe. El avea calculator și scaner, și puteam să fac ce-mi trecea prin cap. Evident, erau imitații după afișe din străinătate.
Citește și: Am vorbit cu timișorenii care se luptă cu o fântână muzicală
Prima petrecere s-a numit „Titanic Party”, că localul ăla e în formă de vapor. După aceea, cum învățam web design, dintre oamenii cu care mă împrieteneam la chefuri, unul a zis să mă învețe asta. Era 2000-2002, cam în perioada aia. Am avut câteva petreceri, după care am plecat în armată un an. Odată întors, am dat de un tip care-și zicea DJ Two Faces. Cu el am făcut primele afișe color și le lipeam în tot orașul.
Și cum era publicul la chefuri?
Păi dup-aia am auzit și de Moonwalkers Crew, o trupă de dans care era printre cele mai tari din țară. Am luat legătura și cu ei, și le-am zis „Nu vreți să vă dau niște beri și să veniți să dansați, să facem un chef adevărat?”. Au acceptat, și de-atunci tot am făcut evenimente cu ei. La afișul ăsta am zis să-mi pun primul nume de DJ. La început am fost ERS, că așa dădeam taguri cu spray. Dup-aia am schimbat în Flava, când am început să facem chefuri la cluburile No Name, Evolution, prin Complexul studențesc. Practic, am făcut chefuri în cam toate cluburile care erau atunci, în afară de Discoland.
Cum s-a maturizat dup-aia scena?
Pe vremea aia, când ziceai de hip-hop, toată lumea asocia cu BUG Mafia și înjurături. Era totul întunecos, nu te gândeai la o gagică care să vină și să danseze fain. Pe de altă parte, când le ziceam la băieți de r’n’b, strâmbau nasu’. Da’ mie-mi plăcea. Puneam câte un Method Man cu Marry J. Blige. A fost o trecere de cinci-șapte ani, în care publicul s-a obișnuit, și puneam și raggae sau dancehall. Cam pe-atunci s-a născut și HipHopFlava. Atunci am reușit să strâng toate cele patru elemente, adică graffiti, b-boying, DJing și MCing.
Și ce ai reușit să aduci?
Îți zic acum doar ce-mi amintesc, dintre ai noștrii Skizzo, BAU, Kamarazee, Koaliția, Kriss Tricky, Paraziții, CTC, Veritasaga, Raku, Turntable Science. Da’ aici intrăm în perioada cu Bounce.
În Piața Libertății, mai țin minte. Tot pe-atunci se ridica și Club Up la Terasa Eminescu, nu?
Nu. Club Up și Club 53 existau deja de mai demult, am avut acolo foarte multe chefuri, mai ales la 53. La Bounce din piața libertății am creat siglă, și concept de club tematic. Prietenu’ meu Călin, cu care am colaborat pentru sonorizare, m-a sunat cre’că prin 2003 și mi-a zis că are un prieten cu un club la care nu mergea nimeni. „Nu vrei să te ocupi? Faci chefuri, bagi hip-hop, și el ar fi bucuros”. Când am ajuns, am vazut ca era un fel de birt sau ceva asemănător.
Am făcut prima petrecere, a ieșit ok, și-atunci patronul a fost de acord când i-am zis să investim în loc. Înainte să fiu invitat să fac treaba de la Bounce, țineam chefurile la Club 53, așa că atunci când am plecat, am lăsat spațiul gol acolo, și patronul de acolo l-a invitat pe Tha-vi (care mi-a fost “ucenic” lânga pupitru) să țina el chefurile acolo, și astfel au început să existe în Timișoara două chefuri de hiphop și rnb simultan. Dupa o perioadă, prin 2006, am luat o pauză, și am mai organizat doar un eveniment mai mare la Club Heaven cu Dj Grand Wizard Theodore, inventatorul scratchului.
Citește și: Am întrebat tineri din Timișoara ce cred despre venirea Regelui Florin Salam la ei în oraș
Vorbim de 2007. Atunci s-a și încheiat?
