Mi-a venit atunci să-i zic: „Măi Demagogilă, tocmai din responsabilitatea funcției sale a spus primarul că nu-și lasă copiii să bea apă de la robinet. Apeductele voastre trec mai întâi pe sub morgă, apoi prin latrinele spitalului de nebuni de la Socola, loc în care până și viermii intestinali iau boli infecțioase, și abia de se curăță un pic sus la Mitropolie, unde traseul apei se filtrează prin racla Sfintei Paraschiva. E bun primar Chirica, el vrea ca tu, Marius Bodea, și toată muncitorimea alcoolizată, să nu mai faceți duș cu tifon la gură. Și să nu-mi spui mie că tu la șpriț pui paharul sub robinet.”„Solicit public domnului Mihai Chirica să-și reevalueze comportamentul hazardat și iresponsabil prin care a creat o reală isterie în municipiu. Declarațiile domniei sale, prin care a afirmat că ieșenii consumă apă infestată din rețeaua de apă potabilă a orașului ne arată că-i complet depășit de responsabilitatea funcției pe care o ocupă și cu care ieșenii l-au învestit în iunie 2016.”
„Ai ținut vreodată un creier în mâini? mi-a șoptit ea…
…și cum i-am spus fermecat că nu, s-a ridicat și a tras spre ea lungi și grele sertare metalice din uriașul frigorifer care umplea un zid întreg, coșciuge ce alunecau uleios, și iată că într-un sertar zăcea un trup masiv și brăzdat și, înlăturând ea delicat calota craniană deja secționată a mortului, a scos cu tandrețe creierul și mi l-a întins.
Cum să uiți Iașul după așa experiențe? Și, poftim, coborând de la fosta morgă unde cântărisem odinioară în palme un creier și trecând prin față pe la Cafeneaua Veche, pe Lăpușneanu, vizavi de Corso, mă strigă deodată Joujou!…Doaaamne, Joujou trăiește și acum și ține cafeneaua asta micuță, pentru scriitori, în cel mai elegant loc din oraș, la câțiva metri de fosta casă a lui Cuza, devenită muzeu vizitat numai de școlari. Și unde nu scoate Joujou o țuică de trezit morții și începem să ne depănăm amintiri de-acum mai bine de trei decenii, din vremea videotecilor ieșene, straniu fenomen cultural al anilor 1980.Creierul era rece și surprinzător de greu, învelit într-o membrană fină, ca lipiciul de melci. După ce i l-am înapoiat, ea l-a depus grijuliu înapoi, în calota craniană prea mare, iar eu am simțit că fina peliculă n-avea să-mi mai iasă din palme multă vreme, oricât aveam să mă spăl”.
Ziceau ei atunci, în seara aceea: ai venit până la noi aici în provincie; iar eu îmi învârteam în cap: de-ați ști voi ce vârtej s-a produs în suflețelul meu și cât vă invidiez provincia molcuță și cum mă topesc de la zâmbetele voastre calde.„Jupânesele boierilor au, ce-i drept, o înfățișare plăcută, dar cu frumusețea stau mult în urma nevestelor oamenilor de rând. Căci acestea au chipul mai frumos, însă sunt în cea mai mare parte desfrânate. Unele beau pe acasă mult vin…” (Descrierea Moldovei, cap. XVI)