Violența asta domestică a început în viața mea cu vecinii de la țară și acolo viața are un fel al ei de-a fi. Oamenii sunt conservatori și cred că așa se trăiește, că există un pumn de fier într-o mănușă de catifea care trebuie să conducă lucrurile, iar bătăile sunt doar, așa, o întâmplare pe care trebuie să înveți s-o anticipezi și din care să scapi cu viața. Și la țară, într-un sat de pe lângă București care nu depășea 2 000 de locuitori, erau câteva tipologii de familii.
Citește și: Românii care dau vina pe o femeie bătută de soţul ei îţi arată ce înseamnă familia tradiţională
Videos by VICE
Era familia tânără, cu doi copii, ea muncea cu ziua, el din când în când la oraș, până era dat afară. Când se îmbăta, o bătea. Ea încerca să fugă și sfârșea la final de an să numere cam vreo 10-20 de nopți dormite la alții până a doua zi când el se trezea și viața revenea la normal. Era familia de lângă casa bunicilor, unde șeful casei îi bătea pe toți, de la soție la copil și socru. Îi alinia în curte, îi uda cu apă și-i bătea cu biciul sau cu un baston de cauciuc luat de la București. Între cele două erau celelalte versiuni de familii, dar din care nu lipsea violența într-o formă sau alta.
La oraș e cam la fel. Pe orice scară, în orice bloc, există un cuplu în care bătaia e altă formă de ceartă. Vine poliția, ceva mai prezentă decât la sat, dă o amendă, iar a doua zi ei sunt tot acolo din diverse motive. Cei mai mulți vecini nu se bagă, că pe ei s-ar putea da vina dacă familia se destramă, nu pe comportamentul violent al unuia din cuplu. Așa că înveți să ai ochelari de cal și să aplici o vorbă: „nu te bagi în familia altuia”.
Poate cea mai sănătoasă scăpare e împotmolită în birocrație
Subiectul ăsta a revenit în actualitate (de parcă a părăsit-o vreodată) prin două chestii: femeia proaspăt căsătorită și bătută și oamenii care dau vina pe ea, apoi statistica ordinului de protecție. Ăsta din urmă funcționează din 2012 și la noi, ca măsură temporară de protejare a victimelor. Au fost peste 15 000 de cereri în patru ani, iar cele mai multe (5 132 de cereri) au fost înregistrate anul trecut, semn că lucrurile încep să se schimbe, chiar dacă lent. Totuși, abia puțin peste 6 000 din toți anii ăștia au fost aprobate.
Încă e greu, ca victimă (cele mai multe sunt femei) să crezi în ordinul ăsta, pentru că durează prea mult până este emis. Acum ar trebui să fie în mai puțin de 72 de ore, dar s-a ajuns și la 19 zile în Arad. Dacă ți se pare puțin, gândește-te că situația trebuie să fie extrem de gravă, dacă o victimă decide să facă pasul ăsta, iar 19 zile nu-i un nimic. Și în timpul ăla până la aprobare nu face nimeni nimic, victima rămâne în aceeași casă, iar în opt județe nu există niciun fel de adăpost în care să fugă.
Birocrația asta și lenea cu care autoritățile acționează ca să protejeze victime fac ca 50% din plângeri să fie retrase.
Dacă te uiți peste cifrele astea și-ți spui că nu-ți pasă, nu e treaba ta, nu treci prin asta, să se descurce ei, trebuie să știi și cam ce înseamnă pentru țară lipsa de acțiune. La nivelul Uniunii Europene, conform datelor din 2016, costurile violenţei domestice împotriva femeilor se ridică anual la 109,1 miliarde de euro. Iar costul total se duce direct la 122,2 miliarde euro. Cifre mai mari sunt la violenţa de gen contra femeilor la 225,8 miliarde euro, iar per total ajunge la 258,7 miliarde euro. Dar să știi că nu-i niciodată vorba doar despre violență contra femeilor, mai e și cea împotriva bărbaților și copiilor: 13,1 miliarde euro.
Citește și: Viaţa într-un adăpost pentru bărbaţi bătuţi de iubite şi iubiţi
Dacă toată lumea s-a trezit să plângă de soarta deținuților în vremea în care credeau că CEDO amendează România (fals, n-a fost vorba de nicio amendă), cumva la miliardele astea nu reacționează la fel de tare populația.
„Eu te-am făcut, eu te omor”
Poate te întrebi: „bine, și ce-i de făcut?”. Aș putea fi optimist și să zic că totul începe de la educație, dar generațiile de dinainte de anii 2000 au trăit într-o educație care se rezuma la vorba populară de mai sus. Au mai trăit, desigur, și într-o violență verbală, fizică și, uneori, sexuală în familie. Toate astea lasă sechele pe care, ca adult, înveți să ți le stăpânești sau înveți să le aplici. Și cei mai mulți le aplică, pentru că lumea lor se rezumă la ceea ce au învățat cândva în copilărie prin puterea exemplului.
Iar aici mai sunt câteva statistici demne de menționat: la fiecare patru zile este înregistrat un caz în care o minoră este violată în familie. În fiecare săptămână, o femeie este violată în familie, iar la fiecare două zile e câte un caz în care o minoră e violată, agresată sau supusă unui act sexual de-un adult din familie. Bătaia e aia care lasă semne și, de multe ori, duce la moarte, dar tipurile celelalte de violență distrug psihic oameni și i-ar putea duce la sinucidere.
Citește și: Creștinopații din România se iau după femeia din Rusia care vrea să-ți bați nevasta și copiii
Ceva mai pragmatică ar fi abordarea prin acțiuni mai severe, amenzi mai mari, chiar reținere pentru un număr de zile sau activarea imediată a ordinelor de restricție. În măsura în care o persoană agresată în vreun fel sau altul nu simte că cineva o poate ajuta, în special autoritățile, va „învăța” că n-are soluție de scăpare. La fel vor crede și cei din jur. Nu vor să-și creeze probleme, pentru că de agresor nici ei nu cred că ar fi feriți.
Și acolo unde UE mai impune sancțiuni, oamenii care au pornirile astea se duc direct la „învățămintele” Rusiei și cred că e și ăsta un stil de viață. Rușii aprobă asta, nu? Sunt femei care susțin învățătura tradițională, nu? Atunci, sigur nu e atât de rău.
Atunci nu poate decât să aplice comportamentul pe care eu îl vedeam la țară acum 20 de ani: eviți pericolul, te obișnuiești cu frica, suficient cât să scapi cu viață după fiecare beție și fiecare palmă. Ceea ce, cred că-i evident, nu-i normal și nu-i sănătos pentru o țară care vrea uneori să fie luată-n seamă că fiind civilizată.
Citește mai multe despre violența domestică:
Am fost la singurul centru pentru agresori din București
Am întrebat femei din România ce s-a întâmplat când au fost agresate, prima dată, de bărbați
Tot ce am învățat dintr-o relație cu un bărbat care mă bătea
