FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Cum să nu fii un turist oribil care distruge planeta puțin câte puțin în vacanțe

Poți călători în locuri îndepărtate și să fii în continuare atent cu ce lași în urmă.

Eu sunt pasionată de ecologie sau, mai bine zis, obsedată. Eu sunt genul de persoană care se duce cu sacoșa de material la supermarket și acasă reciclez și refolosesc în mod meticulos tot ce prind. În plus, îmi fac și compost organic (iar în momentul de față încerc să găsesc o modalitate de a recicla excrementele câinelui).

Cumpăr în mare parte alimente organice de la producători locali, gătesc în proporție de 90% din mesele mele, iar când mănânc în oraș, de obicei comand aperitivul pe post de fel principal, deoarece porțiile mari rezultă în resturi. Resturile alimentare însumează o parte semnificativă din emisiile de gaz metan. Eu merg pe jos aproape peste tot, economisesc apă și energie acasă și îmi usuc rufele pe sârmă (încă un plus atunci când locuiești într-o regiune tropicală). Am ajuns chiar să-mi fac propriile produse de curățat.

Publicitate

Oricât de mult îmi place să călătoresc, mă simt și vinovată pentru că nu pot controla amprenta ecologică așa cum fac acasă. Devin agitată doar când mă gândesc la amprenta de carbon a avioanelor. Atunci când membri familiei mele sugerează o vacanță extravagantă, la un hotel de nu știu câte stele cu bufet inclus sau pe un vas de croazieră, eu îmi dau ochii peste cap. Nici pomeneală! Nu e pentru mine.

Dar tururile alea în care mergi într-un SUV cu aerul condiționat la maximum și afară sunt peste 40 de grade? OK, recunosc că am fost într-unul, dar nu mă mândresc cu asta. Totuși, încerc să mă revanșez pentru rarele mele concesii de confort printr-o atitudine cât mai stringentă pe alte părți din călătoriile mele.

Dar ai nevoie de pregătire, planificare și curaj. Uite ce practici am dezvoltat care mă ajută să călătoresc cu o conștiință cât de cât împăcată.

Vizualizează călătoria în ansamblu

Știrile și statisticile despre impactul negativ al călătoritului poate ucide cheful de ducă, dar știai că turismul e un factor esențial pentru progresul socio-economic al lumii? Conform raportului UNWTO din 2015, industria turismului creează unul din 11 joburi și generează 1,5 trilioane de dolari pentru economia Statelor Unite din exportul global. O parte din joburile și banii ăștia revin destinațiilor „mari" tradiționale, care nu sunt atât de sustenabile, dar sosirile din țările în curs de dezvoltare însumează 45% din totalul de sosiri internaționale din anul 2014.

De fapt, turismul este prima și a doua sursă de profit din export pentru 20 din cele 48 de țări mai puțin dezvoltate. Eu dorm mai bine noapte când știu că activitățile și excursiile mele recreaționale pot ajuta la dezvoltarea economică, să asigure mijloace de trai și să atenueze sărăcia.

Publicitate

Trebuie să știi diferența dintre turismul „verde", ecologic și sustenabil.

Pe vremuri credeam că un hotel ecologic și unul sustenabil sau verde e același lucru. Însă nu e cazul, sunt lucruri complet diferite!

Termenul de „hotel verde" este ambiguu și poate însemna orice. O cabană eco se referă la un hotel localizat într-o zonă naturală, care îngrijește mediul înconjurător și ajută la îmbunătățirea condițiilor de trai ale localnicilor. Hotelurile eco încearcă să minimizeze impactul lor, să protejeze biodiversitatea, să insufle responsabilitatea față de mediu și să respecte cultura locală. În astfel de loc vin oameni interesați de fauna și flora locală și tradițiile culturale.

Un „hotel sustenabil" e o afacere care sprijină conservarea mediului, dezvoltarea socială și economia locală. Hotelurile sustenabile conservă apă și energie, folosesc produse locale în restaurante și magazinele de suveniruri și angajează localnici. În plus, pot sprijini și proiectele de conservare a comunității.

Alege hoteluri certificate, tururi și alți furnizori de servicii turistice certificate.

