De obicei, spunem că jocurile nu se corelează cu violențele din lumea reală. Dar care e știința din spatele acestei afirmații, cum am ajuns la ea și cum putem un cerc vicios în care, în căutare de răspunsuri, dăm vina pe jocuri?
La fel ca toată America, și noi am fost șocați de cel mai recent masacru din Parkland, Florida, și am admirat curajul elevilor supraviețuitori care s-au revoltat.
Videos by VICE
Prin urmare, vom publica săptămâna aceasta, la rubrica de jocuri video, o serie de articole despre relația jocurilor cu armele. Nu sugerăm că jocurile video, nici măcar cele violente, cauzează violențe în viața reală, dar așa cum a zis Austin azi într-un articol, „asta nu înseamnă că modul în care armele și violența sunt ilustrate în hobby-ul nostru preferat nu ne poate testa conștiința sau că nu putem critica felul în care sunt ilustrate.”
Ca să aflu mai multe, am vorbit cu profesorul de psihologie Patrick Markey de la Universitatea Villanova, co-autor al cărții Moral Kombat: De ce e greșit războiul împotriva jocurilor video violente. A fost o conversație fascinantă, în care Markey a explicat de ce și el a fost în trecut una dintre persoanele care se întrebau dacă nu cumva jocurile video contribuie la violența din lumea reală.
Dacă îmi citești primele studii, de acum zece ani, analizam în ele formele banale ale agresiunii de zi cu zi. Erau chestionare de genul: Te simți ostil după ce joci jocuri video violente? Descoperisem că într-adevăr ți se schimbă starea temporar după ce joci un joc video violent. În primele mele articole, menționez chiar și masacrele în masă din școlile americane în contextul descoperirilor mele, deci eram destul de sigur că jocurile au un rol în asta. Dar apoi a avut loc Sandy Hook. După Sandy Hook, am fost inundat de telefoane de la reporteri și politicieni care voiau să-mi folosească studiile ca să sugereze că jocurile sunt de vină pentru ce se întâmplase. Asta m-a făcut să mă gândesc la generalizările pe care le-am făcut în studiile mele. Oare chiar putem asocia niște descoperiri dintr-un laborator cu niște acte de violență îngrozitoare precum un masacru dintr-o școală? Atunci am început să analizez și alte acte de violență și să fac comparații. Pe parcursul acestei investigații am început să mă răzgândesc și să cred că n-ar trebui să folosim descoperirile din laborator ca să sugerăm că ar exista o legătură între jocuri și actele reale de violență.
Există noi dovezi care sugerează că țările în care se joacă mult jocuri video au mai puțină violență în realitate:
Am descoperit că țările care joacă sau consumă jocuri video mai des sunt cele mai sigure țări din lume. E posibil să existe în joc și alte variabile pe care le-am luat în calcul, dar indiferent de celelalte variabile, concluzia a rămas aceeași: în țările în care se consumă cele mai multe jocuri video, nivelul siguranței cetățenilor e cel mai crescut.
Cum s-a răspândit stereotipul că ucigașii în masă joacă jocuri violente:
Tindem să ne amintim cazurile care se potrivesc credințelor noastre. Facem corelații iluzorii. Ținem minte anumite cazuri, precum Columbine sau Sandy Hook. Nu rezonăm cu cele care nu se potrivesc stilului nostru de viață, pe acestea tindem să le uităm. Și ne creăm false impresii că există o legătură. Dar nici măcar în cele în care știm că există o legătură, legătura nu e atât de puternică precum ne închipuim. De exemplu, ucigașii din cazul Columbine jucau mult Doom. Dar în cazul Sandy Hook, se tot vehiculează ideea că tipul era obsedat de jocuri video. Tipul avea, într-adevăr, jocul Call of Duty, dar majoritatea adolescenților au jocul ăsta. Dar ce știm cel mai clar din activitățile lui e că mergea foarte des la același cinematograf și nimeni nu știa de ce. Până la urmă s-a aflat: se ducea să se joace mereu Dance Dance Revolution. Chiar dacă era obsedat de jocuri, era vorba de Dance Dance Revolution. Când le-au luat interviuri prietenilor lui, toți au zis că jocul lui preferat era Super Mario Bros. Juca jocuri ca toți adolescenții, iar cele de care era obsedat n-au fost niciodată asociate cu crime violente.
Spre final, profesorul a concluzionat că cel mai mare pericol al jocurilor e că dau dependență.
