Negocierile asupra ieșirii Marii Britanii din UE au ajuns într-un impas. Majoritatea comentatorilor afirmă că vina e fie a Europei și-a nevoii sale răzbunătoare de a pedepsi Marea Britanie sau a cererilor nerezonabile făcute de delegația britanică. Dar cine știe, de fapt? Poate-l crezi pe Liam Fox, care a sugerat că vina e doar a BBC-ului.
Indiferent cine-ar fi responsabil, amânarea discuțiilor a dus la speculații că Marea Britanie s-ar putea să se îndrepte către un Brexit „fără nicio înțelegere”. Acum, m-am uitat și eu la destule emisiuni-concurs cât să știu că poți să zici tu „nicio înțelegere” cât vrei, dar tot te pricopsești cu ce naiba e-n cutia de la sfârșit. Dacă am fi în Teatrul Viselor, s-ar putea ca acea cutie să conțină 350 de milioane de lire sterline pe săptămână, de cheltuit pe sistemul național de sănătate. Din păcate, nu se vede nici picior de Noel Edmonds (e poate prima dată în istorie când asta-i o problemă) și știm sigur ce conține cutia asta: o economie la pământ și cozi de trei ore la coadă la pașapoarte, în timp ce toată lumea încearcă să fugă la Lisabona.
Videos by VICE
Mai există, însă, o altă cale posibilă de ieșire din haosul ăla. Săptămâna trecută a apărut un sondaj care sugerează că o parte din ce în ce mai mare a publicului e de părere că toată ideea cu Brexitul ar trebui dată uitării. Un sondaj YouGov a dezvăluit că 47% dintre respondenți consideră că ar fi o greșeală ieșirea din UE, prin comparație cu 42% care consideră că e ceea ce trebuie făcut. Mai mult de unul din 20 de votanți pro-Brexit (7%) au declarat că sunt de părere că au ales greșit, în timp ce o proporție similară de respondenți au zis că nu știu.
Citește și Am vorbit cu români din Marea Britanie să văd dacă merită să pleci acolo
Și dacă publicul și-a pierdut entuziasmul față de Brexit, cine poate să-i acuze? Nici măcar oamenii de la conducere nu mai par atât de setați. David Davis a refuzat să publice o serie de rapoarte guvernamentale despre impactul ieșirii din UE, în general de teamă că ar afecta negativ poziția de pe care negociază Marea Britanie, dar, de fapt, aproape sigur pentru că un astfel de gest ar dezvălui măsura în care suntem futuți. Știm cu toții că Boris Johnson e pro-Brexit doar atât timp cât Brexit-ul e pro-Boris Johnson. Iar Theresa May a fost recent criticată pentru că a refuzat să declare dacă ar vota pro-Brexit în situația ipotetică în care s-ar repeta referendumul. Ceea ce, ca să fim cinstiți, e ca și cum ai critica pe cineva că are prea puțin entuziasm în timp ce-și sapă propria groapă.
Deci este, oare, posibil, să evităm Brexit-ul? L-am sunat pe Jonathan Portes, profesor de Economie și Politici Publice de la King’s College Londra, ca să-l întreb despre implicațiile situației cu „nicio înțelegere”.
În primul rând mi-a spus că mai e mult până să putem specula pe marginea rezultatelor discuțiilor guvernamentale despre Brexit. „Ce n-o să se-ntâmple, cel puțin nu acum, e chestia cu nicio înțelegere”, a spus acesta. „Ce s-ar putea întâmpla e să se sisteze negocierile. Ambele părți mai au destul timp să se-ntoarcă la masă.”
Cu toate astea, perspectiva „niciunei înțelegeri” continuă să ne amenințe din plin, iar consecințele s-ar putea să fie îndeajuns de grave încât să schimbe perspectiva publicului. „Dacă ar exista o reacție economică foarte semnificativă – dacă ar pica lira sau, mai rău, dacă ar ieși unele companii să susțină foarte ferm în public că situația le-ar determina să-și anuleze investițiile sau să plece din Marea Britanie – atunci s-ar putea schimba părerea publicului”, a spus acesta.
Nu-i nicidecum imposibil. Chiar săptămâna trecută, lira s-a prăbușit după ce s-a aflat că discuțiile despre Brexit sunt suspendate, doar ca să-și revină instant în momentul în care au apărut semnale de la Bruxelles că ar fi deschiși la o înțelegere de tranziție pe o perioadă de doi ani. Săptămâna asta, directorul executiv al IKEA a devenit ultimul leader din business care cere guvernului să ajunăg la un soi de înțelegere cu UE și a spus că prețurile au început deja să crească de la referendum. Și cine-ar vrea să plătească mai mult pentru chifteluțe suedeze?
Citește și 5 motive pentru care România (probabil) o să facă praf Uniunea Europeană în 2019
Majoritatea economiștilor consideră că Marea Britanie are puține șanse să evite Brexit-ul. Luna trecută, Morgan Stanley a dat publicității un raport care plasează probabilitatea la 10%. „O răsturnare a deciziei ar necesita o schimbare la scară largă în opinia publiăc britanică și în politica Marii Britanii, înainte ca procesul să devină ireversibil”, afirmă raportul. Desigur, după cum ne-a demonstrat atât de clar guvernul pe parcursul ultimelor zile, nimeni nu știe de fapt ce urmează să se întâmple. William Hill dă 2019 drept cea mai probabilă dată pentru Brexit și plasează șansele pentru 2020 sau mai târziu (inclusiv varianta în care Brexit-ul nu are loc) la 7/4.
Cu toate astea, pe măsură ce implicațiile unui Brexit fără negocieri devin din ce în ce mai clare, s-ar putea chiar să apară sprijin pentru o cu totul altă înțelegere pe tema Brexit-ului decât cea propusă de susținătorii înfocați ai Brexitului. Deși majoritatea parlamentarilor consideră că rezultatul referendumului ar trebui să fie respectat, Portes sugerează că negocierile ar putea fi sistate, iar apoi ar apărea consecințele economice negative, care ar putea „să ducă la o schimbare de abordare a negocierilor din partea majorității parlamentare, bazată pe rămânerea pe piața unică și în uniunile vamale și o relație susținută cu UE care să n-arate prea diferit de ce avem acum.”
Ce șanse avem să se și întâmple asta? La cina de aseară dintre Theresa May și Jean-Claude Juncker nu s-au deblocat negocierile, iar ambele părți au adoptat o abordare și mai dură. Dacă e să continue blocajul, avertizările spun că un rezultat „fără nicio înțelegere” ar costa sute de lire pe an pentru o familie obișnuită. Unele voci din tabăra pro-Brexit au sugerat că ăsta ar fi un scenariu ridicol de optimist și au indicat posibilitatea pierderii unor milioane de joburi. Măsura în care Marea Britanie e pregătită să se confrunte cu un rezultat „fără nicio înțelegere” se sprijină, de fapt, pe o singură întrebare: cât suntem dispuși să plătim ca să „ne luăm țara înapoi”?
