Luna trecută, a avut loc o intoxicaţie letală cu gaze la o companie chimică din La Porte, Texas. Patru oameni au murit asfixiaţi când o valvă defectă a eliberat cantităţi imense de metil mercaptan, un gaz nociv, într-o zonă de lucru a muncitorilor, iar moartea lor a fost precedată de un miros nasol, familiar, unul care iese din ouăle stricate, dar şi din fundul tău.
Vânturile nu conţin doar metil mercaptan, ci şi alte gaze asfixiante precum metanul şi dimetil sulfit. Dar hai să punem problema altfel, să zicem că eşti John Doe, în filmul Se7en, iar băşinile ar fi unul din păcatele capitale. Ai putea să ucizi un om cu pârţuri?
Videos by VICE
Şi eu vorbesc de „ucidere” în cel mai strict sens al cuvântului:
- Victima trebuie să fie sănătoasă, să nu sufere de ceva la stomac care o face să se băşească cu gaze lacrimogene.
- Va trebui să foloseşti o combinaţie de vânturi şi un spaţiu închis sau o mască, dar niciun lucru care să poată fi considerat o armă albă gen o pungă de plastic pusă peste cap.
- Ar trebui să poţi să-i ucizi în câteva ore ca să fie considerată o moarte legată de pârţuri, nu vorbim de bacterii intestinale care răspândesc infecţii prin aer.
- Băşinile în sine trebuie să fie cauza fatalităţii. Nu intrăm în discuţii că din băşini se face un efect de seră care duce la dezastre naturale .
Uite ce-am descoperit:
Vânturile pot fi toxice
Cantitatea de gaze din fiecare pârţ variază, pentru că ceea ce mănânci determină ce ai în aparatul digestiv, cu excepţia unui procent foarte mic de gaze care produc miros şi care compun un fel de amprentă olfactivă.
Gazele din băşinile tale care pot ucide se numesc asfixianţi şi-s foarte diferiţi faţă de agenţii citotoxici precum gazul de muştar, care-ţi atacă celulele când face contact cu ele. Azotul, un gaz care se foloseşte şi la execuţia prizonierilor , este gazul asfixiant care se regăseşte cel mai mult în pârţuri. Metanul inflamabil este un alt asfixiant care se găseşte într-un procent destul de mare în vânturile tale.
Băşinile tale nu conţin foarte mult oxigen. Institutul Naţional de Sănătate mi-a spus că ei nu au informaţii pe acest subiect, aşa c-a trebuit să aflu chestii astea din cărţi de ştiinţă trăznită . Dar nişte surse mai de încredere spun că tot aerul din gazele tale vine din aerul pe care-l înghiţi cât mănânci şi bei, ceea ce menţine procentul destul de scăzut, mai ales că o mare parte a lui e absorbit de intestine în timpul digestiei. Cred că putem estima un procent de 3-5% oxigen în pârţuri.
Deci, dacă ai respira doar băşini, ai epuiza rapid oxigenul pe care-l conţin, iar metanul şi azotul tot ar bloca restul oxigenului pe care-l ai în tine.
Ar fi nevoie de mai mulţi oameni
Oare ai putea să ţii o persoană sub plapumă şi s-o asfixiezi cu o băşină? Nu. După cum se vede în clipul de mai sus, un vânt n-are foarte multe gaze în el. Dar există informaţii despre volumul de pârţuri dintr-un spaţiu.
Autoritatea în acest domeniu este Dr. Michael D. Levitt, directorul Centrului Medical pentru Veterani din Minneapolis, care a scris în jur de trei sute de lucrări pe acest subiect. El a conchis că sunt aproximativ 110 mililitri de gaze într-o băşină obişnuită. Totuşi, o băşină tectonică ar putea fi destul de puternică încât să umple plămânii unui om de cinci sute de mililitri. Dar trebuie să mergi mai departe de atât.
someone’s lungs—an average person’s lung capacity is around 500 milliliters. But you have to think bigger than that.
Ce zici de un scenariu de film de groază?
Gazele din pârţuri sunt irespirabile şi, dacă ai umple un rezervor de oxigen cu ele timp de un an, apoi ai obliga o persoană să respire acele gaze, ar muri din lipsă de oxigen. Ar fi un pas înainte pentru crimele prin vânturi şi legiştilor le-ar fi dificil să-şi dea seama care a fost cauza morţii, mai ales dacă se duce mirosul.
Orice ucigaş din filme horror care s-ar folosi de vânturi ca arme letale ar trebui să forţeze cumva victima să audă cum gazurile sunt scoase pe rect. Îmi imaginez o autoservire plină de ostateci care au fost obligaţi să mănânce ceva care provoacă gaze. I-am întrebat pe cei de la Institutul Naţional de Sănătate ce fel de mâncăruri provoacă băşini, iar ei mi-au că sunt periculoase preparatele pline de hidrocarburi saturate aciclice care provoacă o fermentare a gazelor din stomac. „Fructanii, galacto-oligozaharidele, poliolii, fructoza şi lactoza” ar fi substanţele cele mai propice băşinilor. Adică ceapă, mâncare de bebeluşi şi lapte.
Izolarea vânturilor de restul atmosferei este ceva mai dificil, pentru că implică formarea unui vid în jurul fundului când sunt eliminate gazele. Există aşa ceva? Da, îi zice WC spaţial.
Deşi nu-s destinate absorbţiei de pârţuri, budele spaţiale ar putea să facă asta în teorie, dar ar trebui să fie modificate, iar primele pârţuri ar conţine mult oxigen. După şase ore pe o toaletă spaţială, o persoană normală ar produce trei sute de mililitri de gaze, confor doctorului Levitt.
Dacă tuburile de vânturi, conectate la o cameră plină de oameni, ar duce pârţurile lor direct la masca respiratorie a victimei, asfixierea ar avea loc imediat. Simulările de asfixiere cu gaze inerte (fără oxigen), realizate de Proiectul umanitar internaţional pentru hipoxie , arată că după două-trei guri de azot, concentraţia de oxigen din plămâni ar fi atât de mică că oxigenul s-ar întoarce prin sistemul circulator înapoi la plămând de unde ar fi expirat.”
Victima nu ar simţi nimic deosebit, pentru că nevoia noastră de a trage mult aer în piept vine de la excesul de dioxid de carbon, nu de la lipsa de oxigen. „Pierderea cunoştinţei s-ar putea să fie acompaniată de convulsii,” afirmă cei de la Proiectul Hipoxia, urmată de cianoză şi stop cardiac.”
Unui creier privat de oxigen îi ia şapte minute ca să moară, ceea ce după calculele mele ar ajunge la cifra formidabilă de 605 vânturi, dacă victima ar respira continuu până la moartea cerebrală, ceea ce e improbabil. Dar pentru că între trei şi cinci la sută din gaz este oxigen, s-ar putea să dureze mai mult. Ai avea nevoie de o fabrică de băşini care să funcţioneze cu sute de oameni balonaţi.
TL;DR:
Ai nevoie de o cameră mare, plină de oameni legaţi de WC-uri spaţiale, conectate la o mască respiratorie sau la o cameră de gazare. Şi doar în acest scenariu, tip horror, ai avea o victimă. Una care a murit de la băşini.
Sper că eşti mulţumit.
Urmăriţi-l pe Mike Pearl pe Twitter.
Citeşte mai multe despre băşini: