Oamenii Dreptății este un proiect video prin care 13 profesioniști ai comunității Lideri pentru Justiție vor să arate fața umană a celor care activează în sistemul judiciar. În următoarea perioadă, VICE va publica câteva interviuri cu cei implicați, ca să înțelegi mai bine unele controverse din spațiul public.
Veronica Sîrbu, judecător în cadrul Judecătoriei Sector 4 București, este un alt magistrat care mi-a vorbit despre profesia ei, în contextul proiectului Oamenii Dreptății, organizat de comunitatea Lideri pentru Justiție. Am discutat despre efectul campaniilor de presă asupra deciziilor judecătorești, protestele de susținere a justiției, modificările dese ale legislației, dar și despre rostul secției dedicate corupției din magistratură, care, în opinia ei, aruncă o pată nejustificată asupra colegilor săi.
Videos by VICE
VICE: Crezi că spațiul public s-a radicalizat și nu mai putem discuta subiecte cu teme justițiare într-o notă mai calmă?
Veronica Sîrbu: Nu cred că s-a radicalizat. În continuare, te poți exprima și poți fi uman, doar că asta nu face o știre – „good news, no news”. Am simțit asta la nivel individual, în sensul că întâlnesc la o petrecere pe cineva, vorbim, facem schimb de idei, iar la un moment dat, persoana mă întreabă: „auzi, dar tu ce lucrezi?”. Iar eu spun că-s judecător. Și are o reacție de tipul „wow, dar ești normală!”. Astfel mi-am dat seama că oamenii nu ne cunosc. Presa, în general, preia doar lucrurile de scandal. Faptul că zi de zi oamenii își fac treaba, că ești o rotiță care face sistemul să meargă, nu este o știre. De asta am demarat proiectul Oamenii dreptății.
Te-ai întâlnit cu mituri referitoare la magistrați în care nu te regăsești?
Din ce am observat, unii cred că suntem îmbrăcați tot timpul în robe, că suntem total rupți de realitate. Am oameni care mă cunosc și care sunt surprinși că am cont de Facebook, că știu aplicații pe smartphone și folosesc aplicații de transport. Ei cred că vânăm greșeli. Mi s-a întâmplat să stau de vorbă cu diverse persoane și, după ce au aflat ce lucrez, mi-au spus: „Să știi că am glumit mai devreme, când am zis c-am trecut pe roșu. De fapt, nu am trecut.”. Este percepția că nu trăim în secolul ăsta. Pentru că, într-adevăr, justiția, așa cum este ea, nu cred că trăiește în secolul ăsta. În continuare este foarte birocratică, procedurile sunt destul de greoaie și, cumva, oamenii, luând contact cu instituția, cred că transferă imaginea de secol trecut asupra celor care lucrează în ea.
Poate fi influențat un magistrat când judecă un dosar, dacă acel dosar este analizat pe toate părțile-n mass-media?
Da, poate fi o formă de influență, chiar și la nivel subliminal. În cele din urmă, ajungi la o soluție corectă și imparțială, însă mediul te poate influența în procesul de decizie. Devine posibil să iei în calcul și opinia publică, te gândești cum va fi receptată decizia ta. Noi, judecătorii, dăm decizii care vor nemulțumi o parte din proces și este un lucru pe care îl acceptăm. Dar da, cred te face să-ți pui anumite întrebări.
Mie mi s-a întâmplat o singură dată. Nu am citit nimic în presă, nu am deschis televizorul până nu am dat hotărârea.
Așadar, dacă judeci un dosar de interes public, preferi să te izolezi.
Din fericire, a fost ceva care a durat două zile, a fost o decizie rapidă. Dar da, nu am vrut să știu absolut nimic. Aș fi ajuns cu siguranță la aceeași soluție, pentru că problema de drept era destul de simplă, dar nu am vrut să îmi contaminez gândurile cu altceva în afară de dosar. Mi-am asumat faptul că voi da o decizie nepopulară.
Asta confirmă ce spuneți voi prin proiectul ăsta, că justiția are o față umană.
