Cum s-au găsit pe internet și s-au împrietenit toți copiii unui donator de spermă

Dacă m-ai cunoaște și mi-ai pune cele câteva întrebări clasice – unde am crescut, dacă am frați sau surori – probabil ți-aș răspunde că sunt singură la părinți. Dar, tehnic, am cel puțin 17 frați și surori. Să-ți explic.

Am fost concepută de un donator de spermă. Mama mea a avut destule relații, dar când s-a trezit singură la patruzeci de ani, a hotărât că e timpul să-și îndeplinească visul de a avea un copil, chiar și fără un bărbat lângă ea. A răsfoit un catalog enorm de donatori de spermă al băncii California Cryobank și a ales destul de repede un bărbat sănătos, înalt, atletic și creativ. Bărbatul ăsta urma să fie tatăl meu.

Încă de la început, mama mi-a spus foarte sincer cum m-am născut. Unii părinți le spun copiilor lor că bebelușii sunt rezultatul dragostei dintre doi oameni. Mama mi-a zis: „Ai fost concepută la intersecția dintre strada 49 cu Park, pe la prânz. N-a fost prezent niciun bărbat. "

Deși nu știam multe despre tata, uneori răsfoiam broșura despre el pe care mama o ținea într-un dulăpior mic din sufragerie. Descrierea donatorului meu era scurtă și cuprinzătoare: Avea păr șaten ondulat, era atlet și îi plăcea să facă artă. Singurul sport la care m-am priceput vreodată a fost alergarea. M-a interesat dintotdeauna să fac artă. Aveam părul șaten și ondulat. Am simțit o conexiune.

Totuși, simțeam că ceva îmi lipsește. Întotdeauna fusesem doar eu cu mama și un singur set de bunici – doar o parte a arborelui genealogic. Eram geloasă pe prietenele mele care aveau familii enorme sau pe frații și surorile din filmele Disney care se ciondăneau mereu. Nu mi se făcuseră niciodată farse. Nu am avut cu cine să mă joc sau să fac schimb de haine.

Apoi, pe la vârsta de șapte ani, mi s-a îndeplinit dorința. Mama s-a așezat la o discuție cu mine și mi-a explicat că aveam frați. Îi găsise în Registrul Fraților prin Donatori, un site pentru copiii făcuți cu sperma donatorilor și părinții lor, pentru a-i localiza pe alți copii concepuți de același donator.

E greu de estimat câți copii concepuți de donatori există în Statele Unite pentru că nimeni n-a ținut socoteala, conform spuselor lui Wendy Kramer, directoarea Registrului Fraților prin donatori. Dar numai baza lor de date are peste cincizeci de mii de membri, dintre care majoritatea sunt persoane concepute prin donatori. Fiecare donator de spermă primește un număr pe care îl poți folosi pentru a găsi alți copii concepuți de același donator, care s-au înregistrat în baza de date. Până acum, Registrul a ajutat peste 13 000 de frați să se conecteze.

În vara aceea, am mers în Boston ca să-mi cunosc fratele și sora. Gus era cu un mai mic decât mine; Macy avea trei ani. Fuseseră crescuți de o mamă singură. Nu știu la ce mă așteptam de la vizita respectivă, dar îmi amintesc că m-am simțit ciudat în excursiile în parc și la muzeu pe care le-am făcut împreună. Semănam cumva, dar tot străini ne simțeam.

Cel mai ciudat lucru când îți găsești frații e că nu se creează instant o legătură familială. Aveți același ADN, dar nu ați împărtășit vacanțe în familie și nu v-ați jucat împreună în curtea din spate. Dar tot există un sentiment special. Cel mai des întâlnit motiv pentru care oamenii își caută frații prin Registrul de Frați prin donatori e ca să-și întărească simțul identității, conform unui studiu la care au participat opt sute de părinți. Când i-am cunoscut prima oară pe Gus și pe Macy, n-am simțit neapărat că am câștigat un frate și o soră , dar întâlnirea mi-a schimbat perspectiva asupra mea și a familiei mele.

