18+

Cum să agăți tipe (un ghid scris de femei pentru băieți)

Dacă petreci prea mult timp pe internet, ajungi să crezi că bărbații tineri se împart în două tabere: fie sunt niște cățeluși simpatici care încearcă să-și întâlnească dragostea vieții prin campanii de strângere de fonduri în scopuri nobile, fie sunt dobitoci care își închipuie că flirtul înseamnă să urli, mort de beat, amenințări de viol la adresa fetelor. Nu zicem că această constatare e 100% valabilă, dar totuși se pare că prea mulți tipi au luat ca Biblie fie formula iubirii nesfârșite, fie nesimțirea, și îmi pare rău să-ți spunem, dar niciuna dintre aceste abordări nu gâdilă erotic o femeie.

Bineînțeles, știm că nu toți masculii sunt niște labagii triști. Dar adevărul e că băieții din zilele noastre au cam renunțat la flirt. Nu-ți cerem romantisme din romanele Jane Austen, dar vrem să fim ațâțate și vrem s-o faci la modul cool. Așa că am întocmit un ghid care să te ajute să vrăjești fetele, fără să te faci de râs.

Videos by VICE

REȚELELE SOCIALE ȘI APLICAȚIILE DE DATING
Nu te preface că n-ai stat de nu știu câte ori pe budă cu telefonul în mână și te-ai uitat lacom pe Tinder la pozele fetelor în bikini. Toți suntem disperați și superficiali și singuri, așa că n-are rost să ne ascundem.

La secția biografică, nu te descrie niciodată ca fiind „fan al ginului”, sau „snob al cafelei”. Băuturile nu sunt un substitut pentru personalitate. Nu trebuie să-ți treci neapărat înălțimea, dar ai fi naiv să crezi că fetelor nu le pasă de asta, așa că postează o fotografie cu tine plan întreg, lângă o unitate de măsură, cum ar fi un stâlp de iluminat sau, dacă ești foarte mic, o pisică sau o monedă de 50 de bani.

Consideră că aceste subiecte de discuție sunt interzise pe chatul Tinder: planurile tale epice de weekend; mahmureala cruntă pe care o s-o ai după ce le pui în aplicare; genuri muzicale; ce-ai studiat la facultate; vacanțe. N-are rost să pălăvrăgești aiurea cu o necunoscută, cere-i o întâlnire direct. Suntem în 2015, jumătate din muncă se rezolvă singură: dacă ai o aplicație special concepută ca să-i ajute pe oamenii singuri să facă sex, n-o folosi ca să obligi fetele să-și testeze talentul în conversație. Dacă rămâi blocat în discuții de doi lei despre planurile ei de vacanță sau locația exactă a biroului ei, ai belit-o.

Citește și Cum agățau fetele cu oracole în școlile din România

CONVERSAȚIA CU NOI ÎN VIAȚA REALĂ
Mulți dintre voi ați devenit atât de obișnuiți să dați copy paste în mesaje pe Facebook, încât ați uitat cum să vorbiți cu noi față în față. Ține minte că sunt anumite momente în care fetele n-au chef de vorbă – dacă suntem în fața unei clinici pentru avorturi, de exemplu.

În rest, nu ne deranjează să fim abordate drăguț, nicăieri. Oricât de cinică ar fi o tipă, e plăcut de știut că cineva ar vrea să i-o tragă în timp ce își aplică balsam pe buzele uscate și se uită la un poster cu șuncă afumată de pe peronul metroului. Ca să abordezi o fată într-o situație ciudată, ai nevoie de coaie. Fetelor le plac coaiele. Dar nu le place să se uite la ele. Nu ni le arăta. Nu ne trimite poze cu ele. Vorbește cu noi, dar nu despre mărimea coaielor tale.

Fotografie de Jake Lewis via

PETRECERILE DE APARTAMENT

Într-o lume ideală, fetele singure ar umbla cu fiole pline cu lacrimi de singurătate agățate la gât sau și-ar purta singurătatea ca pe o broșă decorativă. Dar, din păcate, va trebui să treci printr-un meci obositor de vrăjeli ca să afli dacă suntem singure sau luate. Petrecerile de apartament sunt o mare capcană în sensul ăsta: ai toate șansele să te apuci să flirtezi cu o tipă în timp ce stai pe canapea lângă iubitul ei. Poate sună tâmpit de simplu, dar cel mai rapid mod de a afla dacă e singură e s-o întrebi cu cine a venit la petrecere.

