Dacă o limbă comună îi unește pe englezi de americani, atunci ei se diferențiază prin două sporturi diferite numite la fel: fotbal. Înainte de Cupa Mondială, prietenul meu american, John Klingler, a luat legătura cu mine ca să vorbim un pic despre fotbal. Am locuit împreună în Argentina, care e recunoscută pentru fotbal (Maradona e de acolo, știți?), așa că John se pricepea ceva mai bine decât mulți dintre conaționalii săi. Cu toate acestea, am fost nevoit să-l mai învăț puțin.
De la: John Klinger
Videos by VICE
Către: Oscar Rickett
Data: 9 iunie 2014 18:16
Subiect: american prost
O,
Deci, m-am pregătit pentru Cupa Mondială, am încercat să-mi fac temele și să mă pregătesc îndeajuns de mult încât să fiu capabil să port o discuție într-un bar (una simplă), în timp ce națiunea se pregătește să îi încurajeze pe băieții noștri care joacă un tip extrem sau al naibii de plictisitor de, um, fotbal (soccer?).
Dar am niște întrebări. Tu, britanicule, ajută-mă. Știi cum stă treaba: eu pun întrebări idioate, iar tu răspunzi la ele.
1. Tactici. Nu înțeleg formațiile DELOC, iar nimeni nu încearcă vreodată să le explice. E vreo diferență reală între un 4-5-1 și un 4-3-2-1? Nu aleargă, de fapt, toată lumea pe tot terenul? (Trebuie să repet, sunt idiot.)
2. Atacanții. Se pare că (corectează-mă dacă greșesc, ceea ce e o mare probabilitate) ideal e să ai doi atacanți, nu? Un tip super-rapid și unul masiv. Asta ar fi similar cu fotbalul american, unde trebuie să ai doi receivers (tipii care prind mingea): unul foarte rapid care să fugă pe teren și să întindă linia apărării și unul sigur de mână, care să alerge pe mijlocul terenului, în spațiul deschis de tipul rapid. În privința echipei engleze, Rooney ar fi tipul masiv pe care ai vrea să-l cuplezi cu unul rapid, nu?
3. Apărarea. Să continuăm discuția despre tactici… fundașii din fotbal joacă pe zone, corect? Primești o zonă pe care trebuie să o aperi (stânga spate, de exemplu) și este treaba ta să o aperi. Întrebarea mea este dacă are cineva vreodată rolul de apărare față de un anumit jucător, ca în baschet. Acolo, în loc să primești o zonă pe care să o acoperi, primești un om, iar tot ce trebuie să faci este să îl urmărești tot timpul jocului. Poate că e o idee stupidă, dacă ții cont că formațiile sunt mai groase spre poartă. Dar, oare ar merge o apărare de baschet tip box and one? De ce să nu-l pui pe cel mai bun fundaș să stea cu ochii pe Messi. Îi spui: Gândește-te la el ca la o gumă de mestecat. Până la sfârșitul meciului, vreau să știi ce aromă are.
4. Macro-economie. Unul dintre lucrurile care m-a suprins cel mai mult cu privire la ligile europene de fotbal este capitalismul aproape osbcen. Adică, discuțiile deschise despre „vânzarea” și „cumpărarea” de jucători. Desigur, treaba asta se întâmplă și în sporturile din State, dar ligile sunt structurate diferit, accentul cade cu precădere pe „paritate”, adică se încearcă să facă toate cluburile competitive. În sporturi precum baschet, hockey și fotbal american se impune o limită la cheltuielile unei echipe. Cumva, sporturile noastre par că au caracter socialist, iar voi, băieți, sunteți toți pe piața liberă, se presupune că voi ar trebui să fiți de stânga și nu noi, deci care-i faza?
5. Micro-economie. Să continuăm… dacă poți pur și simplu să cumperi un jucător, asta înseamnă că faceți troc cu ei? Nu sunt sigur că îmi amintesc să fi auzit de schimburi în fotbalul american. Mereu e vorba despre taxe de transfer. Ceea ce e regretabil, pentru că transferurile sunt captivante. Ele îmbunătățesc foarte mult pagina sportivă și discursul sportiv în general, pentru că e o diversiune plăcută să vorbești despre meritele unor transferuri ipotetice și să reacționezi la cele actuale. Și bănuiesc că nu faceți nici preselecții din școli. Pierdeți la capitolul ăsta.