Chiar dacă citești presa, decizia tot o iei. Ai un set de reguli după care te ghidezi. Astfel, să urmărești cum comentează presa devine un demers inutil.
Cum vezi fenomenul tele-justiției?
Cred că-i normal ca într-o societate democratică să discuți despre orice. Cred că nu ar trebui să existe subiecte tabu. În același timp, soluția ar fi să se discute cu argumente. Spre exemplu, eu nu văd de ce ți-ai spune părerea despre un proces în curs. În schimb, un non-jurist are tot dreptul să vorbească despre orice, dacă o face cu argumente. Or, a spune că judecătorul X este corupt fără nicio probă, că face parte din acest „stat paralel” – mă amuză expresia, nu știu exact ce înseamnă – nu folosește nimănui. În momentul în care jurnalistul de rea-credință spune că judecătorul a dat soluția aia pentru că a greșit, omul de rând ar trebui să aibă niște noțiuni de bază, să treacă printr-un filtru critic mesajul. Nu am pretenția ca un non-jurist să aibă niște cunoștințe aprofundate, pe care noi le înțelegem cum trebuie abia după zece ani de practică, dar cred că asta ar fi soluția, o minimă cultură juridică.
Ți s-a întâmplat să ai în față un personaj pe care îl cunoști din sfera publică și să-l audiezi din rolul de judecător?
De câteva ori. De multe ori nu le-am recunoscut din scris, pentru că aveau nume comune, mi-am dat seama în sală. Cred că trebuie să-ți spui conștient că este un om ca oricare altul, iar eu sunt aici să-mi fac treaba.
Care-i diferența dintre adevărul judiciar și adevărul efectiv?
Unul dintre argumentele acestui proiect este că suntem oameni și trebuie să respectăm anumite reguli. În fața unui dosar, trebuie, însă, să lăsăm deoparte simpatiile sau antipatiile pe care le avem și să fim reprezentanți ai justiției. Oricât de pompos sună, ești exact ca în imaginea cu balanța și sabia. Trebuie să fii conștient că poate ești primul și ultimul judecător pe care oamenii îl văd în viața lor și cu imaginea aceea o să rămână. Spre exemplu, mie nu-mi face plăcere să vorbesc cu o persoană care vorbește răstit. Sau nu-mi place când oamenii se ceartă. Când, după o ședință, simt că o parte m-a iritat, am o regulă: niciodată nu dau soluția în ziua respectivă. Chiar și la nivel subliminal, fără să conștientizezi, s-ar putea – 1% șanse – să fii influențat pe moment.
Eu, acum, să am un dosar pe care toată țara l-ar considera drept crucial, nu aș pleca urechea la opinia publică atunci când aș lua decizia. Și așa fac majoritatea colegilor pe care-i știu.
Ce înseamnă „magistrați vedetă” sau magistrat indispensabil unei instituții?
Nu cred că există magistrat indispensabil unei instituții.
Am citit declarațiile unui magistrat care se autodefinea cel mai citit magistrat din Europa de Est. Contează asta în meseria voastră?
Cred că sunt două lucruri diferite. Cei care se simt confortabil în spațiul public și au contact cu oamenii ar trebuie să le explice ce se întâmplă în sistemul judiciar. Partea a doua constă în ce lucrezi efectiv. Acolo contează să fii integru, să știi legea, să fii un bun profesionist.
Ce înseamnă sistem judiciar independent? Te simți un judecător independent?
Da, mă simt independentă. Nimeni nu a insinuat vreodată să dau o anumită soluție într-un dosar. Mă oripilează poveștile colegilor mai în vârstă, care au prins perioada până în anii 2000 și era o luptă zilnică să refuze. Nu îmi imaginez cum ar fi să trăiești într-o astfel de lume.
