Presupusele legături cu Rusia ale echipei de campanie a lui Trump au scăpat de sub control, iar povestea rezultată a dat naștere unor mii de teorii ale conspirației despre cum și de ce a făcut Donald Trump corp comun cu Kremlinul, ca să „hack-uiască” alegerile din 2016. Mulți suporteri ai lui Trump resping insinuările și le cataloghează drept tactici liberale de subminare a președintelui, deși FBI-ul continuă să investigheze comunicarea dintre asociații lui Trump și persoane cu legături cu președintele Rusiei Vladimir Putin.
Ce se pierde uneori în dezbaterile uneori paranoice, mereu partizane, despre Rusia, sunt întrebările din subtext, care depășesc controversa alegerilor din 2016. De ce l-ar prefera Putin pe Trump în locul lui Hillary Clinton? Ce înseamnă atitudinea relativ prietenoasă a lui Trump față de Putin în contextul politicii externe a Statelor Unite și a lumii întregi? Cum am ajuns în punctul ăsta, în care Rusia e din nou văzută drept indicatorul principal al Americii – și oare impresia asta e măcar adevărată?
Videos by VICE
Ca să fac lumină în întrebările astea, l-am sunat pe Timothy Frye, profesor de politică externă post-sovietică și șeful departamentului de științe politice de la Universitatea Columbia. I-am cerut să deosebească adevărul de speculațiile demente și să-mi explice cum deciziile luate în timpul mandatelor lui Bush și Obama ne-au adus la ceea ce se-ntâmplă azi.
VICE: Care-i cauza cea mai profundă a conflictului actual dintre Rusia și Statele Unite? E un fel de mahmureală rămasă după Războiul Rece?
Timothy Frye: Perspectiva asta, cum c-ar fi un nou Război Rece, e foarte greșită. Războiul Rece a fost la nivel global, între două blocuri de țări, și a fost ideologic; două sisteme politice globale s-au confruntat. Niciuna dintre chestiile astea nu se aplică astăzi – bugetul militar al SUA e cam de opt ori mai mare decât cel al Rusiei, deci în niciun caz nu există paritate a forței militare, cu excepția domeniului nuclear.
Deci nu prea ajută dacă te gândești că e un fel de extensie a Războiului Rece. Dar Președintele Putin a avut mare succes în efortul de a-și legitima poziția în ultimii patru-cinci ani, reafirmând că Rusia e o putere importantă pe scena globală, o temă comună în perioada sovietică. Liderii sovietici afirmau implicit: „Nu suntem la fel de bogați ca Occidentul, avem multe probleme, dar suntem un jucător la nivel global și de-aia ar trebui să ne sprijiniți.” Pe când președintele Putin a declarat mult mai explicit în ultimii cinci ani că economia Rusiei e în scădere. Narațiunea asta funcționează bine chiar și azi și e parțial o mahmureală de după perioada Războiului Rece.
Ce a provocat etapa actuală de tensiuni dintre Rusia și Occident, care a dus la amestecul ăsta în alegerile din SUA?
În ultimii cinci sau șase ani, sau chiar și dacă mergi mai în urmă, în Rusia a apărut senzația că sistemul internațional nu reflectă poziția Rusiei pe lume și e gândit împotriva Rusiei, iar organizațiile internaționale precum FMI-ul și Banca Mondială nu reprezintă interesele ei. Există senzația că instituțiile internaționale bazate pe reglementări sunt împotriva Rusiei, iar Rusia ar prefera mai degrabă un sistem internațional care care să se-ntoarcă la modelul sferelor de influență din secolul XIX, în care ea are voie să facă ce vrea ea, la ea-n ogradă.
Europa și SUA au respins ideea asta și au afirmat că țările trebuie să aibă dreptul de a decide cu cine vor să se alieze și că suveranitatea națională n-ar trebui să fie limitată. A doua idee e că, pentru Rusia, suveranitatea națională e o problemă importantă, așa că sunt foarte critici la adresa comentariilor occidentului despre lipsa de libertate de expresie a democrației din Rusia. Perspectiva Kremlinului e că țările ar trebui să decidă cum se conduc la nivel intern.
În 2009, Obama a pus-o pe Clinton, la ora aceea recent numită secretar de stat, să se ocupe de politica de „reset rusesc” a administrației sale. Poți să ne descrii ce s-a-ntâmplat atunci?