Da, dar nu mai țin minte exact detaliile. Oricum mă cam săturasem și am plecat și la București, cu jobul, și-n timpul liber am fost un an de zile DJ la un bar de cocktailuri. Dar acolo mi-am permis să pun de toate, că-mi plăceau elemente și din retro sau alte stiluri.
___
NICU (INJEKTAH)
VICE: Care ți-a fost drumul muzical?
Nicu: La început aveam o trupă în Bihor, îi zicea Koalitzia. În ’97 am ajuns în Timișoara și un an mai târziu am început să pun hip-hop. În cluburile Up, Club 53, Eminescu, Bounce, Tequila, din Complex.
Oliwer mi-a zis că punea și r’n’b, reggae și dancehall.
Eu mă tot certam cu Strippy că punea r’n’b. Mi se părea prea comercial. De prin 2002 am început să pun mai mult reggae, după care am trecut pe jungle și am fost invitat de AnonimTM la 48h și la radioul lor.
Înainte să începi cu jungle, cum era atmosfera la chefuri?
Mult mai faină ca acum, când lumea merge mai mult pentru socializare, nu la muzică sau dans. Sau poate sunt eu mai în vârstă.
Cam asta pare a fi consensul, că lumea e mai atentă ori la socializat, ori la telefoane. Angel mi-a zis la fel despre chefurile de electronică.
Da, și-n plus erau și battle-uri de dans. Erau Moonwalkers, care erau printre cei mai tari din țară. Făceau battle între ei, că erau vreo 10-12. Concursuri mai serioase erau când făceau ei evenimente și invitau alți dansatori din țară.
Ce chefuri faine ți-au rămas bine închegate în minte?
Când a chemat Strippy pe Paraziții și am cântat noi, Koalitzia, în deschidere.
Trapul cum ți se pare?
Ca uniforma de pe timpul lui Ceaușescu. La fel și la grime. Să-ți explic: înainte te condamna toată lumea dacă ce făceai suna ca-n alte piese. Eu când produceam cu Pacha Man, lumea comenta, „vai, a cântat Pacha pe nu știu ce riddim de-afară”. Acum e plin de oameni care fac muzică fix așa, și nu mai e problemă.
Ce-ți plăcea cel mai mult pe-atunci?
Secretul din atom a lu’ CTC m-a spart mega mult atunci, Cedry2k, Mashat. Dar și Methadon 3000, Sleek avea niște mixtapeuri la Radio Nova, parcă. Se traficau pe casetă. Ah, și-mi mai aduc aminte și de Ciuraru! Era super tare, că tipu’ era dintr-un sat de lângă Oradea și făcea singur hip-hop cu accent ardelenesc pe care-l trăgea în Germania. Zici că era echivalentul accentului de Bronx în state.
___
TAVI (DJ THA-VI)
VICE: Unde ai pus hip-hop în prima decadă, ’98-2008?
Tavi: În 2004, la ștrand, la Eminescu. După aceea ne-am mutat lângă, la Club 53. Apoi am început să fac cu Nicu. După el, am făcut cu Flow, unul dintre băieții de la Moonwalkers Crew, care s-a apucat și de djing. Am mai făcut și prin cluburile Lemon, Bounce, New Bounce, 700 Coffee & Lounge, Maximus. După care am început la No Name, de prin 2008. A fost fain, iar când revăd oamenii de la chefurile alea, „Când mai facem party?” e sloganul zilelor ăstora.
Și mai faceți?
Eu nu. Mi se pare că nu mai este public pe genul de muzică pe care-l puneam.
De ce s-a întâmplat asta?
Că s-a schimbat și muzica. Noi puneam, în general, piese pe care puteau dansa și fetele. Când fetele dansează, toată lumea se simte bine.
E un adevăr empiric, dar feministele radicale se vor supăra pe afirmația asta.
Da, dar nu poți să ai party cu muzică doar underground, obscură și să vină și fetele să danseze. Iar party-urile noastre erau o combinație de hip-hop, r’n’b, reggae, dancehall.