Un sistem independent este un sistem în care te duci la job în fiecare zi și știi că deasupra ta nu este decât legea. Știi că nimeni, în niciun moment, nu ar trebui să-ți spună ce soluție să dai sau cum ar trebui să interpretezi un articol de lege. Chiar râdeam zilele trecute că am fost destul de bine instruiți, iar noi între noi, când discutăm spețe, întotdeauna, fără să ne mai dăm seama, spunem – „părerea mea este asta, dar tu faci cum vrei”. Acest „tu faci cum vrei” a devenit un tic verbal. La nivel macro, cred că și dacă am avea legi perfecte, dacă nu ai oameni de bună-credință care să le aplice, întotdeauna se va găsi cineva să ocolească, să găsească o portiță de ieșire.
Ce crezi despre Secția pentru Investigarea Magistraților?
Și înainte de secția pentru investigarea magistraților, cetățenii nemulțumiți puteau face plângeri penale împotriva lor. Și eu am avut plângeri. Ce este diferit, acum, este că ea a fost creată special pentru a ancheta magistrați. Lucru care transmite ideea de infracționalitate majoră în magistratură. Dacă am avea secția specială pentru investigarea medicilor, tu, ca om care nu are treabă cu sistemul medical, te-ai gândi: „înseamnă că acolo este plin de corupție”.
În plus, este contraintuitiv să faci o astfel de secție. Dacă tu chiar ai scopul acesta, să elimini corupția din magistratură, pentru că întotdeauna va fi o formă de corupție în orice sistem, chiar dacă minimă, interesul tău este să ai oameni în teritoriu. Fiecare structură de parchet să aibă un om care poate ancheta magistrați corupți. Nu să concentrezi toată puterea într-o singură secție, cu 15 oameni, în București. Dacă primești un telefon că un judecător e pe cale să ia mită la Timișoara, Baia Mare etc, trebuie să fii acolo, atunci. Că până trimiți tu pe cineva, presupusul făptuitor a și cheltuit banii.
Cum se raportează un magistrat la protestele pe justiție ale societății civile?
În primul rând, îi pare rău că astfel de proteste sunt necesare. În al doilea rând, este conștient că nu este despre el și că oamenii luptă pentru independența justiției, nu pentru Ionescu sau Popescu din magistratură. Se bucură că oamenii conștientizează drepturile pe care le au și devin mai implicați civic. Ar fi interesant de făcut o comparație, nu știu cum s-ar putea măsura, despre cultura juridică de acum cinci ani și cea de acum. Eu, în ultimii cinci ani, am cel puțin cinci prieteni care s-au apucat de drept, pentru că s-au săturat să se uite la televizor și să nu înțeleagă nimic.
Simți că sistemul ar fi mai puțin independent acum?
Nu cred că e. Simt că se încearcă. E singura explicație pe care o putem da pentru măsurile din ultimul timp, inclusiv secția despre care vorbeam mai devreme, având în vedere că nu întrevedem nicăieri interesul cetățeanului. Nu reiese cum cetățeanul de rând beneficiază de ordonanța de urgență X. Cetățeanul de rând care, pe de altă parte, se duce într-o instanță care are o arhivă în condiții precare, sunt locuri în care stai în subsoluri, iar procedurile durează cu anii, pentru că nu există suficient personal să soluționeze dosarele într-un timp rapid.
Cum vezi raportul dintre interesul public și dreptul la intimitate?
Apreciez de la caz la caz. În fiecare moment mă întreb de ce ar fi benefic pentru public să afle acea informație. Am avut cereri de la presă în care pur și simplu voiau să vadă dosare despre probleme de familie și am refuzat. Nu am considerat că-i necesar ca jurnalistul să afle problemele familiale ale persoanei respective, indiferent ce funcție ocupă ea. Însă, când este implicată o instituție și e vorba de bani publici, în momentul în care e vorba de o persoană care, prin fapta făcută, a provocat o indignare foarte mare, atunci da, e în interesul publicului și jurnalistului trebuie să i se permită accesul.
Ești de acord cu organizarea unui referendum pe justiție?
Recunosc că nu mi-am putut face o părere, deși am ascultat și opiniile pro și cele contra. Orice demers s-ar face, sper să fie în interesul tuturor cetățenilor.
Editor: Răzvan Filip