6. Italienii. Îi place cuiva să urmărească fotbalul italian?
7. Importanța. Deci, am avut impresia că această Cupă Mondială a fost scopul final/unicul scop/cel mai important lucru vreodată. Am auzit, însă, în niște locuri că titlul de Liga Campionilor (coroana? mă rog) este la fel de important, dacă nu chiar prețuit mai mult. Argumentul este că fotbalul însuși este mai bun, miza e mai mare, competiția e mai acerbă etc. Poate că am supraestimat Cupa Mondială, pentru că este singurul moment în care fotbalul primește atenție din partea SUA. Oricum, te rog să așezi în ordinea importanței următoarele: Cupa Mondială, titlul EPL, titlul La Liga, titlul Liga Campionilor. (Dacă tot vorbim despre asta, ce e considerat „Campionatul European”? Este Champions League sau treaba aia cu Europa, sau cealaltă chestie în care se joacă în cei doi ani dintre Cupele Mondiale? Devine confuz.)
8. John. Da, John. Am nevoie de o echipă. Ajută-mă să decid. Uite ce caut:
a. Băieți buni. Evident, echipa ar trebui să aibă jucători simpatici. Și prin simpatici, mă refer la faptul că niciunul dintre ei nu trebuie să fie vreun pedofil sau violator cunoscut. Un tip amuzant cu un blog sau cu un cont de Twitter ar fi, de asemenea, un plus.
b. Nu ca cei de la Yankees. Sau oricare ar fi echivalentul celor de la Yankees în Europa. Echipa de bogătași care este mereu bună, dar nimeni nu o place, cu excepția celor din acel oraș și/sau fanilor care sunt influențați doar de victorii.
c. Nu cei de la Clippers. Sau oricare ar fi echivalentul lor în Europa. Echipa ieftină care nu câștigă niciodată, pe care nimeni nu o place, pentru că e oribilă an de an.
d. Fotbal „frumos”. Definește cum vrei tu, dar, ideal, ceva plăcut de urmărit, care nu se termină cu 1-0 în fiecare săptămână.
e. Uniforme bune (sau le zice kituri?). Poate că aș putea să port o jachetă sau un tricou cu ei în timpul meciului la bar sau prin jurul casei. Ar fi bine să arate cool.
Practic, întrebarea este: Dacă ai putea să o iei de la capăt și să alegi să începi cu o echipă nouă, nu cea cu care ții în prezent sau cea care e legată de locul de unde ești sau pe care o place familia ta, pe care ai alege-o? Ce echipă ți-ar permite să maximizezi experiența de fan al fotbalului european?
Ok, e deja prea lung. O să închei în modul tradițional: SUA! SUA! SUA!
– John
De la: Oscar Rickett
Către: John Klinger
Data: 12 iunie 2014 19.13
John,
Se vede că știi mai multe decât un american obișnuit, dar ești tot un bou colonist și că înțelegi fotbalul ca-n pom. Așa că uita câteva răspunsuri mai puțin standard pentru întrebările tale:
Tacticile
În general, formațiile se stabilesc în acest format: Fundaș-Mijlocaș-Attack SAU Fundaș-Fundaș de mijloc-Mijlocaș central-Atacant/ți. Formații ca 4-2-3-1 sau 4-3-2-1 sunt, de fapt, formații 4-5-1. Ce se întâmplă de regulă e că echipele joacă cu un atacant central și doi mijlocași centrali care îl ajută într-o formație 4-3-3. Atunci când adversarii primesc mingea, formația revine la la 4-5-1, cu cei doi mijlocași centrali. Dacă te încurc, la naiba, omule, poate că nu ești făcut pentru tipul ăsta de fotbal.
Apropo, ocazional ai parte de cineva ca Maradona care, atunci când a fost managerul Argentinei, a ignorat toate aceste reguli (în cazul lui, pentru că e un paranoic și un nebun/geniu).
