După anunțul că țara s-ar putea să fie plasată iar sub carantină, mii de oameni au ieșit pe străzi miercuri, 8 iulie, să protesteze împotriva felului în care guvernul a gestionat pandemia.
Ce a început ca un protest pașnic s-a transformat în ciocniri violente în centrul Belgradului, după ce poliția i-a dispersat pe cetățeni cu gaze lacrimogene.
Videos by VICE
Însă oamenii nu s-au retras, ci s-au strâns iar în alte locuri și au continuat să protesteze în fața cordoanelor de poliție care erau mult mai mari decât marți, prima noapte de demonstrații.
Furia oamenilor are ca sursă faptul că starea de urgență și regulile cele mai stricte privind deplasarea persoanelor în Europa au fost atenuate încă din mai. Nimeni nu a mai purtat măști, au avut loc meciuri de fotbal, un turneu de tenis și toate cu spectatori. Președintele Aleksandar Vučić e acuzat că a simulat normalitatea pentru alegerile care au avut loc în iunie, conform Deutsche Welle.
În ultimele două luni, numărul cazurilor de coronavirus a crescut de șapte ori, iar spitalele nu mai fac față.
Și-n București s-a anunțat un protest împotriva noii legi a carantinei și izolării care a fost votată joi de deputați și stipulează că izolarea va fi obligatorie pentru bolnavi.
Fotograful Ivan Dinić s-a aflat pe străzile Belgradului și a surprins atmosfera de la proteste în imaginile de mai jos.
Articolul a apărut inițial pe VICE RS.