(Fotografie de Ben Francis via Flickr)
Primul film porno pe care l-am văzut când eram puștan m-a fascinat la culme dintr-un singur motiv: tipul care era culcat peste o masă de biliard de către două gagici era atât de pregătit de acțiune că nu-și mai luase chiloți pe sub blugi, despre care am aflat mai încolo că erau cei mai americani blugi din univers, Wrangler. Mulți ani mai târziu, ori de câte ori mergeam la o petrecere la care simțeam că s-ar putea să-mi pice ceva în plasă nu-mi luam chiloți pe mine. Nu aș putea să-ți spun dacă făceam asocierea cu filmul ăla în mod conștient sau nu, dar ideea e ca în momentul în care una dintre tipele cu care m-am combinat și-a dat seama că-s comando a râs de mine. De acolo a început o discuție lungă despre pornache. La un moment dat mi-a zis că și ea își ia lenjeria sexy care, după gusturile noastre din liceu, însemna ceva roz sau roșu mega kitschos, doar, doar poate se întâmplă ceva pe la un party.
Videos by VICE
Dacă stai să te gândești bine, în lipsa educației sexuale, cam toate obiceiurile și „tehnicile” de futut ni le-am luat, inconștient sau nu, din filmele porno. Iar asta nu-i tocmai bine. Ăia dintre noi care s-au prins de ce anume merge și nu merge c-o femeie care nu e plătită să fie scuipată în gură sau, în cazul bărbaților, să fie linși în cur sau sufocați cu dresurile, adica niște oameni căror chiar trebuie să le placă lucrurile astea ca să le facă, au ajuns bine. Restul probabil not so much.
Citește și: Vedetele porno s-au apucat să-ți predea educație sexuală, pentru că școlile n-o fac
Și aici intervine un aspect al pornografiei pe care cel mai mulți dintre noi îl trec cu vederea pentru că, cel mai probabil, îl consideră o treabă fără pic de însemnătate sau pur utilitară. Îți vine să crezi sau nu, mă refer la modă. La hainele pe care le vezi, ce-i drept pentru scurtă vreme, pe corpurile starurilor porno. În calitate de consumator de pornografie expert level și stilist personal pot să îți spun că hainele pe care le vezi în filmele porno îți afectează viața sexuală mai mult decât o scenă nasoală și scârboasă de prolapsing rectal sau mai știu eu ce bazaconie, care, la urma urmei, rămâne în capul tău la fel ca monstrul din Alien și ca nimic mai mult. Fii atent de ce:
Fără haine nu există role-play, fără role-play nu există fantezii, iar fanteziile nu-s material didactic bun
Bine, desigur că dacă mizezi numai pe joc actoricesc poate exista role-play și în pielea goală. În dormitorul propriu merge chiar și fără joc actoricesc. Câteva cuvinte bine plasate, pe tonul care trebuie, sunt de ajuns. Cu toate astea direcția în care merge pornografia acum nu mizează deloc pe lucrurile astea. Atenția privitorului trebuie să fie captată imediat. Și cum sexul nu e un trigger puternic într-un film care are numai sex în el intervin hainele, care declanșează toate fetișurile care mai de care mai ieftine sau pretențioase.
Citește și: Am vorbit cu tipul care-l joacă pe Donald Trump în parodii porno
Exemplu de fetiș ieftin: o mulțime dintre filmele porno din ultimul deceniu sunt despre studenți pentru că, nu-i așa, toți vrem să futem în facultate până ni s-ar rupe ADN-ul în două. Din dorința asta a izbucnit în pornografie o direcție care are la bază cam toate piesele vestimentare pe care le asociem cu facultatea (cu aia americană, logic): jachete varsity, sosete American Apparel de majoreta, fuste de majorete, tricouri tăiate până sub țâțe în stil Hooters, căști de fotbal american, pijamale kinky și blugi cât încape.
La polul doar aparent opus, un exemplu de fetiș pretențios: mai marii prelați ai pornografiei și-au dat seama că un public destul de larg de femei și bărbați, o să-i numim generic hipsteri, nu prea se mai excită la scenariile clasice cu menajera prinsă în fapt, gagica căreia i se strică mașina sau orgie în căminul studențesc. Prin urmare în ultimii ani au ieșit pe bandă rulantă tot mai multe filme ultra-giga-HD în care producătorii au exploatat sexul cu preludiu, care se petrece în ceva vilă-bijuterie-arhitecturală a vreunui bogătan din industrie, făcut de oameni îmbrăcați minimalist. Starletele au început să apară în chiloți albi și maiouri albe, piese pe care le-ar putea avea în dulap orice gagică, iar starleții au început să apară aproape exclusiv în blugi, tricou și, dintr-o dată și chiloți, cam cum poate arăta într-o zi obișnuită orice gagiu.
