Ce am înțeles despre satanism din comentariile românilor despre DIAVOLUL din Parcul Tei

Uită-te în ochii săi. E Răul! Fotografie de pe pagina de Facebook a lui Iulian Capsali

Când eram în școala generală, eram copil cuminte și silitor, ba’ chiar olimpic la religie. Apoi am început să-mi pun o groază de întrebări legate de tot subiectul ăsta divin și am început să cercetez fiecare parte a adevărului, de la creștinism la ateism până la satanismul Laveyan.

Dacă oprești un om pe stradă și-l întrebi cu ce se mănâncă satanismul, pun pariu că o să auzi de mâțe moarte sacrificate în pentagrame și capete de țapi la care trebuie să te închini după ce îți dai sufletul Satanei și promiți că o să aduci haos pe lumea asta.

Videos by VICE

Deși până și cei mai aprigi sataniști nu cred că Satan e ceva (orice) fizic, care zace undeva într-o lume pe care nu o poți înțelege și de acolo dă drumul la nenorociri, uite că am descoperit oameni care știu totul despre asta.

Citește și: Ce am învățat despre cum să-ți bați copilul din comentariile românilor pe cazul Boureanu

Unul dintre ei este Iulian Capsali, tip care a fost la un pas să devină primul europarlamentar român creștinopat, care a folosit o galerie foto din Parcul Tei, despre un parc de distracții făcut cu fonduri europene, ca să demonstreze că DIAVOLUL E ÎN SECTORUL 2!!!

Mi-am făcut datoria de miner al Facebook-ului și am săpat prin toate postările de la teoria asta. Uite ce am aflat despre Diavol:

EXCLUSIV: Cum arată Satana, de fapt

E bun începutul ăsta, promițător. De fiecare dată când văd pe undeva cuvântul „adevărat” mă gândesc la Casa Manelelor.

Abia apoi am intrat în pâine cu adevărat. Și am dat peste unii dintre comentatorii mei preferați: „oamenii care au răsfoit Biblia și apoi o invocă în orice discuție”

Mai departe. Cum arată Satan? Păi simplu: ca un înger, bunăciune 10/10, cu fler de Brad Pitt, nu ca o caricatură constipată. De unde și expresia, printre doamne și domnișoare, „bărbatul să fie doar puțin mai frumos ca Dracu’”.

Satana va fi distrus de Dumnezeu, într-o zi când e mai gol prin zonă

Bun, următoarea întrebare la care știu că te gândești e asta: ok, Diavolul e în Tei, dar Dumnezeu ce face? De ce nu te ajută nimeni? Da, nu ești singurul care își pune problema asta.

Partea bună e că lucrurile nu vor rămâne așa. Uite, comentatorul ăsta știe strategia lui Dumnezeu: așteaptă să fie mai gol locul, duminica dimineață sau într-o zi mai ploioasă, când sunt copiii acasă, și o să vină să niveleze necurăția.

Satan (și satanismul) e fix motivul pentru care ne merge prost

N-am înțeles mare lucru, dar ideea e că tot americanii sunt de vină.

Și dacă nu, sunt pro-europenii-Bivolaru-băutorii-de-pișat-Soroș-evrei-oculta mondială.

Da, credeai că exagerez la faza cu Soroș, ca să te amuz pe tine, să bag în ele, cum mai zic băieții. Uite că nu:

Apropo, ai observat vreodată că dacă citești Soroș invers iese același lucru? CE DOVADĂ MAI BUNĂ CĂ E LUCRĂTURA SATANEI?

Ideea e că oamenii ăștia ne-au futut țara, ca să o dau mai pe scurt. Dacă nu-s oculta mondială, cu siguranță sunt următorii:

Trădătorii de neam și credință:

Sau LGBT-iștii, homosexualii, ăia care urăsc Biserica:

Ce trebuie să faci când te trezești cu Satana în preajmă

Am lăsat categoria asta la final, pentru că oamenii ăștia știu să ofere și soluții super folositoare, pe lângă faptul că știu foarte bine să arate vinovații cu degetul. Să vedem, deci, ce e de făcut cu Diavolul.

Prima chestie, cea mai la îndemână, e să te lupți cu Satana cu aceleași arme. Gen, „fight fire with fire”:

Cum există posibilitatea (probabilitatea chiar) ca Satana să fie imun la foc, trec la a doua categorie: rugăciunea. Chiar psaltirea (superb cuvântul ăsta!).

Dacă nici asta nu merge, se cheamă primarul de sector.

În fine, închei acest text cu un mesaj din care nu am înțeles absolut nimic. Mi se pare foarte potrivit, dat fiind subiectul:

Urmărește VICE pe Facebook

Vezi și alte comentarii idioate de pe Facebook:
Reacțiile mizerabile ale românilor care au crezut că o tenismenă din Franța a insultat-o pe una din România
Cele mai mizerabile manipulări ale presei din România față de tragedia #Colectiv
Cum să nu fii un cretin pe internet în cazul incendiului din Colectiv