Declarația săptămânii: A mințit sau nu Oprea când a spus că a cumpărat 5 000 de mașini pentru MAI?

În rubrica asta săptămânală analizăm declarațiile oamenilor politici. Invitați permanenți sunt experții în administrație publică și legislație de la primul site de fact-checking din România – Factual (gestionat de organizația civică Funky Citizens), și compania de cercetare a comportamentului uman, Human Behavior, care analizează în softul Facereader reacțiile și expresiile faciale ale aleșilor.

Pe 17 februarie, DNA cerea Senatului să aprobe urmărirea penală a lui Gabriel Oprea, pe motiv că, în iulie 2015, când era ministru de Interne, a suplimentat fondurile pentru desfășurarea activității Departamentului de Informație și Protecție Internă (DIPI), care se ocupă cu informații, contrainformații și securitate, cu 410 mii de lei. Pe deasupra, DNA susține că Oprea a aprobat și cumpărarea unui autoturism Audi A8, pentru „asigurarea protecției demnitarilor”.

Videos by VICE

Chestionat în legătură cu asta, Gabriel Oprea a declarat:

„În timpul mandatului meu ca vicepremier și ministru de Interne, nu s-a cumpărat o mașină, nici zece, ci cinci mii de mașini (…).”

Video via agenția de monitorizare Klarmedia.com

FUNKY CITIZENS

Ce verificăm: Câte autovehicule avea dreptul să achiziționeze MAI-ul și câte au fost cumpărate în timpul mandatului lui Gabriel Oprea.

Trebuie să ținem cont și de context. Comunicatul DNA se referă la activitatea DIPI, în timp ce declarația lui Oprea se referă la întregul MAI.

În perioada în care Oprea s-a aflat în funcție, din martie 2014 până în noiembrie 2015, MAI a organizat mai multe licitații publice pentru furnizarea de mașini pentru minister. Nu există, însă, date publice despre numărul exact de autoturisme cumpărate de MAI. De aceea, am solicitat ministerului să ne trimită cifra exactă a autoturismelor achiziționate în timpul mandatului lui Gabriel Oprea. N-am primit încă niciun răspuns.

Am căutat date despre licitații la Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Am aflat că patru dintre licitațiile publice MAI pentru achiziționarea de autoturisme au fost realizate de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatricularea a Vehiculelor (DRPCIV) și de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR). Mașinile au fost cumpărate în loturi, în baza unui caiet de sarcini. Din caietele de sarcini ale acestor înțelegeri, rezultă că numărul minim de mașini pentru cele patru licitații publice organizate de MAI ar fi de 2 228, iar cel maxim de 3 983.

Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, departamentul vehiculat în dosarul de urmărire penală al DNA, a organizat o singură licitație publică în intervalul în care Gabriel Oprea a fost ministru. Conform caietului de sarcini, numărul posibil de mașini achiziționate variază între minimum nouă și maximum 118.

ConcluzieDeclarația este parțial falsă

Până când MAI nu trimite un răspuns oficial, nu știm cu exactitate numărul de autovehicule pe care le-a achiziționat în perioada în care Oprea era în funcție. Dar, datele pe care le avem până acum arată că numărul de cinci mii este exagerat, chiar în condițiile în care luăm în calcul doar valorile maxime prevăzute. Prin urmare, declarația lui Oprea este parțial falsă.

HUMAN BEHAVIOR

Ce analizăm: Emoțiile și reacțiile din interviul lui Gabriel Oprea.

Datele care au rezultat din analiza cu software-ul specializat în recunoașterea emoțiilor

În prima parte a interviului, emoția care predomină la Oprea este furia. Omul e vizibil deranjat că trebuie să răspundă la întrebările jurnaliștilor pe tema urmăririi penale. Secunda 00:02 este momentul cel mai intens al furiei. A obținut un punctaj de 0,54, în condițiile în care zero reprezintă absența emoției, iar unu este procentul maxim.

Momentul în care emoția a atins intensitatea maximă

Punctele de intensitate maximă ale emoțiilor: roșu – furie, gri – neutru, galben – surpriză, albastru închis – dezgust, verde – fericire, albastru deschis – frică

La un moment dat, apare și emoția de tip „fericire”, când Oprea vorbește de activitatea sa ca ministru și spune: „M-am bătut pentru drepturile și dotările Ministerului de Interne”. Probabil că, asta s-a întâmplat când Oprea și-a amintit de momentele în care se plimba cu coloanele oficială când avea el chef.

Citește și: Nu e așa ușor să fii Gabriel Oprea

Spre finalul interviului, Oprea e surprins la maxim, probabil pentru c-a scăpat destul de ușor de întrebările jurnaliștilor. Dar starea lui alunecă repede spre punctul maxim de frică, când anunță hotărât că: „Mâine o să spun mai multe în plenul Senatului!”. Nu știm exact ce l-a speriat pe Oprea: gândul că trebuie să vorbească în fața unei mulțimi sau ăla că ziua de mâine nu-i deloc sigură pentru el.

Momentul în care fericirea lui Oprea a atins punctul de intensitate maximă.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre Gabriel Oprea:
Cum l-am cunoscut pe Gabriel Oprea și mi s-a schimbat viața
Ce am învățat despre cazul Gabriel Oprea după protestele din weekend
Cum s-a transformat Gabriel Oprea dintr-un traseist, într-un cocalar cu girofar