Problema cu toate scenariile astea e ca montează niște fantezii puternice care sunt atât de îndepărtate de realitatea viețillor noastre sexuale. Nu că fetișurile ar fi ceva rău. Cu toții le avem și alergăm să ni le vedem transpuse în realitate probabil toată viața. Dar în lipsa educației sexuale creierul needucat nu mai face diferența între fantezie și realitate și de aici te trezești că se năpustește înspre tine un puhoi de frustrări exact ca și când ai fi deschis ușa aia dubioasă din The Shining.
Orice ai spune, pornografia te învață niște lucruri nasoale despre rolul bărbatului în raport cu femeia
Cel mai ușor îți dai seama de toată chestia asta din raportul de putere de la începutul unui film porno: el gigea la costum, ea în ceva cât mai sumar, care îi stârnește lui toate poftele. Ai putea să argumentezi că e destul de important și cum evoluează lucrurile pe parcursul filmului. Dar vorbim totuși de filme porno. Pe lângă futut nu se mai întâmplă mare lucru.
Dacă te uiți la imaginea de ansamblu și cuprinzi toate filmele din industrie o să vezi că raportul ăsta evident de putere, de îmbrăcat/dezbrăcat, e prezent cam în toate categoriile. Dacă ai o tipă dominatrix care calcă un gagiu pe ouă cu tocurile ai să observi că băiatul chinuit e gol pușcă, eventual și legat fedeleș, iar gagica dominatoare e acoperită din cap până în picioare, de cele mai multe ori de o salopetă din latex.
Citește și: Pornhub a lansat filmele porno pentru orbi
O bună bucată de vreme am crezut că atât timp cât există filme porno care prezintă bărbații ca fiind dominanți, dar există în egală măsură filme care prezintă și femeile în aceeași poziție lucrurile sunt ok. Cu toate astea treaba e ceva mai complicată. Când intri pe un site cum e PornHub, ești hrănit cu ce e trending în zona ta. Nu stă nimeni să îți personalizeze ție grila de „programe” dacă nu îți faci cont premium și nu pui osul la treabă să cauți filme ceva mai diferite.
Conform insights-urilor publicate de PornHub pentru anul 2015 (pe 2016 am fost detronați din top 20 de Africa de Sud) preferințele de top ale românilor sunt: mature, teen, big dick, MILF, babe, anal, lesbian, reality, big tits, threesome. Pe lângă faptul ca e interesant cum ajungem cu preferințele pentru lesbiene în top 10, deși suntem o țară profund homofobă, cam niciuna dintre categoriile astea nu are vreo treabă cu rolul dominant al unei gagici în timpul unui futai. Deci e cumva safe to say că toată puștimea care descoperă pornografia anul ăsta pe PornHub e hrănită direct cu niște lucruri relativ toxice pentru o minte needucată. Din nou, educația sexuală ar putea rezolva lucrurile. Dar mai e mult până departe.
Ai putea spune că toată treaba e propagandă feministă vestică pe care încearcă VICE să ți-o bage subtil pe gât. În cazul ăsta gândește-te la sex și la haine per total, apoi gândește-te că ajungi acasă cu un tip sau cu o tipă și încearcă să-ți amintești cine rămâne de obicei primul fără haine, cine preaia controlul în timpul sexului, cine termină primul și cine se ridică primul și se îmbracă.
Ne trezim cu idei greșite despre ce anume e aia „sexy”
Pe partea asta filmele porno vin, în general, cu două propuneri relativ sărăcuțe. Un bărbat sexy e un bărbat la bustul gol sau în chiloți, în timp ce o femeie sexy trebuie să poarte toate harnașamentele de lenjerie intimă posibile. De aici plecă toate ideile proaste de a-ți condimenta sau resuscita viața sexuală cu ajutorul lenjeriei intime sau a costumelor kitschoase din sex-shop-uri. Tendința asta de a prezenta femeia ca fiind sexy numai în dantelă, mătase și hamuri e preluată și de industria modei propriu-zise, așa că de aici pleacă și nevoia femeilor de a se îmbrăcată strict în lucruri care le scot în evidență formele corpului. Pentru că numai așa se simt sexy sau feminine. Și tot de aici bărbații trec prin viață cu ideea că o femeie trebuie să-și arate formele corpului pentru a fi feminină sau sexy. Oricum ai lua-o nu e bine pentru nimeni.
Citește și alte articole despre pornografie:
Am stat cu cele mai dubioase vedete porno românești: eleva, elevul, piticul și pensionara
Industria porno nu dă doi bani pe ce vor femeile
Ce se întâmplă când starurile porno rămân însărcinate?