Egipt după Morsi #1

Pe 30 iunie, exact la un an după ce egiptenii au votat ca Mohammed Morsi să devină primul lor președinte ales în mod democratic, milioane de protestatari au ocupat centul din Cairo și piețele din orașele din Egipt, cerându-i demisia.

Ministrul apărării, General Abdel Fatah al-Sisi, i-a dat lui Morsi un termen de 48 de ore în care să îndeplinească cerințele protestatarilor, altfel va interveni militar.

Videos by VICE

A fost asta încă o revoluție egipteană, o lovitură militară sau începutul unui război civil? VICE a ajuns în Cairo ca să afle mai exact.

Traducere: Andra Olteanu

Mai multe din Egipt:

În Egipt a avut loc cea mai mare demonstrație de la revoluție încoace

Am ars-o cu suporterii Morsi la un raliu al Frăţiei Musulmane din Cairo

Adolescenții sunt linșați în Egipt

Blocul negru al Egiptului nu vrea să-ți fie prieten

Ultrași și anarhiști luptă pe străzile Egiptului

Revoluția din Egipt e departe de a se fi terminat