Toată lumea știe că petrecerile de apartament se cam încheie pe la patru dimineața, când s-a terminat și ultima sticlă de Cinzano găsită în cămară, iar cea mai nervoasă dintre colegele de apartament înjură printre dinți în papucii de casă. E ultima ta șansă să atragi fetele petrecărețe periculoase care poartă brățări colorate, așa că sper că ai păstrat un as în mânecă. Și nu vorbesc despre ultima liniuță de praf alb de pe cuptorul cu microunde, ci de o sticlă de vodcă surpriză sau o petrecere mai mișto unde s-o duci. Dacă vrea să ți-o tragă sau dacă e destul de praf cât să creadă că există o petrecere mișto undeva la patru dimineața, o să pună botul. Persoanele singure sunt cele mai optimiste în privința ocaziilor de petrecere.

Citește și 5 greşeli pe care le faci când ieşi la agăţat

CLUBURILE ȘI BARURILE
Oricât de mișto ar fi petrecerile de apartament, undeva pe la vârsta de douăzeci și cinci de ani te plictisești de ele. Asta pentru că deja ai făcut sex cu prietenele din grupul de apropiați și cu cele mai bune prietene ale lor. Dar, din fericire, mai ai opțiunea să agăți persoane noi în baruri și-n cluburi.

Dacă nu te pricepi să comunici cu ea prin mișcările corpului, cel mai bine e s-o abordezi la bar. Nu lăsa fața ei de prințesă de gheață să te intimideze și nici faptul că stă cu spatele la tine sau că e numai cu ochii la barman, în speranța c-o s-o bage în seamă. Zâmbește-i. Prezintă-te. Ia-i ceva de băut. Poate că feminismul a ucis cavalerismul, dar tuturor le plac lucrurile gratis.

În punctul acesta, cum îți poți da seama dacă te place?

Prietenii ei par puțin nervoși pe ea.
A încercat o grămadă să te enerveze.
Nu stă cu nasul pe sus.
Nu a menționat niciun subiect de căcat până acum.
Nu mănâncă un hotdog.
Te-a atins pe braț (ceea ce chiar e mare lucru).

Fotografie de Leo Hidalgo via Flickr

ZONELE PENTRU FUMĂTORI
Dacă ești în căutarea unei relații, cel mai bun loc pentru a începe o conversație e într-o zonă de fumători. Dacă nu fumezi, va trebui să te prefaci. Merită, pentru că nimeni n-are altceva de făcut acolo, toată lumea abia așteaptă să găsească un mod de a-și trece timpul.

Cel mai important e să ai o brichetă la tine. Mai ții minte ce bine te simțeai în școala generală, când îți cerea o fată foc? Dar nu uita că nimic nu e mai dubios decât momentul ăla de liniște în care încerci să aprinzi țigara unei fete în vânt, așa că mai bine dă-ne nouă bricheta. Și sper că nu e brichetă Zippo, că doar nu ești iluzionist.

Fotografie de Chloe Orefice

CUCEREȘTE-I PRIETENELE
Dacă în timpul safari-ului tău sexual ai reușit să izolezi cea mai mișto antilopă din turmă, ar fi înțelept să nu subestimezi instinctele grupului. Cea mai bună prietenă a ei s-a prins deja ce poamă ești și abia așteaptă să-ți facă fundul arșice, mai ales că are planuri de mic dejun cu prietena ei și tu o să i le strici. N-are niciun chef să rămână fără fotografia aia mișto cu salată, ouă fierte, magiun și cafeluță – numai bună de pus pe Instagram. Iată cum să te porți cu prietenele noastre:

Alege una dintre noi și păstrează-ți decizia
Pe lângă faptul că nimănui nu-i place să se mulțumească cu firmiturile de la masa altcuiva, o să ajungi să repeți aceleași glume de căcat și să enervezi rapid pe toată lumea din grup. Nu încerca nici să ne convingi să facem un threesome; dacă sugerezi că ar fi distractiv să te tăvălești în pielea goală cu o fată pe care tocmai ai cunoscut-o și cu prietena ei din copilărie, n-o să ai șanse la niciuna dintre ele.

