Mediu

Am citit raportul CIA despre ce se va întâmpla cu planeta până în 2040

raport cia situatia planetei

Revolte ale oamenilor, încălzirea globală și utilizarea greșită a inteligenței artificiale… După ce am citit raportul ăsta, am zis că nu mai ies din casă niciodată. Și, mai ales, am pierdut orice dorință de a avea copii. Bieții copii născuți în 2020 deja au fost ghinioniști, dar viitorul pe care îl prezice CIA e de-a dreptul sinistru. Prin comparație, să ai 20 de ani în 2020 nu e chiar așa de rău.

După terminarea unui mandat, CIA și Consiliul Național de Informații (CNI) predau guvernului ales sau reales predicțiile despre viitorul planetei peste douăzeci de ani. Sunt explorate diverse scenarii și multe dintre rapoartele vechi au dovedit că CIA se pricepe la asta. De exemplu, în 2009, Barack Obama a fost avertizat că în 2020 va exista un risc major să înceapă o pandemie globală.

Videos by VICE

Așadar, noul președinte Joe Biden a primit acest raport despre cum va arăta anul 2040. Documentul, intitulat „Lumea în 2040”, conține cinci scenarii majore și mai multe teme care ne vor defini viitorul. Agenția americană de informații avertizează, în primul rând, despre consecințele schimbărilor climatice și cele ale progreselor tehnologice.

Documentul discută pentru prima oară schimbările climatice. Autorii enumeră efectele pe termen lung ale încălzirii globale asupra planetei. Spre deosebire de ziua de azi, în care doar anumite țări sunt afectate de această problemă, în următorii ani nicio țară nu va fi scutită de efecte. Lipsa de resurse și migrația vor crește. Urbanizarea rapidă și gestionarea proastă a terenului și a resurselor vor intensifica schimbările climatice. Regiunile în care agricultura depinde doar de ploi, precum Sahara sau America Centrală, vor fi cel mai tare afectate de această criză.

În 2030, efectele fizice ale încălzirii globale se vor manifesta peste tot sub formă de temperaturi mari însoțite de secetă, inundații și furtuni. Dacă presupunem că încălzirea globală nu va fi încetinită semnificativ (cum încercăm să facem în prezent), multe țări vor recurge la geoinginerie climatică. Principiul: manipulează și schimbă clima prin intermediul mai multor tehnologii diferite. E o șmecherie care oferă o soluție pe termen scurt și are caracter corector, nu preventiv.

Dar temperaturile în creștere nu sunt singura problemă de pe umerii noștri. Dacă progresul digital ne va oferi noi soluții ca să luptăm împotriva încălzirii globale, tot el e și primul motiv de îngrijorare, conform CIA. Ai impresia că deja ești înconjurat prea mult de ecrane? Să vezi cum o să fie în 2040, când toată societatea va fi automatizată cu trilioane de obiecte conectate.

Din fericire, aceste progrese tehnologice ne vor îmbunătăți și viețile. Transportul, educația, medicina și agricultura vor beneficia mult de ele. Dar aceste inovații vor aduce cu ele și tensiuni. Cursa globală pentru supremația tehnologică se va intensifica, în timp ce inteligența artificială va ajunge pe culmi noi.

Într-adevăr, CIA e preocupată de adoptarea inteligenței artificiale și utilizarea ei în războaie. Raportul prezintă un risc semnificativ de utilizare a inteligenței artificiale în scopuri teroriste, cu atacuri pilotate de la distanță care ar fi ușor de organizat, mai violente și mai frecvente.

O altă dificultate majoră menționată în raport e recuperarea după pandemia de Covid-19. Deși nu ne imaginăm că ne vom mai gândi la virus în 2040, se pare că acesta ne va urmări mai mult timp decât credem. Economia noastră nu se va recupera complet nici măcar în 20 de ani, după această criză care a fost cea mai mare problemă cu care ne-am confruntat de la al Doilea Război Mondial încoace, conform CIA.

Consecința directă a acestei crize este, bineînțeles, numărul imens de datorii, cât și dificultatea de a găsi un job, mai ales pentru generațiile tinere. Criza a accentuat și scăderea încrederii oamenilor în politică. Iar asta ar putea pune în pericol viitorul democrațiilor. Pe măsură ce se creează o prăpastie tot mai mare între guverne și popor, s-ar putea produce o ruptură care să dea naștere unei revolte imense fără precedent.

Cel mai sigur trend pentru următorii ani rămâne demografia. Dacă azi ai impresia că suntem foarte numeroși pe Pământ, în 2040 populația va fi foarte bătrână. Creșterea populației lumii e în scădere, iar în anumite țări din Europa și Asia de Est populația va îmbătrâni mai repede decât media, ceea ce va avea un efect și asupra economiilor lor.

Din cele cinci scenarii majore discutate în raport, trei oferă un rezultat relativ optimist. Primul își imaginează o cooperare globală în privința provocării climatice și a celei economice, ceea ce va duce la evitarea conflictelor. Al doilea propune un parteneriat între China și Uniunea Europeană, cu același obiectiv ca în scenariul anterior: lupta comună împotriva dezastrelor climatice care afectează toate țările și care au dus la o criză mondială a alimentației. Un al treilea scenariu pozitiv propune reconcilierea între democrații și popoare. Tensiunile sociale se relaxează după ce oamenii prind din nou încredere în instituțiile democratice.

Celelalte două ipoteze sunt mult mai pesimiste. CIA propune un scenariu contrar celui anterior în care diviziunile sociale și criza economică vor duce la tot felul de instabilități pe plan mondial. Ultima poveste e cea mai sinistră. Lumea e fragmentată în diverse blocuri pe criterii economice sau de securitate, mai ales între continente. Prioritățile țărilor vor fi autosuficiența și apărarea, iar asta înseamnă că vor ignora problema globală a schimbărilor climatice.

Țările dezvoltate precum Franța, Germania și Japonia vor fi și mai pesimiste decât în 2021 (da, e posibil așa ceva), cu privire la familii și la situația lor în general. N-o să vezi oameni zâmbind la metrou prea curând. Raportul mai estimează că Istanbulul va fi cel mai populat oraș din Europa, urmat de Paris.

Pentru prima oară de când CIA a început acest proiect, în urmă cu șapte președinții, raportul e alarmant. De multe ori a fost considerat prea optimist, dar acum cei de la CIA sunt de părere că miza e prea mare și preferă să fie fataliști ca să evite deciziile politice pe termen scurt. Să sperăm că vom reuși să reducem problemele înainte să ne copleșească.

Articolul a apărut inițial în VICE Franța.