Cum să nu fii un român prost pe internet: Fizică cuantică

Mami, uite, totul e cuantic. Am văzut o poză cu două găuri. Via Pixabay

E una dintre ramurile cele mai violate de pseudointelectuali din știința modernă și nu degeaba, pentru că e una dintre cele mai greu de înțeles. Fizica cuantică se lipește de inculții cu ambiții științifice ca o acadea de scame și a născut unele din cele mai deprimante atrocități ale logicii.

Richard Feynman, unul din creierele mamut din spatele fizicii moderne, făcea mișto deja de prin anii ’50 de prostia pe care o prevedea la orizont, odată cu popularizarea fizicii cuantice: „Dacă crezi că înțelegi mecanica cuantică, nu înțelegi mecanica cuantică”. Deloc suprinzător, două categorii de oameni s-au ridicat la provocarea de a se pune pe rumegat, în felul lor, mecanica cuantică: fizicienii, normal, și tot felul de sortimente de guru New Age, cărora le plăcea cum sună, cât de complicat este și, în special, faptul că aproape nimeni nu înțelege despre ce-i vorba.

Videos by VICE

Povestea: Toți facem parte dintr-un câmp energetic imens și suntem conectați prin mecanisme cuantice la nivel de conștiență. Asta înseamnă că putem să transcendem barierele realului și să facem doar prin puterea gândului tot felul de chestii ubercool, gen telepatie, teleportare, telekineză, teleenciclopedie. Fizica cuantică e super ciudată, iar ce credem noi e super ciudat, ergo, chestiile super ciudate sunt fizică. Cuantică.

Adevărul: Fizica cuantică încearcă să raspundă la întrebări despre proprietățile și comportamentul particulelor atomice și subatomice. Nu despre cum poți comunica cu spiritul bunicii tale sau să te joci de-a Uri Geller cu linguri.

De ce fizica cuantică și nu zoologia arahnidelor?

Dacă îți iei știința de la oamenii de la care îți iei și drogurile, ce primești nu e știință, man. Via Wikimedia Commons

Lumea pe care ne-o arată fizica cuantică sfidează intuiția și e complet diferită de mecanica clasică și de cam tot ce credem că știm cu adevărat despre realitate. D’asta devine o pradă bună pentru cei care nu prea vor să se lase înhămați la jugul realității: spiritiștii New Age.

E o știință atât de stranie, până și în cercurile intelectuale, încât ai nevoie de cunoștințe solide de calcul diferențial, calcul integral, calcul multivariabil și calcul de vectori și tensori, ca să începi să vezi cu ce se mănâncă. Din păcate nu e o chestie care se traduce frumos în povești. Decât dacă-s inventate.

Citește și:Cum să nu fii un român prost pe internet: Apocalipsa

Fizica cuantică e printre puținele științe care au ajuns deja la un nivel în care intuiția nu te mai ajută, ci mai mult de încurcă. Așa că se pretează mult mai bine ca alte științe la injecții de aberații. Pe paginile de spiritualitate cuantică s-au deturnat concepte care sună de parcă sunt născute din misticism, ca „non-localitate”, „principiul incertitudinii” sau „efectul de observator”.

Din păcate pentru guru ăștia postmoderni, conceptele de mai sus nu reprezintă în fizică decât niște noțiuni despre natura particulelor elementare, nu instrucțiuni cum poți să muți solnița cu gândul, dacă te concentrezi foarte tare.

Cuantic nu înseamnă ce crezi tu că înseamnă

E știință, numai fără dovezile alea plictisitoare. Screenshot via Facebook

Unul din locurile în care se adună cele mai ciudate frânturi de idei New Age e o pagină de Facebook, numită cu dichis Spirit Science. Are like-uri cam câtă populație are o țărișoară medie: 8,5 milioane. Dacă nu ai cel puțin 30 de prieteni abonați la acest templu al dezinformării prin desene animate, trăiești într-o realitate paralelă și habar n-am cum reușești să citești VICE-ul bidimensional de pe Terra, acolo la voi, în universul utopic.

Ca orice pagină care se respectă, Spirit Science este 90% sfaturi nutriționale naturiste și meme-uri cu truisme inspiraționale a la „Dacă ești de treabă cu universul, universul e de treabă cu tine”. Restul de 10% e cel mai interesant, pentru că preia vocabularul științific, ca să o dea pe arătură. Și foarte convingător.