Ăsta e un aspect obligatoriu pentru mine. Eu vreau să stau în hoteluri și cabane care pot demonstra (nu doar să susțină) devotamentul pentru conservarea mediului și comunităților locale. Afacerile certificate, care variază de la giganți cu stațiuni all-inclusive, la cabane eco mici și izolate, respectă standardele globale pentru turismul sustenabil și sunt în mod regulat verificate de entități internaționale recunoscute.

Astfel de afaceri au programe de conservare a apei și energiei, ajută la conservarea biodiversității, reciclează, cumpără alimente locale și chiar cresc propriile legume, iar angajații au salarii decente și un program de lucru rezonabil.

Publicitate

Dacă vrei să călătorești în America Latină sau în Caraibe, aruncă un ochi pe acest ghid turistic de la Rainforest Alliance, pentru hoteluri sustenabile certificate și operatori de tururi ghidate.


Vezi și documentarul ăsta:


Compensează pentru impactul tău asupra mediului

Turismul este responsabil pentru aproximativ 5% din emisiile globale de dioxid de carbon, iar transportul generează cam 75% din emisiile din turism. Din moment ce reducerea amprentei mele de carbon asupra mediului este esențială ca să nu fiu bântuită de un sentiment de vinovăție, eu cumpăr compensații pentru emisiile de carbon ale zborurilor (ai fi surprins cât de accesibile sunt ca preț) și angajez doar operatori turistici și mașini închiriate care la rândul lor plătesc pentru propriile emisii.

Fii un ecologist obsesiv când călătorești

Eu nu renunț la obsesia mea compulsivă pentru sustenabilitate, doar pentru că sunt în vacanță sau departe de casă. Eu în continuare închid luminile, televizorul și aerul condiționat atunci când plec din camera de hotel, refolosesc prosoapele și fac dușuri destul de scurte. Eu mănânc în restaurantele a la carte, refolosesc sticla de apă și iau cu mine în călătorii șampon, balsam și săpun ca să evit să folosesc recipientele mici de plastic oferite de hotel.

Oaspeții unui hotel generează în jur de un kilogram de gunoi per seară, iar practicile astea reduc numărul ăsta înfricoșător. Prin economisirea apei și energiei, putem reduce cu 20% din emisiile de carbon generate de hoteluri.

Publicitate

Ieși din hotel

Chiar dacă hotelul meu e un paradis sustenabil certificat, eu mă ambiționez să vizitez afacerile locale, muzee, rezervații naturale și parcuri naționale și să mă bucur de tururi oferite de mici antreprenori locali și comunități. Asta nu e doar o modalitate de a te bucura de o experiență autentică când călătorești, dar și să sprijini comunitățile locale. De exemplu, unele hoteluri oferă programe de voluntariat, care îți permit să ajuți un pui de broască țestoasă sau să participi la curățarea unei plaje pentru câteva ore.

Multe hoteluri participă și la inițiativa Pack for a Purpose, care încurajează turiștii să aducă rechizite pentru a fi donate la școlile locale. Intră pe website-ul lor și vezi dacă hotelul tău participă.

Cumpără suveniruri produse local

Nu mai cumpăr tricouri produse în masă ca suveniruri de ani de zile. Acum mă întorc acasă cu borcane de fructe și legume conservate, șampoane și săpunuri făcute de localnici, precum și genți făcute manual și alte obiecte sustenabile. Faptul că îmi investesc banii în ce trebuie, asta mă face un călător fericit!

Călătoriile și achizițiile noastre pot avea un impact social, economic și ecologic mai pozitiv pentru destinațiile și comunitățile vizitate. Iar după o zi lungă de vizitat responsabil, îmi torn un pahar de vin organic și sustenabil bine meritat, pentru că sunt totuși în vacanță.

Citește mai multe despre turism:
**_[Trump chiar distruge turismul Americii

](https://www.vice.com/ro/article/538xa3/trump-chiar-distruge-turismul-din-america)[De ce atentatul din Barcelona nu înseamnă că trebuie să rămâi blocat în România

](https://www.vice.com/ro/article/wjjjby/de-ce-atentatul-din-barcelona-nu-inseamna-ca-trebuie-sa-ramai-blocat-in-romania)Cine face bani din festivalurile de muzică din locuri dubioase_**