De la Untold la Electric Castle, uite ce aș schimba la fiecare festival după ce le-am văzut pe toate

Fă bagajul, despachetează, pune la spălat, fă bagajul, despachetează, pune la spălat, repetă. Cam asta a fost vara lui 2023 pentru mine. Am fost mereu pe drumuri ca să reușesc să ajung la cele mai mari festivaluri de muzică din România: SAGA, Neversea, Untold, Electric Castle și Summer Well. Până la final, am acumulat multă oboseală și zgomot de fond, dar am văzut și cum se distrează românii în diferite medii. Deși n-aș mai repeta experiența la anul, tot am tras niște concluzii despre ce mi-a plăcut și nu mi-a plăcut la evenimentele astea și poate te ajută să-ți faci o idee pentru viitor.

Bineînțeles, e o părere extrem de subiectivă. Fac parte din generația care a prins o perioadă când festivalurile de muzică erau mai mult despre muzică și comunitate și mai puțin despre cum să aglomerezi cât mai multe activări obosite de branduri care să-ți fure ochii. Dar na, până la urmă trebuie să scoată și oamenii un ban.

România nu e complet ignorată de trupe mișto care fac turnee – vezi Depeche Mode sau isteria cu Coldplay – și are destule festivaluri mici și nișate care merită toată atenția ta. Când vine vorba de festivalurile mari însă, artiștii principali sunt de multe ori aceiași ca în fiecare an sau, pur și simplu, și-au pierdut de mult relevanța.

Sincer, de câte ori mai poți să-l asculți pe Armin van Buuren până la răsărit, an de an, sau să-l vezi pe Steve Aoki la două festivaluri unul după altul, în timp ce aruncă torturi în oameni? Nu plutește deloc în aer și nevoia de ceva nou?

Nu zic, publicul se distrează pe muzica lor și în fața scenei e tot timpul full, iar asta în sine poate fi și o altă discuție: în ce măsură publicul influențează line up-ul și cum line up-ul dictează crowd-ul. Dar să nu divaghez și să-ți prezint cum a arătat experiența mea cu festivalurile în 2023. 

După ce în 2022 SAGA Festival (23-25 iunie) a zăpăcit oamenii din Vatra Luminoasă și împrejurimi, pentru că a avut loc pe Arena Națională, anul ăsta s-a mutat la Romaero, ca să-i dea peste cap și pe cei din zona Băneasa. Evenimentul a avut două nume internaționale inedite în line up – Wiz Khalifa și Lil Nas X – dar, ce să vezi, ambii au anulat în ultimul moment. Pentru că a avut loc în București, publicul a fost format în mare parte din copii și adolescenți, ceea ce e și enervant, dar na, hai să nu mai fim hateri pentru că la vârsta lor nu aveam atâtea opțiuni de going out.

În 2022, un tânăr a murit din cauza consumului de droguri, iar mai mulți au ajuns la spital, așa că anul ăsta a fost plin de puncte de prim ajutor, mai multe ca la oricare alt festival unde am fost. Asta mi-a amintit cât de importante sunt prevenția și harm reduction-ul când vine vorba de subiectul ăsta, chiar dacă politicienii din România sunt de altă părere.

Nu e ca și cum tinerii nu se vor mai droga sau nu vor bea alcool – un drog extrem de nociv și legal pe care societatea preferă să-l ignore –, ci e important să știe și cum funcționează anumite substanțe și cu ce se combină sau nu. Ar ajuta și să-și poată testa drogurile la festival sau să poată cere ajutor în cazul în care nu se simt bine fără teama că vor ajunge pe mâna poliției. Dar na, asta e o discuție lungă, pe care politicienii și autoritățile nu știu cum s-o poarte.

Romaero n-a fost neapărat cea mai fericită opțiune ca loc de eveniment, la cât de multă lume a fost prezentă și pentru căldura de afară, iar unele scene erau puse în spații închise unde simțeai că te sufoci. Apropo de asta, recomand organizatorilor să nu uite că publicul tânăr e fascinat de trap și că puștii au stat buluc la coadă să-și asculte preferații la o scenă unde nu încăpeau toți, așa că erau ținuți la rând de bodyguarzi. 

