La patru ani de la momentul în care statul român și-a asumat un program național pentru a reduce mortalitatea în rândul femeilor din cauza cancerului de col uterin, am încercat să aflu cât de eficient merge lupta împotriva acestei maladii. Rezultatele sunt la fel de tulburătoare ca și tema aleasă.

Citește declarația asta și spune-mi când ai auzit ultima data ceva atât de trist:

„E o perioadă de câteva luni după operație în care nu ai voie să faci sex și am avut discuții foarte mari cu soțul din cauza asta. Cu toate că îmi spunea că înțelege lucrul acesta, după ce consuma alcool, nu mai înțelegea nimic. Îmi zicea că eu sunt vinovată, că nu mai știu să-l stimulez. Că nu mai sunt femeia de dinainte. Din cauza bolilor, îți dorești să nu mai faci sex. Este mai ușor să-ți destănui trauma în cadrul unui grup, decât când ești singur”.

Stau de vorbă cu Dana, o pensionară, care, de-a lungul vieții, a învins două forme de cancer. Femeia face parte dintr-un grup de consiliere psihologică a femeilor diagnosticate cu cancer și, sub protecția anonimatului, acceptă să discutăm într-un mod deschis despre problemele cu care s-a confruntat în perioadele în care a luptat cu moartea.

Campioana neîncoronată a cancerului de col

Îi explic demersul meu: acum patru ani, Ministerul Sănătății demara în trombă un program de screening pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin. Programul fusese implementat pe fugă și superficial, deși datele statistice obligă statul român să ia problema în serios: România ocupă locul întâi în Europa la mortalitatea cauzată de cancerul de col uterin.

Îi spun Danei că vreau să înțeleg cum merge programul, dat fiind faptul că în vara anului 2012, când statul a dat startul la testarea gratuită a femeilor eligibile, obiectivul Ministerului Sănătății a fost să testeze, în cinci ani, aproximativ șase milioane de femei.

Citește și: Lista asta de substanțe cancerigene te face să înțelegi că trăiești de pomană

Dana a fost diagnosticată absolut întâmplător cu această maladie, acum câțiva ani, fără vreo legătură cu proiectul, fapt confirmat și de psihologul grupului de suport, Adela Szentes, de la Asociația Anais.

„Toate femeile care vin la consiliere la noi au fost depistate întâmplător, nu în cadrul programului derulat de Ministerul Sănătății”.

Adela îmi dă exemplul Roxanei. S-a dus la un control, pentru că rămăsese însărcinată. Avea 26 de ani, iar la 28 de ani a murit. I s-a spus că are cancer de col uterin, într-o fază avansată și nu s-a mai făcut bine. Cam așa află oamenii că sunt bolnavi.

Lipsa educației medicale ucide

România este campioana negativă în Europa, atât în privința incidenței bolii, cât și a mortalității, pentru o maladie pe care femeile o pot învinge, dacă o depistează la timp.

Prevenția și educația medicală sunt fundamentale. Mori numai dacă descoperi cancerul într-un stadiu avansat, iar medicina devine incapabilă să mai lupte cu boala. Din păcate, simptomele cancerului de col uterin nu sunt întotdeauna evidente și e posibil să nu existe niciun semn de alarmă pentru femeie, până când nu a ajuns la un stadiu avansat. De asta e foarte important ca orice femeie să-și facă testul Papanicolau, cel puțin o dată pe an.

Aceasta a fost și motivul pentru care Ministerul Sănătății, la presiunile Uniunii Europene, și-a asumat un program la nivel național, de educare, conștientizare și testare Papanicolau a femeilor, cu vârsta între 25 și 64 de ani, indiferent de statutul de asigurat al acestora.

Am vorbit despre cât de dramatică e situația, dincolo de declarațiile oficiale, cu Simona Ene, președintele Asociației Îngrijiri Acasă, care gestionează un grup de suport pentru femeile cu cancer genito-mamar.

„Cele mai multe dintre femeile cu vârstă peste 35 de ani nu au mai fost la un ginecolog, după ce au născut, adică de aproximativ cinci-zece ani, nici nu și-au făcut controale ginecologice de rutină, nici nu cunosc semnele de suspiciune în cancerul de col. Majoritatea femeilor se așteaptă ca manifestarea cancerului să fie prin dureri mari. Dintre cele care prezintă sângerări, cele mai multe încearcă să le rezolve singure cu soluții de pe internet, vecine, prietene sau automedicație”.

Asta e povestea bună pentru conferințele de presă despre pericolul neprezentării periodice la medic. Dincolo de aceste declarații, sunt însă poveștile. Ca asta, primită de la aceeași Simona Ene:

O poveste dramatică, ca multe altele

„Am avut cazuri diagnosticate care deja prezentau anemie mare, datorită sângerării îndelungate și două cazuri care aveau deja metastaze pulmonare, una dintre aceastea având diagnosticul de metastază pulmonară cu tumoră inițială necunoscută.