Apoi, în fiecare an, în registru apărea câte un nou frate și treceam cu fiecare prin același ritual: „Salut, sunt Claudia și se pare că avem același ADN."

Când aveam vreo 11 ani, am sărbătorit Ziua Recunoștinței pentru prima oară ca o nouă familie. Ne-am întâlnit acasă la Gus și Macy, într-o casă lângă Boston, unde i-am cunoscut pe Eve și Matt, alți doi frați de-ai noștri din California. Între mine și Eve erau doar trei luni diferență și semănam atât de bine încât ai fi zis că suntem gemene identice. A fost incredibil momentul în care ne-am cunoscut. Viețile noastre fuseseră diferite – eu crescusem în New York, ea în California; ea avea un frate, eu fusesem copilărisem singură; mama mea era singură, ea avea două mame – dar am știut că suntem făcute din același material.

Sărbătoarea la care ne-am întâlnit toți a fost ciudată și suprarealistă, dar și uimitor de normală. M-am trezit ghemuită pe canapea între frații și surorile mele, râzând fericiți așa cum mi-aș fi dorit dintotdeauna. Mamele noastre au stat mult în bucătărie și au povestit despre copilăriile noastre, ne-au comparat pistruii și mărimea picioarelor. Ne-au pus aliniați la perete ca să ne compare înălțimile și ne-au făcut un milion de poze în care stăteam stângace, dar măcar eram împreună.

Au trecut anii și am descoperit tot mai mulți frați. Deși ne vedeam cel mult o dată pe an, noua noastră familie chiar a devenit o familie. Ne sunam de zilele noastre de naștere, ne țineam la curent despre viețile noastre pe un grup imens de pe Facebook și câteodată zburam cu avionul să ne vizităm unii pe alții.

Am avut cea mai mare reuniune de familie când eu aveam 16 ani. Ne-am întâlnit șapte dintre noi, cu tot cu mamele noastre, în nordul Californiei, unde locuiește sora mea Charlotte. În timp ce mamele beau vin și povesteau în bucătărie, noi, copiii, am împărțit camera Charlottei. Eram prea multe să încăpem toate în pat, așa că ne-am întins pe toată podeaua și am început să povestim despre viețile noastre. Unele fuseseră singure la părinți, altele mai aveau frați sau surori, unele nu avuseseră niciodată un tată, altele da. Unele merseseră la școli private, altele la școli publice ; unele locuiau ]n zone rurale, altele la ora;. Dar fiecare dintre mamele noastre se str ăduiseră mult să aibă un copil și fiecare dintre noi își pusese întrebări despre tata. Pe lângă ADN, am împărtășit și experiența asta.

Acum avem toți peste 18 ani, ceea ce înseamnă că avem dreptul să ne contactăm donatorul, dar niciunul dintre noi n-a făcut asta încă. Atunci când o s-o facem, nu sunt sigură că o să fie pregătit pentru ce îl așteaptă – nu numai pentru faptul că are 17 copii, dar și pentru faptul că am reușit să ne clădim împreună o mare familie.

Luna trecută, eu și mama am găsit o nouă soră – cel de-al 17-lea copil pe care l-am găsit în Registrul de Frați prin Donatori. Noua mea soră mi-a explicat că se înregistrase cu un an în urmă, fără să-și facă mari speranțe că va avea vreun rezultat. La cină, i-am zis să se pregătească: poate că a fost un copil singur toată viața, dar acum familia ei se va aglomera mai mult decât a sperat vreodată.

Urmărește-o pe Claudia Beard pe Twitter.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre fertilizare și donarea de spermă pe VICE:
Prizonierii palestinieni își pun sperma în tuburi de pix, ca să-și lase soțiile însărcinate
Sperma robotică ar putea salva infertilitatea
Sunt plătit ca să mă masturbez, dar asta îmi distruge viața sexuală