Oliwer zicea că-i plăcea să combine reggae și dancehall cu r’n’b. Nicu mi-a zis că era cu primele două, dar îl certa când punea ultimul stil. Tu ce viziune ai?
Eu cred că mergeau toate mână-n mână. Mai ales că până prin 2006, în Timișoara lumea se uita la MTV Base, ceea ce înseamnă că lumea se uita foarte mult la hip-hop, reggae și dancehall. A explodat pe-atunci Sean Paul, Ja Rule, 50 Cent sau Usher. Nu aveai cum să ignori piesele alea.
Dar prin 2004 venea lumea să vă ceară BUG Mafia?
Nu prea. Mie nu-mi plăceau în mod deosebit, dar câte o piesă se mai punea, chiar dacă nu era hitul care să pornească dansul. Paraziții mai puneam pe-atunci.
Ce-ți plăcea să pui cel mai mult?
Puneam Jay-Z cu R. Kelly, Redman cu Method Man, Wayne Wonder, Saian Super Crew sau Miss Fatty de la Million Stylez. Și dintre undergrounduri, Wu Tang sau pe francezii Assasin.
Moare hip-hopul? A murit?
Depinde. Eu am fost acum la Wireless Festival și-mi vine să zic că acolo nu moare. Iar la ce văd în România nu moare, ci se schimbă. Tineretului îi place Satra B.E.N.Z., că se regăsesc în ei, iar cei mai mari poate se regăsesc în Mafia și La Familia, că și-așa se relansează acum. Dar se ascultă și Macanache, deci de murit nu moare. Mi se pare că lipsește un MTV Base. Ai internetul, care-ți pune totul pe tavă, da’ nu-ți oferă îndrumare. Poate ești abonat la un artist, dar asta e o muncă. O muncă pe care o făceam noi, când țineam partyuri.
___
ALIN (DJ K-LU)
VICE: Tu încă activezi. Când te-ai apucat?
Alin: Prin 2003-2004, dar prin 2005 cred că am început mai serios.
Ți-ai făcut veacul la Van Graph K Fé, din câte știu.
Da, acolo aveam libertate. New funk, hip-hop și nu-jazz băgam pe-atunci. Eram mai mult pe melodie, nu stăteam doar pe hip-hop. Îmi plăcea să evidențiez piesele din care se sampla, să merg mai la rădăcinile curentului.
Ce alt local a urmat după?
Puneam cu Kojok, Newgotti și Injektah pe la Jazz Pod 16. Acolo am făcut primele chefuri cu intrare, destinat unui public mai larg.
Acolo era un fel de Mecca a muzicii alternative?
Poți spune asta. Nu era un club wow, dar erau oricum puține cluburi. După aia, am pus la Eminescu o perioadă. Și la Bounce. Nu prea aveai alternative. Unde găseai manageri care erau dispuși, acolo făceai. Mai erau Up și 53.
Cât de important era dansul la chefurile astea?
Destul de important. Era vorba despre atitudine, țoale și dans la oamenii care veneau să muște din cultura asta urbană. Dar nu era concurență cu muzica electronică de prin oraș, că eram cam aceiași oameni.
Dar lipsa internetului, cât de mult conta?
Super mult, că aveai doar televizor iar informația o luai doar din emisiunile de noapte sau din reviste. Și așa cum mergeam la internet caféuri, așa mergeai și la party. Era o vorbă mai veche, „Pe zona voastră ce muzică se promovează?”. Acaparai informație doar de la responsabilii cu muzica. Acaparai sounduri și frecvențe noi.
În ziua de azi, curiozitatea nu a murit, dar clar s-a diminuat. În ziua de azi, scoți telefonu’ dai drumu’ la Shazaam și știi totul, dar nu și povestea. Dar mai sunt oameni și care vin să asculte un artist în ziua de azi. Până la urmă, în momentul în care ai toată informația din lume la dispoziție, îți găsești singur căile. Dar tre’ să știi cum să o folosești. În plus, atunci când ai și o îndrumare umană, din experiența oamenilor mai vechi, rămâi uimit de ce zone poți descoperi.
