Nimic nu ridică o dezbatere între clubberi mai repede decât pronunțarea „corectă” a cuvântului Ibiza. Am asistat la nenumărate dispute între prietenii de-a lungul imaginarului „th” (Ihh-biza vs. Ihh-bitha) sau introducerea „Eu” (Ee-biza versus Ihh-beeza). Se pare că toată lumea are propriul mod special de a măcelări numele insulei.
Din punct de vedere tehnic, modul corect de a spune este „Eivissa” (“Ee-vee-sa”), după cuvântul catalan pentru Ibiza. Dar este prea vechi, chiar și spaniolii nativi referă în zilele astea „Eye-beeth-a”. După o analiză a vorbirii și o contemplare profundă am ajuns la concluzia că nu există nici o formă corectă pentru ca Ibiza să fie exprimată pe cale orală.
Videos by VICE
Totul se reduce la locul în care locuiești și dialectul înnăscut în comunitatea regională de viață de noapte. Poate că nu sunt un lingvist, dar pot să aflu foarte multe despre tine și despre trăsăturile tale de petrecere prin modul în care pronunți numele insulei.
Iată cele patru moduri de a pronunța Ibiza și ce spune fiecare despre cine ești.
1. Britanicul beat: „Oi-beef-er/Oi-beef-a/Beef/Eye-beef-a”
Clad, într-un tricou cu anchior și pantaloni scurți din denim cam strâmți, care expune coapsele durdulii, șlapi de cauciuc care dezvăluie unghiile de la picioare netăiate, britanicul beat nu are mai mult sau mai puțin decât trei țigări camel atârnând de buzele deshidratate în orice moment. Alături de tovarășii lui, el se va rezuma să numească insula un fel de „Beef” în replici aleatorii. „BEEF!? ÎMI PLACE DE MOR AICI. AI UN FOC, CHAV?”
De obicei, pe tipul ăsta îl găsești într-un mega-club din Ibiza, printre stroboscoape care provoacă crize de epilepsie și un funk uman palpabil, care emană din propriile glande de sebuum. Când nu leșină sau vomită într-un colț întunecat al clubului cel mai probabil își întinde cârnăciorul în punga de cocaină și bagă degetul în nara unui străin nepregătit. „THAT’S OI-BEEF-ER FOR YA, YA MASSIVE, SICK CUNT!!!”
2. Snobul muzical: „Ihh-beeth-a/Eye-beeth-a”
Atotcunoscătorul ăsta a mai petrecut două săptămâni în Ibiza acum trei veri, când câștiga un ban cinstit împărțind pamflete pe stradă pentru echipa promoțională de la Cocoon. El consideră că experiența aia îl îndreptățește să se auto-declare un fel de „savant” al comunității de muzică dance și semi-zeul muzicii techno (pe care de bună voie o să pronunțe „teshno” pentru că i se pare că sună ca și cum e mai versat.) EI susține că e din Miami, cu „rădăcini spirituale” în Tulum, dar, de fapt, încă locuiește acasă, în subsolul părinților din Daytona Beach.
„Danny Daze m-a învățat multe despre 808″, îți împărtășeste el într-o seară, adăugând că „mărimea scenei de la Sunwaves de anul ăsta e incredibilă.” Chiar și o conexiunea infimă cu un DJ o să fie un motiv de laudă: „Carl Craig e văr de gradul patru cu mătușa mea prin alianță. Super de treabă. M-am întâlnit odată cu el în Frankfurt și la Fish Shack în Eye-beeth-a.” Dacă reziști mai mult de 30 de secunde într-o conversație cu el, o să ajungi la cel mai tare subiect: „Ihh-beeth-a obișnuia să fie mișto, dar Mykonos s-a pișat pe ea”, o să spună el fără pic de sarcasm.
Poate te întrebi de ce trebuie să pronunțe cuvintele cu un accent spaniol? Pentru că merită „Insula Albă” și pentru energia copleșitoare de la Es Vedra.
3. Profesionistul de pe scena clubbing: „Ee-beetz-ah/Ihh-beetz-ah/Oi-beetz-ah”
Unu la sută DJ european, publicist bi-litoral și agent pentru DJ care încearcă să facă afaceri în timp ce se pișă la baia VIP, pentru că „Ee-beetz-ah.” Ei rostesc atât de blând, atât la emisiuni radio, cât și în persoană, sperând să sune cât mai fin ca unul dintre vocaliștii lui Kaskade printr-un sistem Funktion-One.
Însă „Ee-beetz-ah” nu este rezervată doar pentru DJ care dețin proprietăți pe insulă și scot o tonă de profit de pe urma produselor comercializate. Așa rostesc și publiciștii bi-litorali și agenții de DJ care încearcă să negocieze afaceri și contracte în trailerele artiștilor de la festivalele de muzică, în timp ce încearcă să facă rost și de niște cox mai bun concomitent.
„Ai fost în Ibiza sezonul ăsta? Deschiderea Elrow a fost criminală”, susține un publicist din New York care te va băga la colț, în timp ce flutură o bancnotă. Echipat cu teniși Adidas Stan Smith și un cerc perfect de pudră alb în jurul nării. „Eh-beetz-ah e locul unde trebuie să fii vara asta. Dj-ii mei sunt înnebuniți.”
4. Americanul confuz: „Ihh-bee-za”/”Ee-bee-za”
Americanul confuz nu ar putea localiza Ibiza pe hartă, nici dacă ar fi o chestiune de viață și moarte. A apărut pe insulă cu o carte total obscură, după ce a câștigat o excursie de cinci zile de la stația preferată de radio.
El consideră în continuare că toată muzica electronică este „EDM” și singurul motiv pentru care pronunță „Ihh-bee-za” este pentru că așa zice și Mike Posner în piesa lui de top. Americanul confuz consideră că BMP e un post de radio.
Deși nimeni nu a mai băgat MDMA de la Ultra 2013 încoace, el este complet pe dinafară. „Știi ceva de molly?” O să întrebe dealerul prietenilor via un mesaj text, care va răspunde probabil ceva de genul: „Frate, e 2017, toată lumea bagă ketamină acum.”
Atunci când nu ascultă un playlist „Top 50 EDM Hits 2017″, la căștile Apple, se delectează cu niște hituri de la Carrie Underwood. Dacă îi arăți o fotografie cu Josh Wink, probabil că o să zică: „Ah, îmi place de mor «Weird Al» Jankovic!”.
Urmărește-l pe Austin Gebbia pe Twitter
Citește mai multe despre Ibiza:
Întrebările pe care le-ai pune oamenilor care au făcut sex în zborul către Ibiza
Cum sună piesa „I Took a Pill in Ibiza” când bagi pastile pe insula petrecerilor
Clipul ăsta cu clubberi confuzi din Ibiza e definiția dezamăgirii în viață
Cum e să copilărești în Ibiza