În ultimii câțiva ani ai administrației Bush, relațiile dintre SUA și Rusia se înrăutățiseră nasol de tot. Kremlinul a reacționat foarte rău la războiul din Irak. Imediat după 11 septembrie, președintele Putin a fost primul lider străin care l-a sunat pe președintele Bush și, inițial, a existat o perioadă de relații bune între cei doi. Chestia asta s-a stricat urât după invazia Irakului, căreia rușii i s-au opus din mai multe motive. Aveau un interes economic de dezvoltare a petrolului din Irak. Aveau un oarecare raport cu Saddam Hussein. Dar erau și îngrijorați de principiul conform căruia țările străine trebuie să se adune contra unui regim autocratic și, practic, să instige o schimbare de regim.
Când ajunge Obama la putere în 2008, e imediat după conflictul dintre Rusia și Georgia. Relațiile chiar nu sunt deloc bune și majoritatea se așteaptă ca Obama să nu le dea rușilor prea multă atenție. E mult mai interesat de Asia, Orientul Mijlociu și Africa, așa că „resetarea” a fost o tentativă de a spune: Recunoaștem că relațiile au fost nasoale, dar avem mai multe zone de interes comune la care putem lucra, printre care controlul regimului armelor, cooperarea pentru a învinge regimul Taliban în Afganistan și programul nuclear din Iran. În zonele astea, administrația Obama a făcut mari progrese. Relațiile dintre SUA și Rusia nu s-au schimbat major sau fundamental, ceea ce-ar fi fost oricum neplauzibil să se-ntâmple în oricare alte circumstanțe, având în vedere conflictul esențial de interese dintre Rusia și SUA, precum și conflictele de valori dintre administrația Putin și cea Obama. În zonele în care existau anumite interese comune, progresul a fost impresionant în primii câțiva ani.
Dar situația s-a înrăutățit?
Apoi s-au înrăutățit major mai multe lucruri în relație – iar aici intră în ecuație Hillary Clinton. În Rusia avuseseră loc demonstrații împotriva guvernului după alegerile parlamentare din decembrie 2011, iar mulți observatori cred că au fost fraudate la greu. La scurt timp după alegeri, Hillary Clinton a făcut o declarație, pe care o parafrazez acum, conform căreia fiecare cetățean ar trebui să aibă dreptul să i se numere votul, iar alegerile ar trebui să fie libere și corecte. La scurt timp după, au avut loc demonstrații la Moscova, cele mai mari demonstrații de la colapsul Uniunii Sovietice și președintele Putin a acuzat-o pe Hillary Clinton de instigarea acestor proteste, parțial din cauza remarcilor ei despre alegeri. Sigur, n-a fost ea singurul lider străin care să facă genul ăsta de remarcă, dar ideea că protestele au loc în favoarea Departamentului de Stat al SUA a devenit o temă constantă pentru Kremlin.
Sunt curioasă despre perioada 2008–2012, cei patru ani în care protejatul lui Putin, Dimitri Medvedev, a fost președinte. Poți să-mi povestești despre asta?
Președintele Putin a fost ales în 2000, prin ceea ce mulți consideră a fi alegeri relativ libere și corecte, pentru o țară relativ coruptă, cu venituri medii. A fost reales în 2004, pentru un al doilea mandat de patru ani. Apoi, în 2008, candidează, în ciuda limitei numărului de mandate din Constituția Rusiei. Se retrage și practic îl nominalizează pe Dimitri Medvedev la președinție. Președintele Putin devine prim-ministru, șeful guvernul, o altă poziție de forță, dar nu la fel de importantă ca președinția. Mai există și multe speculații conform cărora puterea reală din Rusia epocii respective era în continuare Putin, ceea ce a complicat un pic relațiile cu SUA, în sensul că reprezentanții președinției SUA au fost nevoiți să se întâlnească cu reprezentanții președinției ruse, conform protocolului, chiar dacă Putin era ăla mai puternic în culise.
Deci a fost o mișcare strict motivată de numărul de mandate?
E o întrebare interesantă – ar fi putut să încerce să schimbe Constituția, ar fi putut să facă mai multe lucruri. Au existat voci care credeau că Putin îl pregătește pe Medvedev să-i fie succesor și că dacă Putin ar fi fost mai fericit cu Medvedev, iar Medvedev ar fi putut să-l asigure că o să fie apărat după ce se retrage de la putere, Putin ar fi renunțat. Dar s-a dovedit a nu fi cazul.
Am intervievat de curând susținători ai lui Trump despre motivele pentru care nu cred sau nu le pasă de conflictul cu Rusia. Majoritatea n-au înțeles de ce Putin ar vrea să fie Trump președinte în loc de Clinton.