Când a venit în grupul de sprijin, m-am uitat pe documentele medicale și am întrebat-o când a fost ultima dată la ginecolog. Nu-și mai aducea aminte. Am fost revoltată că medicul curant nu a trimis-o la un astfel de control. În urma controlului ginecologic, s-a constatat că tumora inițială era una de col uterin inoperabil. Pacienta avea 45 de ani și am pierdut-o după un an, nu din cauza cancerului, ci a unei toxiinfecții alimentare cu deshidratare severă pe care a încercat s-o gestioneze singură.

Un alt caz deosebit pe care l-am avut a fost o femeie de 27 de ani, asistentă medicală. A venit singură la grupul de sprijin și numai la consilierea emoțională, la insistențele soțului ei. În zece ani de experiență, a fost singura pacientă care a spus că nu are ce să învețe și nu are cu ce să o ajute ce facem noi la grup.

După prima ședință de chimioterapie, a renunțat la tratamentul oncologic și a ales terapiile alternative. A făcut un blocaj renal din cauza terapiei alternative și, spre norocul ei, a fost salvată, dar a decedat la șase luni de la diagnosticare, din cauza unei anemii galopante, datorate terapiei alternative”.

Bărbații își resping partenerele cu cancer

Fotografie de colordgrey via Flickr

Odată depistată boala, femeile se confruntă nu numai cu stresul în perioada tratamentului, ci culmea, problemele sunt dublate și de presiuni psihologice din partea partenerului de viață.

Terapeuții susțin că la paciente apar frecvent starea de jenă sau rușine, disperare, sau o fluctuație de stări, o trecere bruscă, de la optimism la depresie severă. Deși poate nu ți-ar trece prin cap, prejudecățile soțului sunt năucitoare:

„Soțul vede altfel viața. Ți-ai pierdut ovarele, atunci în mintea lui apare ideea că viața sexuală nu mai este aceeași. La asta se gândesc în primul rând, nu la viața ta. Comportamentul soțului se schimbă. Cred că nu mai ești femeia care erai odată. Eu am simțit o reacție de respingere din partea lui”, îmi spune Dana.

O întreb ce ar zice soțul, dacă ar citi articolul ăsta și ar știi că este ea, soția lui. „Ce să spună? S-ar înfuria teribil”, crede femeia.

Ministerul Sănătății își asumă deficiențele programului

La patru ani de la demararea programului, Ministerul Sănătății recunoaște, prin datele pe care mi le-a furnizat, toate deficiențele de implementare ale programului.

În primul rând, bugetul alocat acestuia a scăzut simțitor, de la an la an: dacă în anul 2012, statul a cheltuit 44 132 lei, în anul următor bugetul a scăzut semnificativ la 18 241 lei, în anul 2014 a fost de 18 144 lei, pentru ca în anul în curs să fie de numai 10 580 lei.

Citește și: Care e cel mai bun mod de a muri, din punct de vedere științific (fără să te sinucizi)?

Potrivit Ministerului, în perioada septembrie 2012 – decembrie 2015, au fost testate un număr de 520 de mii de femei în vârstă de 25-64 de ani, reprezentând cam 10% din totalul femeilor vizate de program. Dintre acestea, 46 700 au avut un rezultat pozitiv la testul Babeş-Papanicolau, care impunea urmărirea la medicul de specialitate, iar două mii de femei au fost depistate cu cancer.

Mai mult, Ministerul recunoaște că nu există un plan coerent pentru atragerea în program a femeilor din grupurile vulnerabile, marginalizate, acolo unde boala apare mai des.

Câteva cauze ale eșecului

De altfel, o analiză efectuată la nivelul Ministerului, trimisă ca răspuns la întrebările mele, relevă toate problemele din cauza cărora româncele nu ajung să fie testate la timp:

1. Implicarea deficitară a medicilor de familie în program, slaba informare a femeilor şi nivelul scăzut de cunoştinţe al femeilor vizate de program. Acest lucru este cu atât mai scandalos, cu cât, de la începutul programului, Ministerul Sănătății a cheltuit bani pe cursuri de instruire a medicilor de familie.
2. Absenţa informaţiilor privind investigaţiile şi rezultatul acestora în cazul femeilor cu teste pozitive.
3. Neincluderea serviciilor medicale de finalizare a cazurilor cu rezultat pozitiv în programul naţional pentru depistarea activă precoce a cancerului de col uterin.

În mod normal, la anul viitor, programul ar fi trebuit să se termine, iar statul român să tragă niște concluzii sau să gândească niște politici de sănătate mai aplicate, adresate femeilor.

Între timp, se moare în continuare.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre cancer:
Poți face cancer de la teniile care cresc în tine
Părinţii le fac copiilor clisme cu clor, ca să-i vindece de autism şi cancer
Tânăra care s-a întors la modeling, după ce cancerul i-a distrus fața