Totul e cuantic: reîncarnare, rase supraumane pe Atlantida, extratereștrii telepatici, etc., și e prezentat în animații cu „ființe spirituale”, care arată cam ca un ștrumf după un șoc anafilactic.

Concluzia lor: realitatea nu e ce pare.

Realitatea după Spirit Science e o orgie de cuvinte scoase din știință care fac amor cu o salată de cuvinte care sună a spiritualitate, metafizică și misticism. Totul în desene animate cu omuleți albaștri. Mai credeți în coincidențe?

Cine a adus această plagă asupra lumii

Conștiență cuantică cu valențe cuanticoide. Via Flickr

Omul creditat cel mai tare cu mutarea macazului spiritualității spre aventuri în lumea cuantică e Deepak Chopra, unul din coloșii New Age ai secolului 21, prieten cu Oprah, și un guru al modernității. Mama ta probabil are o carte de-a lui pe noptieră și i se pare inspirațională, deși a citit numai 32 de pagini până și-a vărsat Chardonnay-ul pe ea de plictiseală.

Talentul lui Chopra e lingvistic. E eroul oamenilor care vor să creadă în bazaconii, dar le-ar plăcea tare mult să și sune intelectual. Așa că Chopra umple nișa asta cu un val dolofan de cuvinte de neînțeles, dar care par deștepte pentru ăia care cred că așa vorbesc oamenii deștepți. Asta se cristalizează în propoziții de genul: „Noi literalmente metabolizăm ceva atât de efemer ca experiența, sau scopul.” Da, literalmente.

Deepak e și un domn. A oferit un milion de dolari oricărui om care poate să-i dovedească faptul că nu înțelege fizica cuantică. Deși bunul simț îi dovedește zilnic, și câțiva fizicieni plictisiți, ocazional, e puțin mai greu să faci rost de milionul guru-ului. Șmecheria e că trebuie să-i dovedești LUI. Prin asta aș vrea și eu să dau un challenge: îi dau un milion de dolari oricărui om care reușește să mă convingă că Deepak Chopra nu vorbește aberații. Eu sunt juriul. Go!

Iar dacă ai chef să vezi un algoritm replicând truisme și aberații în stilul lui Deepak pentru zero lei, intră pe site-ul ăsta, care se numește înduioșător: New-Age Bullshit Generator. E cuantic, jur!

Spălați spiritualitatea, are ceva în colțul gurii

Nimic nu-i mai sexy decât o sectă sexy. Cuantică. Via Flickr

Dacă te simți mai bine, mai focusat și mai liniștit stând 20 de minute pe zi în poziție lotus cu ochii închiși, e absolut perfect. Dar faptul că practica asta e benefică, și sunt chiar argumente științifice științifice că ar putea fi benefică, nu dovedește că toate legile universului converg în ea. Înseamnă doar că poate îți face bine. Ca pătrunjelul, flotările și sexul.

Cât timp beneficiile pătrunjelului nu sunt ridicate la rang mistic, ai putea să te bucuri și tu de exercițiile astea mintale, fără să cazi automat într-o sectă pentru că ai auzit că un tip care a fost la Oprah zice că totul e fizică cuantică și deaia meditație. Sau deaia telepatie. Sau deaia pătrunjel.

Poți fi spiritual și fără să intri cu bocancii murdari pe teritoriul științei. Tendințe spirituale erau la modă în anii ’50 – ’60 până și în rândul unor fizicieni, însă nu degeaba nu mai sunt și astăzi. Poți fi una cu universul și dacă n-ai citit 10 cărți care îți povestesc că ai putea muta munții prin telepatie, dar n-o faci pentru că ești varză și neiluminat. Sunt deprimante și ești mai bun de atât.

În plus, dacă ceva are aspect, miros și gust de sectă, statistica și istoria îți recomandă să nu calci în ea.

Urmărește VICE pe Facebook.

Citește și alte materiale despre prostie:
Mică enciclopedie de hateri proști
Nu vă mai faceți poze singuri în club, e cel mai tâmpit curent
Cinci motive pentru care Valentine’s Day e o idioțenie