Neversea (6-9 iulie) a avut loc pe plaja din Constanța și din start ăsta a fost un avantaj – pe zi mai stăteai la plajă, pe seară mai admirai luna în drumul dintre scene și tot așa. Foarte mulți tineri și aici, dar un public ceva mai divers. Pentru mine, line up-ul nu a avut pe absolut nimeni wow și pe cineva pe care mi-aș fi dorit să-l văd în mod special. 

Organizatorii au venit cu două noutăți interesante anul ăsta: o scenă pentru muzica balcanică, cât și una unde se auzeau hiturile anilor '90-2000. Ultima a fost amplasată pe plajă, așa că s-a putut dansa în voie, în timp ce aia cu lăutărie sau manele era pusă între o alee pietonală și food court și s-a dovedit neîncăpătoare.

E 2023, așa că discuțiile despre manele sunt deja plictisitoare, mai ales în condițiile în care tot mai mulți le ascultă și nu doar la mișto. Pe muzica asta se dansa la unison, așa cum la cealaltă lumea se mișca pe Valahia, Asia și Hi-Q, în timp ce la Main Stage Claptone băga niște minimale. 

Lil Pump și Lil Uzi Vert au strâns mare gașcă de tineret la scena principală, așa cum au strâns și toți trapperii autohtoni la scena lor, iar eu sunt încă fascinată cum mulți dintre ei nu sunt capabili să cânte fără autotune. Și J Balvin a avut clout, că doar ritmurile columbiene sunt în ton cu cele balcanice, așa că nu prea ai cum să nu te miști, știi ce zic?

Altfel, e complicat să mergi prin nisip de la o scenă la alta, pentru că sunt destul de îndepărtate, iar la activările de branduri stăteau la coadă sute de oameni să primească un nimic. Aglomerație cât cuprinde, zero locuri de liniște, un mare bâlci, cu de toate.

Electric Castle (19-23 iulie) mi-e foarte drag, așa că am fost cam la toate edițiile, deși aproape niciodată pentru cineva din line up în mod special (mai puțin la Florence). Festivalul ăsta mi se pare complet diferit față de ce avem acum în peisajul românesc – de la faptul că e amplasat pe un teren imens dintr-un sat și ai spațiu cât cuprinde (chiar dacă e aglomerat) la atmosfera pe care trebuie s-o simți ca să înțelegi despre ce vorbesc.

Aici o să dai mai mult peste hipsteri și corporatiști middle și upper class, deși există și excepții, evident. Da, e un soi de aroganță a celor care aleg EC față de alte festivaluri sau cel puțin asta e senzația.

Ediția de anul ăsta trebuia s-o aibă pe Peggy Gou, dar femeia a dat țeapă din nou, așa că am rămas cu Iggy Pop, care nu zic, s-a ținut bine, și Pendulum, să ne aducă aminte că am fost cândva tineri. Dar nu e totul despre headlineri – la scena Hangar descopăr aproape mereu trupe noi și mișto, iar asta-mi place la nebunie. Chiar dacă nu vin pentru muzică, găsesc din plin. 

Locația, cu un aer boem, de poveste, contează foarte mult. Ai foarte multe zone unde poți să-ți tragi sufletul, să socializezi cu prietenii sau să iei o pauză de la zgomot. Contează, desigur, și că nu e în Cluj, dar totuși orașul e destul de aproape, iar anul ăsta chiar s-a mers okay cu autobuzele. Puncte în plus pentru aerul condiționat.

Untold (3-6 august) e cireașa de pe tort a Clujului, coroana muzicii electro, motivul pentru care timp de patru zile un oraș întreg e blocat și plin de oameni. S-au investit mulți bani în festivalul ăsta și organizatorii știu cum să creeze hype, așa că e mereu extrem plin. Din păcate, locațiile nu mi se pare că sunt tocmai fericite – un parc, o sală polivalentă și un stadion. 

Anul ăsta au venit Imagine Dragons și mii de oameni au fost prezenți să-i vadă, drept dovadă Cluj Arena a fost plin până la refuz și nu s-a mai permis accesul întârziaților. Unde mai pui că erau și o mie de de grade. Show-ul a fost blană și trupa ceva inedit pentru România (de unde și bulucul), dar nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat în caz de ceva nasol în spațiul din fața scenei. 