1. Atacanții.
Ah, tradiționala combinație dintre un tip uriaș și unul mic, oldie but goldie, mai ales în fotbalul englezesc, unde i-ai dat mingea tipului uriaș, care ar trimite-o în spațiu, pentru ca tipul mititel să fugă după ea. Când eram copil, am jucat într-o echipă al cărei plan de atac includea un tip mare (de exemplu, cineva care trecuse prin pubertate la o vârstă alarmant de mică), care făcea parte din apărare, care trebuia să trimită mingea cât mai departe cu putință (era singurul care putea să o lovească pe lungimea terenului) apoi doi puști mici și rapizi trebuiau să o fugărească. Planul nu a funcționat așa de bine.
Combinația dintre tipul uriaș și cel mic e pe ducă zilele ăstea, pentru că cele mai multe echipe preferă să aibă doar un super-atacant, dacă e posibil, care să combine ambele roluri într-unul. Pentru Anglia, Rooney nu joacă nici drept tipul uriaș, nici cel rapid, ci drept nerodul, tontul. Un rol deprimant. Dar cine știe, poate că acea căldură sufocantă din Brazilia va scoate tot ce e mai bun din el el, porcul gras…
2. Apărarea.
Da, ei sunt pe zone DAR, atunci când se apără, urmăresc și oamenii pe teren. Din nou, asta depinde de antrenor, dar un fundaș central va urmări, în general, un anume atacant și, de cele mai multe ori, rămâne lipit de el. Fundașii de stânga și de dreapta au, în general, rolul să se ocupe de atacanții care vin pe părțile lor. Messi e dificil de urmărit, pentru că e prea bun ca să țină cineva pasul cu el. În general, dacă el atacă din aripa dreaptă pentru Barcelona, atunci va fi urmărit de fundașul din stânga NUMAI DACĂ nu se duce prea departe de cealaltă parte. Câteodată, echipele folosesc un fel de apărare „box and one” , atunci când un anumit jucător e pus să fie ca și lipit de altul pe parcursul întregului joc. Treaba asta nu e onorabilă, însă se practică.
3. Macro-economie.
Da, în sport, Europa este Donald Trump care fumează un cui făcut dintr-o grămadă masivă de bani și care trage cocaină de pe sânii unei prostituate thailandeze în fața SUA, care sunt ca o profesoară care muncește din greu, pentru ca elevii ei să o ducă bine. În Europa, e vorba mai mult despre bani și mai puțin despre paritate.
4. Micro-economie.
Niciun proiect. Ar fi amuzant. De regulă, jucătorii merg doar pentru bani, ca vitele-n târg, dar jucătorii sunt, câteodată, incluși în trocuri. Deci, dacă vreau să cumpăr un tip sexos brazilian și el valorează 15 milioane de euro, aș putea să zic OK, îți dau zece și îl ofer și pe jucătorul danez în vârstă, care valorează cinci milioane de euro, pentru că e un pic corpolent și minte cu privire la vârsta lui atunci când se dă la fete prin baruri.
5. Italienii.
Da, nu prea îi mai place nimănui. Erau cei mai buni (prin anii ’90). Iată niște exemple puse pe melodii haioase:
6. Importanța.
Fotbalul de la Cupa Mondială nu e la cel mai ridicat standard al sportului. Cel mai înalt îl are, probabil, Champions League, în care jucătorii ies pe teren pe tipul ăla de muzică clasică bombastică (şi refrenul „Campionii!”) pe care orice tip ar vrea so aibă la propria nuntă sau înmormântare. Dar Cupa Mondială este un eveniment masiv. Și e mult mai romanțat. Din punct de vedere al ligilor interne, cea engleză și cea spaniolă sunt, probabil, cele mai bune,iar cele ale Germaniei și Italiei sunt puțin mai în spate, urmate de cea franceză.
7. John
Cât despre clubul de fotbal, e numai o echipă: Clubul de Fotbal Liverpool.
En-ger-land, En-ger-land, En-ger-land!
– Oscar
Traducere: Andrada Mihăilescu
Urmărește VICE pe Facebook:
Citește mai multe despre fotbal:
Cele mai praf imnuri ale echipelor de fotbal din România
Dacă încă te uiți la meciurile naționalei, nu meriți fotbal bun
Am jucat fotbal printre capre și găini, c-un portar fără o mână
