Dintre numeroasele lucruri pe care românii le urăsc pasional, probabil că joburile lor ocupă un loc fruntaș. Studiile arată că mai mult de jumătate dintre românii angajați sunt nesatisfăcuți de locurile lor de muncă și că le-ar schimba la orice oră. Pe deasupra, peste 60% dintre ei nu și-ar îndruma odraslele să urmeze aceeași carieră ca a lor. Iar unul din motivele pentru care românii sunt nemulțumiți de serviciul lor este faptul că-și desfășoară activitatea în condiții proaste.

Mihaela Joian, HR Manager la Cegeka România spune că, la început de carieră, e important să ai în vedere posibilitățile de a evolua:

„Mulți dintre noi am lucrat în activități administrative, la început, sau am făcut internship-uri în timpul facultăți, dar eu mă refer la momentul în care te decizi că o anumită industrie este cea care ți se potrivește cel mai bine. Iar atunci e important să iei în calcul cum poți crește. Contează să alegi un angajator care să te ajute să evoluezi.”

Cu siguranță că există multe alte motive care te fac să-ți urăști jobul. Ca să aflu, concret, ce-i face pe români să-și deteste locurile de muncă, am vorbit cu câțiva tineri cu diverse ocupații. Ce-i leagă e că toți lucrează în domeniul lor de ceva vreme, așa că au avut timp să vadă dacă așteptările pe care le aveau cu ani în urmă sunt sau nu conforme cu realitatea. I-am întrebat ce nu le place la joburile lor actuale, dacă ar fi dispuși să se reorienteze profesional și, dacă da, ce le-ar plăcea să facă pe viitor.

Mihai, 30, contabil

„Am făcut un liceu economic, asta pentru că n-am excelat nici la română, nici la matematică în școala generală. Acolo m-am format ca economist. Apoi, am dat BAC-ul, l-am luat, am intrat la ASE, l-am terminat, cu bune și rele. După facultate, a venit vremea să mă angajez. Am făcut-o după al doilea interviu, la o multinațională, ca economist. Am avut noroc, probabil pentru că ceilalți candidați cereau mai mulți bani, nu știu. Și știi de ce e nașpa să fii economist și am ajuns să-mi urăsc jobul? În primul rând pentru că zici «economist», că sună de rahat să zici «contabil».

Apoi, după o anumită vreme, realizezi că e un job pentru ăia care n-au niciun talent. Dacă nu știi să faci nimic, să desenezi, să fii amuzant, să cânți sau să vorbești coerent, fă-te contabil! Câștigi o pâine, nu mori de foame. Iar contabilitatea e ușoară, un fel de verișoară de la țară a matematicii. Se învață.

După ce faci asta mulți ani, ajungi să te intereseze doar să închei luna cu succes, să iasă balanța sau componența soldurilor. Și ajungi să te doară-n cur de oameni, singurul scop e să-ți faci treaba și să nu mori de foame.

Iar partea cea mai rea e c-am zis de multe ori: «Bă, îmi bag picioarele, m-apuc de altceva!», dar am realizat că știu atâtea în domeniu, c-am prea multă experiență. N-am cum să renunț și s-o iau de la zero. Ratele la bancă merg în continuare, nu se opresc ca să mă aștepte pe mine să-mi dau seama ce trebuie să fac cu viața mea.”

Ștefan, 28 de ani, operator de date

„În prezent, lucrez ca operator de date pentru o companie de afară. Mda, nu-i chiar jobul pe care mă așteptam să-l am, când eram în facultate. Nu pot spune că-i greu ce fac, pentru că nu este, dar nu pot nici să spun că-mi place. E o muncă în care cel mai rău mă deranjează rutina aia zilnică. Practic, faci fix același lucru zile în șir, nu se schimbă nimic. E obositor. Și realizezi că nimănui nu-i pasă cu adevărat de munca ta. Pentru că, de fapt, în mare parte, ce lucrez eu nici nu contează. N-ai niciun fel de satisfacție, în afară de aia financiară. Oricum, cred că sunt puține joburi care îți aduc satisfacție.

Citește și: De ce o să fie oribil primul tău loc de muncă în corporație din România

Poate unii găsesc satisfacție în a lucra în domeniul pe care l-au studiat. Nu știu ce să zic, dar am o vagă bănuială că nu-i așa. Eu, spre exemplu, am absolvit o facultate în domeniul bancar, în ideea că o să urmez o carieră în domeniu. N-aveam cum să știu cât de închisă e piața în domeniul ăsta, mai ales că în 2007 economia era încă pe val. Am încercat o perioadă un job ca agent de asigurări, dar am rămas cu un gust amar.”

„Pe de-o parte, trainerii încearcă să-ți bage în cap că ce faci tu e special, mi-aduc aminte că unul ne-a zis fix așa: Ce facem noi aici e pâinea lui Dumnezeu!. Normal că e o tâmpenie, nu-i deloc așa. Iar pe de altă parte, sunt clienții care se uită la tine ca la unul care vrea să-i fraierească și să le ia banii.”