Nu pare că avem deloc pregătire să gestionăm aglomerațiile la concerte și nici noi, ca oameni, nu suntem instruiți să reacționăm într-o situație de panică, ci mai degrabă să ne călcăm în picioare, în loc să să ne păstrăm calmul. Organizatorii au un mare rol de spus în educația asta, cât și în modul în care gestionează masele și siguranța lor. Altfel, totul e bine când se termină cu bine. 

Festivalul vine cu nume sonore pentru iubitorii genului și nu dezamăgește din punctul ăsta de vedere, însă spațiul nu e deloc primitor. Aleile din parc se aglomerează până la refuz și oamenii merg unii în spatele altora până ajung unde-și doresc – la muzică, la bar, la baie sau la mâncare. Apropo de ultima, n-am să înțeleg niciodată răbdarea românului de a sta la cozi inutile. Cred că zeci de oameni stăteau cuminți la coadă la Bubble Waffle, de nu am înțeles dacă le place atât de mult, s-au afiliat „hype-ului” sau pur și simplu au venit la festival special pentru asta.

Summer Well (9-11 august) se ține la Buftea și mi se pare că a avut întotdeauna line up-uri marfă. Da, e mai degrabă în zona indie cumva, dar mereu am venit aici pentru că voiam să văd o formație, fie că a fost vorba de The National, Arctic Monkeys sau Florence and The Machine, care anul ăsta au umplut domeniul Știrbey până la refuz. 

Festivalul nu are loc pe o suprafață imensă, dar are loc într-o pădure – te plimbi, ai un lac, o grămadă de locuri unde să te relaxi, poți să ți-o arzi pe păturică, e mișto vibe-ul. 

La capitolul organizare ar mai fi de lucrat – în autobuze, oamenii stăteau în picioare ca sardinele, fără aer condiționat, accesul la festival se făcea destul de greu și, nu în ultimul rând, poate se poate vorbi cu autoritățile să gestioneze traficul înspre Buftea la orele de vârf. Sunt detalii care fac diferența și contează în imaginea de ansamblu, chiar dacă faci un festival mișto sau cel puțin îți dorești asta. 

Dacă tot mă plâng de lucruri, aș menționa și sonorizarea. La concertul lui Florence, de exemplu, se auzea foarte prost în spate și mă auzeam mai tare pe mine când cântam decât pe ea. Până la urmă, nu toți putem să ne îngrămădim în față sau să stăm la loja VIP.

E mișto că ai atâtea festivaluri de muzică unde să mergi România și ai de unde alege în funcție de loc, preferințe muzicale sau buget. Dacă ajungi, ca mine, la toate evenimentele mari, o să vezi că atunci când vine vorba de trupe românești toate au fix aceleași nume, prin rotație. Dar na, asta avem, cu asta defilăm.

După doi ani de restricții de pandemice, am văzut că tinerii abia așteptau să iasă din case și să se distreze, să experimenteze, să fie teribiliști, să facă zgomot cu găștile, să se aranjeze, să facă flex cu țoale scumpe și să pună poze pe social media. Poți să strâmbi din nas, dar știi și tu că e perfect normal, și tu ai făcut la fel când erai de vârsta lor sau poate încă o mai faci. 

Mi-am dat seama și că românii, în ansamblu, sunt curioși și vor să bifeze cât mai multe experiențe sau măcar să meargă să vadă despre ce-i vorba la un eveniment, chit că ascultă o anumită muzică sau nu. Caută un soi de vacanță de la rutină, ceva inedit care să le completeze vara. 

Muzica unește, dar și dezbină, după cum s-a văzut la deja celebrul scandal cu Gheboasă, dar poate că așa ar trebui să fie. Lumea ar fi un loc mult mai plicticos dacă am fi cu toții de acord. După turul de forță de anul ăsta, mi-am dat seama destul de clar care sunt festivalurile la care vreau să mai merg și la anul, cu speranța că organizatorii vor începe să se gândească mai mult la oameni.

Și poate, încet-încet, o să devină o obișnuință să auzim în România nume mari la nivel internațional, așa cum se întâmplă la festivalurile mari de afară. Una peste alta, a fost o vară mișto și nu regret nimic.