Fii drăguț cu prietenele noastre
Poate nu vrem să flirtezi cu prietenele noastre, dar vrem să te placă de ajuns cât să nu fie geloase pe noi. Așa că, te rog, încearcă să le implici în conversație. O să vrei să-ți dai seama destul de devreme care e lidera grupului și s-o ții de partea ta, pentru că ea va fi cea care o să comenteze: „Iulia s-a îmbătat și acum tre’ să mergem să-i cumpărăm cipsuri ca să nu plângă.” Ea o să fie aia enervantă care îi va șopti printre dinți „hai ACUM” Julietei tale drăguțe, după care o se uite în ochii tăi ca o Medusa care vrea să te împietrească. Nu contează cu câți membri ai trupei Robin and the Backstabbers ești prieten, o să te facă țăndări în două secunde.

REPLICI, POANTE ȘI TEHNICI
Nu-ți poți imagina cum e să fii femeie până când n-ai fost informat de un bărbat supraponderal cu pălăriuță că dansezi nașpa sau un bărbat cu mustață de Dali nu ți-a spus că ești un ratat pentru că porți pelerină pe vreme ploioasă.

Ce au în comun acești dobitoci? Ați auzit de arta agățatului predată de Neil Strauss sau de Pick-Up Artists? Strauss ăsta a scris tone de cărți în care îi învață pe bărbații singuri și triști de pe glob că secretul pentru a cuceri o femeie e să te porți cu ea ca un bou sinistru.

Poate că lui Strauss îi place să facă sex cu o femeie a cărei încredere în sine e atât de fragilă, încât chiar îi pasă ce părere ai de imprimeul pantalonilor ei. Dar hai să lămurim odată treaba asta cu agățatul pe bază de insulte: nici nu ne trezește curiozitatea, nici nu te face să pari mai atrăgător. Dacă îți părem atât de intimidant de sexi încât să fii nevoit să recurgi la insulte, poate că pur și simplu suntem peste nivelul tău și n-are rost să mai încerci. În plus, toate fetele știu deja șmecheria asta, au trecut totuși zece ani de când tot circulă pe internet. E penibil să continui în 2015.

CUM SĂ INTRODUCI IDEEA CĂ VOM FACE SEX
Ăsta e momentul de turnură, când, practic, scoți pula pe masă. Trebuie să simți acel echilibru fragil, momentul perfect. În primul rând, trebuie să eviți să spui chestii de genul „vreau să te fac fleașcă”, când încerci să cucerești pe cineva. Dacă spui chestii libidinoase cu voce tare, s-ar putea să ne vină să chemăm poliția.

Dacă nu ești sigur că ar trebui s-o chemi la tine, spune-i asta. O tipă preferă oricând un bărbat care își expune sensibilitatea și sugerează o noapte cu potențial amoros, în locul unui dubios cu potențial de psihopat care o cheamă direct acasă. Pune-ți niște întrebări esențiale: Ne-am sărutat? Oare vorbește cu mine doar pentru că blochez ușa toaletei fetelor? Oare e captivă aici lângă mine pentru că m-am așezat pe haina ei?

Fotografie de Jasmine Bailey via Flickr

CUM SĂ NU FUȚI LUCRURILE DUPĂ CE-AȚI AJUNS LA TINE

Ăsta e momentul mult așteptat. Toată lumea e gata de futai. Sau cel puțin tu și fata asta cu care ai vorbit mai puțin de patru ore.

În această situație, ambianța e foarte importantă – îți dai seama cât de important e să pregătești lucrurile în avans, când un tip se apucă să schimbe așternutul în fața ta, înainte să intrați în pat. Poți fi sigur că nu vrea să-i faci turul casei. Du-o în viteză în camera ta.

Nu pune mâna pe instrumentul muzical pe care l-ai aruncat într-un colț și mai ales nu începe să cânți la el.

Nu ne avertiza că ești indisponibil pe plan emoțional, în timp ce-ți deschizi nasturii de la pantaloni.

Alege muzica înțelept: D‘Angelo e prea evident; The XX sugerează că te uiți la premiile muzicale. Și nu folosi metafore sau cuvinte cretine de alint pentru prezervativ. Evident, folosește prezervativ, dar nu te apuca să vorbești despre el.

Gata, ai reușit. În sfârșit ți-o tragi. N-a fost chiar așa de greu, nu?

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai multe ghiduri:
Ghid de festivaluri pentru cei peste 20 de ani
Ghid pentru fete: Cum să nu fii o vită vara viitoare
Ghid de feminism pentru tipi
Ghid pentru cei care merg singuri la concerte