Ilustrație de Stephanie Santillan
Joyce Short era tânără și singură, cu o carieră înfloritoare pe Wall Street, când a ieșit în oraș cu niște prieteni după muncă. A cunoscut un tânăr foarte chipeș și relaxat, care părea perfect pentru ea: evreu, burlac, cu diplomă în contabilitate la NYU. Mai târziu, după ce s-au întâlnit o vreme, avea să afle că nimic din toate acestea nu era adevărat. Acum are o misiune: vrea să le arate oamenilor cât de grav e ceea ce ea numește „violul prin fraudă”.
„Vreau s-o spun tuturor foarte clar”, a declarat Short pentru VICE. „Minciunile care subminează puterea de decizie a unei persoane cu privire la organele reproducătoare e o formă de agresiune.”
Videos by VICE
Majoritatea dintre noi ne-am jucat cu adevărul sau am ascuns informații despre noi ca să impresionăm pe cineva – de obicei, minciuni nevinovate ca „Da, și mie mi-a plăcut Interstellar!” sau „Ce coincidență, ador să schiez!”. Dar Short nu e singura care e de părere că aceste minciuni pot merge prea departe. Și totuși, cazurile ca cel al lui Joyce – în care cineva înșală un partener ca să-l seducă – nu sunt ilegale, conform legilor în vigoare.
În 2013, Tom Dougherty, profesor de filosofie la Universitatea Cambridge, a publicat un studiu în care a argumentat că minciunile sau ascunderea unor informații deranjante pentru un partener – orice lucru pe care, dacă l-ar fi știut, l-ar fi făcut să nu se mai culce cu tine – sunt o formă de agresiune sexuală. Logica e simplă: dacă partenerul sau partenera ar fi știut adevărul dinainte, nu și-ar fi dat consimțământul și actul sexual n-ar mai fi avut loc. Deci se poate spune că a fost sex fără consimțământ. Iar sexul fără consimțământul amândurora e considerat agresiune. Fiona Elvines, de la organizația caritabilă britanică Rape Crisis, a vorbit despre asta foarte pe șleau în Telegraph, în 2014: „Dacă trebuie să păcălești pe cineva ca să facă sex cu tine, se cheamă că ești infractor.”
Perspectiva se bazează pe ideea că orice activitate sexuală trebuie să se desfășoare doar după cererea consimțământului. De exemplu, și președintele Obama a lansat campania It ‘s On Us, cu scopul de a-i învăța pe oameni că sexul non-consensual e o infracțiune. Dar ca să-ți poți da consimțământul într-o situație, trebuie să fii complet informat. Dacă aplicăm regula asta în medicină și în afaceri, de ce să n-o aplicăm și în cazul sexului? După cum informează Proiectul Anti Violență al universității Victoria, „consimțământul informat înseamnă că o persoană căreia i se cere consimțământul are toate informațiile necesare despre situația în acre i se cere consimțământul. Cu alte cuvinte, trebuie s ă avem toate informațiile pe care le considerăm relevante înainte să ne culcăm cu cineva.
Citește și: Tipul care a fost violat de o fată
Joyce Short vrea să mergem mai departe de condamnarea morală. „Minciunile pe care le spui pentru a obține sex sunt o infracțiune”, a declarat ea pentru VICE. După experiența ei, Short a început să lupte pentru reclasificarea gestului de a minți un partener sexual drept o formă de agresiune sexuală. Jed Rubenfeld, profesor la Yale, a argumentat recent în Yale Law Journal că această perspectivă e rezultatul logic al importanței pe care o dăm consimțământului ca precondiție a unei activități sexuale.
Unii legislatori sunt de acord. În prezent, legile americane numesc ilegale două tipuri de înșelăciune sexuală: cazurile în care cineva pretinde că e partenerul unei persoane (furișându-se noaptea în patul ei, de exemplu) și cazurile în care un doctor păcălește un pacient să creadă că un act sexual e, de fapt, o procedură medicală. Legislatorii din două state au propus extinderea legii pentru includerea actul în care mințim o persoană ca să o convingem să facă sex cu noi: un legislator din Massachusetts a propus o astfel de lege în 2008, și un legislator din New Jersey a propus același lucru în 2014. Ambele propuneri au fost respinse. Totuși, discursul despre agresiunea sexuală e deschis, în continuare, și sunt mari șanse să apară din nou propuneri similare în viitor.
Dar alții au îngrijorări în privința criminalizării înșelăciunilor sexuale. În primul rând, scoaterea lor în afara legii le-ar da poliției și procurorilor un control foarte mare asupra vieților noastre sexuale – de exemplu, trasarea graniței dintre minciuni nevinovate și înșelăciune. „Dacă invităm sistemul juridic să ne judece relațiile, nu cred că rezultatul va fi unul bun “, a zis Kim Buchanan, cercetător juridic din Connecticut care a vorbit public despre acest subiect.
Citește și: Am fost violată și abia atunci au început problemele
În al doilea rând, dacă înșelăciunea sexuală e considerată infracțiune, cei care vor fi acuzați de asta s-ar putea să fie exact persoane vulnerabile sau stigmatizate. De exemplu, o anumită formă de înșelăciune sexuală în America e condamnată foarte agresiv: ascunderea față de partener a faptului că ești infectat cu virusul HIV. După cum a documentat Centrul pentru Legislația și Politicile HIV, aproape fiecare stat a condamnat la închisoare persoane care au făcut asta. Dar nu există legi echivalente pentru ascunderea unor boli care sunt mult mai ușor de transmis, precum herpesul. „Nu există motive care să afecteze sănătatea publică pentru care să dăm atâta atenției acestui tip de înșelăciune “, a zis Buchanan, care a publicat în luna mai un studiu despre istoria condamnărilor legate de HIV din America.
Au fost și cazuri de persoane condamnate pentru „fraudă de gen ” – persoane care și-au mințit partenerii sexuali în legătură cu sexul pe care îl aveau la naștere. Sean O ‘Neill a fost condamnat pentru asta în Colorado, în 1996, și, deși cazul lui a fost unul izolat în State, condamnările pentru așa ceva au crescut în Marea Britanie – din 2012 până acum au făcut închisoare pentru asta cinci persoane.
Consimțământul continuă să fie principalul argument în toate discuțiile morale despre sex. Dar, după cum arată cazul victimelor precum Short, multe probleme spinoase cu privire la etica sexuală au rămas nerezolvate în sistemul american.
Neil McArthur e directorul Centrului de Etică Profesională și Aplicată de la Universitatea Manitoba, unde se ocupă de etică sexuală și filosofia sexualității. Urmărește-l pe Twitter.
Traducere: Oana Maria Zaharia
Mai multe despre agresiuni sexuale pe VICE:
O scurtă și deprimantă istorie a legilor împotriva violului
Violurile în grup din Bangladesh
Fostul meu iubit, violatorul
Întrebarea zilei: Cum ar trebui pedepsiți violatorii?