Cristiana, 33, web-designer

„Am terminat Psihologia, dar n-am lucrat niciodată în domeniu. M-am apucat de web-design prin facultate, pentru c-aveam nevoie de o sursă de venit rapidă și stabilă. După zece ani de muncă în domeniu, știu sigur de ce-mi urăsc jobul: motivul e legat de faptul că lucrez cu oameni, iar majoritatea sunt ireal de proști.

Când ajungi să faci web design mult timp, începi să ai impresia că toți clienții sunt tâmpiți. Unii îți propun termene limită și bugete imposibil de atins, ceva de genul că și eu aș vrea un website de prezentare gata în două zile și care să mă coste o sută de lei. Alții vin la mine cu site-uri pe care vor să le copiez 100%, lucru pe care nu-l face niciun web-designer serios. Și mai sunt ăia care se răzgândesc la nesfârșit pe detalii nesemnificative, doar ca să-și dea seama la sfârșit că era mai OK cum am propus inițial.

Și-ți pierzi răbdarea când explici fiecărui client același lucru mereu. Gen să repeți de mii de ori că fotografiile trebuie trimise într-un folder/o arhivă separată, nu inserate într-un document Word. Sau că nu pot să mut cu mouse-ul casetele, ca să vadă ei toate variantele posibile de așezare-n pagină. Plus că, de cele mai multe ori, oamenii habar n-au ce vor să transmită cu website-ul lor și nu-și setează obiective clare, măsurabile. Sau trimit o documentație a companiei de 100 de pagini, din care eu ar trebui să selectez trei paragrafe pentru pagina «despre».”

Adi, 30, jurnalist sportiv

„Acum vreo zece ani, nu credeam c-o să ajung să spun asta, dar da, și eu îmi urăsc jobul. Nu-i vorba de bani aici, ăia contează cel mai puțin pentru mine. Sunt alte motive. În primul rând, îl urăsc pentru că întotdeauna există câte un șef dobitoc și-un manager prost. Apoi, e volumul de muncă, care s-a triplat în ultimii ani și ajungi să te simți ca un sclav modern. Pe plantație, cum se zice. Iar pe lângă faptul că stai multe ore la birou, se-ntâmplă să apară ceva și să ai activitate și-n timpul tău liber. Și asta duce la o saturație.

Citește și: Crezi că ai un job de căcat? Să vezi cum e într-un depozit Amazon

În perioada asta, am ajuns să stau și 12 ore la birou. Sunt rupt de oboseală, nu mai am timp de nimic. Iar eu sunt un caz fericit, că-mi place la nebunie fotbalul. Numai că-n ultimii ani mi-a ajuns până peste cap. Sincer, nu mai am aceeași bucurie, ca pe vremuri, să mă uit la un meci. Sau să țin caiete cu scoruri și statistici, din plăcere. Acum chestia asta înseamnă muncă pentru mine. Și toate nemulțumirile astea de la job te fac să uiți că te-ai apucat de meseria asta din pasiune. În condițiile astea, când știu ce nu știam acum vreo zece ani, clar n-aș mai lua-o de la capăt. Nu știu exact ce m-aș face, poate profesor sau educator.”

Maria, 28, arhitect

„Marea problemă ar fi salariul, în cazul meu. Am făcut atâția ani de facultate, toată lumea are impresia că arhitectura e o ocupație OK, unde se plătește bine, și de asta mi se pare trist c-am un salariu atât de mic. Nu-i ce-am visat. E și aici fix la fel ca în orice altă profesie: dacă n-ai cunoștințe, nu rezolvi nimic.

După ce-am terminat facultatea, mi-ar fi plăcut să fac ceva pe cont propriu. Iar aici e vina mea că n-am făcut-o atunci când aveam timp și puteam progresa pe anumite planuri. Acum, după ce vin obosită de la birou, nu mai am stare să mă ocup de altceva. Am luat în calcul să-mi schimb jobul, să găsesc ceva mai bun. Sunt dezamăgită că cele mai multe proiecte nu-s pe măsura așteptărilor.

De fapt, facultatea te pregătește prea puțin pentru ce se-ntâmplă în viața reală.

Nu cât să ieși cu picioarele pe pământ de acolo. Se pune accent pe concept, îți creează așteptări mari, numai că-n realitate e altfel. Lucrezi cu bugetul beneficiarului și la cele mai multe proiecte n-ai mână liberă să faci ce vrei.

Până la urmă, pe viitor poate mă voi orienta pe-o carieră individuală. În momentul ăsta, îmi doresc o schimbare radicală pe plan financiar. Acolo-i buba. N-aș vrea să-mi schimb meseria, pentru că-mi place. Dar, dacă tot n-o să fie bine, poate o să vină și momentul în care mă voi reprofila”.