Există două niveluri la care funcționează situația asta. Cel clar e cel al politicilor, la care politicile lui Hillary Clinton față de Rusia au fost mai degrabă hrăpărețe, iar (în capul ei) ea era hotărâtă să-i țină piept lui Putin. Era, de exemplu, mult mai dispusă să susțină trimiterea de arme de apărare în Ucraina, pentru a ajuta armata ucraineană care lupta în estul Ucrainei. Era mult mai dispusă să discute deschis despre situația politică internă din Rusia. Era o susținătoare fermă a NATO, o susținătoare fermă a sancțiunilor [împotriva Rusiei] și a criticat anexarea Crimeei de către Putin.
Donald Trump a abordat perspective complet opuse pe toate aceste subiecte. Nu discută niciodată politica internă a Rusiei, decât ca să-l laude pe Putin. A susținut că administrația lui ar fi dispusă să reia impunerea de sancțiuni împotriva Rusiei și a spus că NATO e depășit. A spus că administrația lui ar fi dispusă să reia opunerea față de anexarea Crimeei.
Al doilea strat e istoria personală dintre Clinton și Putin, care e remarcabil de proastă. Datează de pe vremea când aceasta era secretar de stat, a comentariilor sale pe tema demonstrațiilor din decembrie 2011. Tot ea deținea funcția atunci când a trecut Legea Magnitsky Act, care aproba sancțiuni asupra oficialilor ruși de rang înalt implicați în moartea unui avertizor rus de integritate. Asta a fost una dintre rarele ocazii când sancțiunile au țintit indivizi anume. Rușilor li s-a părut că sunt luați în vizor prin legea asta. După ce au anexat Crimeea, Hillary Clinton a mai spus și că e un gest pe care l-ar fi făcut și Hitler, ceea ce nu-i chiar o amabilitate, mai ales având în vedere că au murit 20 de milioane de ruși în al Doilea Război Mondial.
„Cred că multora le-ar plăcea să avem relații mai bune cu Rusia – întrebarea e: în ce condiții?”
Când Trump spune că el poate să lucreze cu Rusia, cum ar arăta chestia asta? Care sunt scopurile comune ale SUA și ale Rusiei?
Nu prea există subiecte ușoare pe care să poată coopera Rusia și Statele Unite – nu prea există lauri ușor de cules. Nu prea există comerț între cele două țări. Sistemele politice sunt incredibil de diferite, deci nu prea există un set comun de valori în jurul cărora să se adune – o altă cale prin care țările construiesc relații bune. Problema de bază e că există domenii în care putem ajuta Rusia, cum ar fi ridicarea sancțiunilor și sprijinul în exploatarea petrolului și a gazelor naturale în medii ecologice foarte dificile, cum ar fi nordul extrem și zona arctică. Teoretic, am putea să cooperăm împotriva terorismului din Orientul Mijlociu, dar niciuna dintre părți nu e dispusă să facă concesii pentru un efort comun adevărat. Cred că multora le-ar plăcea să avem relații mai bune cu Rusia – întrebarea e: în ce condiții? Dacă luptele din Ucraina s-ar mai potoli, cred c-ar fi mult mai ușor să construim relații mai bune. Ăla e un punct foarte fierbinte.
Însă lumea se teme că Trump chiar vrea să facă o înțelegere cu Rusia și că nu e prea preocupat de care-ar putea fi respectivele condiții. A vehiculat ideea ridicării sancțiunilor economice asupra Rusiei, în schimbul unei promisiuni vagi de cooperare împotriva terorismului, iar majoritatea experților consideră că nu-i o înțelegere prea bună. Sancțiunile au fost impuse pentru rezolvarea conflictului armat din estul Ucrainei și a situației din Crimeea. Ridicarea sancțiunilor fără rezolvarea acelor probleme n-ar fi o afacere prea bună pentru SUA.
Și deci cum rămâne cu alegerile din 2016?
Știi, eu cred că rușii au fost surprinși când a câștigat Trump. Cred că preferau să câștige Trump, din simplul motiv că pozițiile lui politice erau atât de compatibile cu ale lor. Conform comunității de servicii secrete, Rusia coopera cu WikiLeaks, ca să se asigure că dau publicității doar mailuri de-ale democraților, nu și de-ale republicanilor. Asta ne face să avem o idee despre preferințele lor. Cred că va fi dificil să se demonstreze o colaborare activă [între campania lui Trump campaign și Kremlin], pentru că oamenii care studiază situația spun că guvernul rus lucrează adeseori cu grupări cu care întrețin relații foarte distante. E improbabil ca aceste grupări să aibă vreo legătură ușor de verificat, fie cu Kremlinul, fie cu tabăra Trump. E posibil și ca, într-adevăr, să și-l fi dorit mult pe Trump la putere, deci să fi făcut toate astea fără o colaborare activă.
Interviul a fost editat și scurtat pentru claritate.