Mihai, 30, muzician

„Am intrat în lumea muzicală de tânăr. Iar când ai 20 de ani, lumea asta parcă e dată cu rujul ăla marfă, e îmbrăcată cu o rochie sexy și are țâțele mari și rotunde. Ce să mai, îți vine s-o fuți de dimineața până seara, 7/7. Ușor, ușor, trec anii și te obișnuiești cu ideea, cu țâțele alea și curul ferm.

Și-ți dai seama că asta e industrie de România, n-are legătură cu ce vezi pe afară. N-are nimic de-a face cu glamour-ul industriei muzicale din străinătate.

---

Urmărește documentarul VICE despre meseria pe care nimeni din New Yok nu o vrea:

---

Și-ți vine să-ți bagi picioarele și să renunți, numai că, așa cum e într-o căsnicie, ajungi să te gândești că merge și așa. Știi cum e, o fuți că e a ta. Și stați împreună, vă vedeți de treabă, dar în sinea ta tot speri c-o să petreci cândva o noapte cu bunăciunea aia care nu știe decât engleza. Aia pe care ți-o imaginai când erai tânăr și entuziast. Noaptea se transformă în săptămână, săptămâna în lună și tot așa.

Cum ziceam, jobul e ca o nevastă. Ne înțelegem, dar nu prea mai avem chef de sex.

E greu de spus dacă aș lua-o de la capăt, în lumea muzicii. Chiar nu știu, poate că aș face tot asta, numai că aș face-o altfel. Nu m-aș limita la muzică, aș face și altceva pe lângă asta.”

Mădălina, 21, operator în call-center

„Începi să urăști jobul ăsta pentru că-i plictisitor și repetitiv. Nu înveți nimic nou, faci aceeași chestie zi de zi. Mai dai și de tot felul de clienți proști, la modul că sunt unii care nu-și bagă device-ul în priză și te-ntreabă pe tine de ce nu merge. Toți au impresia că-i vina ta, țipă și își descarcă nervii pe tine. E tot mai greu să-ți păstrezi calmul. Iar ritmul într-un call-center nu e tocmai uman. Iei apel după apel, n-ai voie să ai minute între apeluri, ești verificat la sânge de șefi. E ca pe plantație.

În plus, nu ești îndeajuns de apreciat pentru ceea ce faci. Ar trebui să ai parte de un pic de înțelegere, pentru că nu suntem roboți.

Mi se pare că, în România, uzinele de altădată s-au transformat în companii de sclavi pentru străini. Sclavi plătiți prost. Uite un exemplu, ca să-nțelegi cum ești tratat în call center: o colegă a aplicat pentru un job în cadrul companiei, să fie promovată, și-a fost respinsă pentru că «tu te-mbolnăvești prea des!». E super, nu?

Momentan, stau la jobul ăsta numai pentru bani. L-aș schimba și mâine, dac-ar veni ceva pe-un salariu la fel de ok. Aș vrea să fac ceva în domeniul meu, ceva ce fac eu în mod normal. Adică scris, branding sau chestii din astea. Problema e că, în momentul de față, toți oamenii își sacrifică visul pentru bani.”

Imagine via Pixabay

Radu, 37, art director în publicitate

„Când am intrat în advertising, acum 12 ani, m-așteptam să găsesc profesionalism, rigoare, oameni pragmatici cu idei nebunești și să am șansa de a deveni unul dintre ei. Nu pot spune că mi-au fost înșelate așteptările, dar e vorba aia, oricine dezamăgește cu trecerea timpului. Am ajuns să-nțeleg mai bine industria, oamenii din ea și cum merg lucrurile.

Să zicem că 96% din munca din creație ajunge la coș. Și nu din cauza calității. Calitatea e irelevantă, tot ce contează e să te pliezi pe așteptări izvorâte din moduri de gândire, scări de valori și alte concepte cețoase.

Viața unei idei născute într-un atelier de creație e mai scurtă decât a unui infanterist francez din Primul Război Mondial.

Mai sunt și pitch-urile, acele „concursuri” de creație între agenții, pentru câștigarea unui client nou. Sau lipsa paralizantă de profesionalism a clienților. Sau faptul că, după ce o idee e aprobată, ea va servi promovării unui produs debil.

M-am tot gândit să-mi schimb profesia. Grădinărit, îngrijire de animale, marcare de trasee turistice, păzit hoteluri în extra-sezon. Oricum, ceva fără oameni. M-am săturat de oameni. Dar, cel mai probabil voi rămâne în preajma graphic-designului. E hobby-ul meu de când eram mic. Chiar dacă mi l-am omorât pentru că l-am transformat în profesie, continuă să-mi stârnească interesul”.

Urmăreşte VICE pe Facebook.

Citește mai multe despre joburi:
Greșelile pe care le fac românii când vor să se angajeze
Avantajele și dezavantajele unui job de vară, în România
Cum e să faci videochat ca bărbat, în România