Imagini de la FBI cu ce a găsit armata la cea mai mare sinucidere în masă din istorie

Acesta e un fragment din cel mai recent episod din Extremes, un podcast VICE de pe Spotify. În emisiune, am stat de vorbă cu un fost membru al sectei Peoples Temple, care a evadat din Jonestown cu câteva ore înainte de masacru. Poți asculta toată povestea aici, gratuit.

Abia mai târziu, pe când un avion îl transporta către destinație, i s-a zis ce se întâmplase. Un congresmen californian fusese împușcat de o sectă din statul sud-american Guyana, iar echipa lui fusese trimisă să investigheze cazul. După cum susține David, n-au primit alte informații. „Am mers orbește, dar hotărâți să ne facem treaba.”

Evident, ce au găsit la fața locului a fost un coșmar.

Într-o zonă foarte izolată a junglei guyaneze, echipa de investigații a găsit un sătuc din colibe improvizate. Printre aceste colibe se găseau sute de cadavre umflate, în diverse stadii de descompunere.

„La o primă numărătoare, erau aproximativ patru sute de cadavre și niciun supraviețuitor. Dar cifrele au crescut de la o zi la alta, pentru că multe cadavre erau suprapuse… am ajuns de la patru sute la cinci sute și apoi la șapte sute”, își amintește el.

Cei care au ajuns primii la fața locului, precum David Netterville, aveau foarte puține informații despre ce se întâmplase în Jonestown. S-au confruntat doar cu enormitatea tragediei și au primit sarcina de a duce toți acești cetățeni americani morți înapoi în Statele Unite.

Pentru povestea completă, poți asculta podcastul dacă dai „play” aici.

Numele „Jonestown” face parte din conștiința publică de 42 de ani. În acești ani, cultura populară a săpat după detalii suculente din poveste, ne-a dat trupa The Brian Jonestown Massacre și expresii precum „bea Kool-Aid”. Dar când te uiți la aceste fotografii și vezi fețele acestor oameni care procesau o sinucidere în masă, îi simți greutatea. Realizezi cât de tulburător a fost evenimentul.

La fel ca multe alte secte, Peoples Temple a început cu o doctrină egalitaristă care arăta foarte bine pe hârtie. Practicau o combinație de creștinism penticostal și comunism care a atras un public destul de pasionat la sfârșitul anilor ’60 în California – dar, la fel ca în multe alte secte, învățăturile au fost subminate de slăbiciunea liderului ei pentru amfetamine și putere. La începutul anilor ’70, liderul lor, Jim Jones, avea la activ mai multe acuzații de agresiune sexuală, ceea ce l-a făcut să mute grupul din San Francisco în Guyana.

În vara anului 1977, vreo nouă sute și ceva de oameni și-au vândut toate lucrurile și l-au urmat pe Jones în nordul izolat al țării, unde au clădit o așezare în junglă și i-au zis Jonestown. Aici s-au trezit înconjurați de paznici înarmați, într-o tabără în care se putea ajunge doar cu avionul sau cu barca, după un drum de 19 ore din capitală. În Jonestown era mereu cald și aveau probleme ba cu țânțarii, ba cu apa potabilă. Ascultau încontinuu discursuri de-ale lui Jim Jones, înregistrate și transmise prin boxele din tabără.

Când au trecut în 1978, Jones s-a dezlănțuit tot mai tare și a început să vorbească despre sinuciderea în masă. Le-a zis adepților lui că urma să aibă loc un raid al FBI-ului și, ca să evite să fie închiși în lagăre de concentrare, trebuiau să-și dea viețile.

În timpul unui discurs din octombrie, Jones le-a ordonat locuitorilor din Jamestown să bea un punci de fructe făcut cu un concentrat la plic numit Flavor-Aid (și nu Kool-Aid, cum a ajuns să fie folosită expresia), susținând că băutura conținea cianură. Locuitorii din Jonestown au făcut ce li s-a spus și nu s-a întâmplat nimic. Apoi, Jones a dezvăluit că exercițiul fusese o farsă. Dar s-a asigurat că adepții îl ascultau orbește.

Câteva săptămâni mai târziu, în după amiaza zilei de 18 noiembrie, Jones le-a spus din nou tuturor să bea un punci de fructe și 917 bărbați, femei și copii au consumat o substanță care chiar fusese contaminată cu cianură. Mai târziu, Jones a fost găsit cu un glonț în cap, punând capăt listei de 918 cadavre.

Multe dintre aceste fotografii au fost preluate mai târziu de un pilot de elicopter al Armatei Americane, pe nume Clarence Cooper, care a fost unul dintre primii chemați la fața locului. Împreună cu mai mulți medici, investigatori FBI și jurnaliști, a petrecut trei zile acolo ca să documenteze evenimentul și să ridice cadavrele pentru a le transporta în Statele Unite.

Evident că localnicii guyanezi au fost primii care au descoperit masacrul și au alertat poliția, care a alertat armata. Primul avion american a sosit pe 20 noiembrie, după două zile de la masacru.

Inițial, rapoartele armatei guyaneze susțineau că muriseră doar patru sute de persoane, ceea ce însemna că alte cinci sute se ascundeau în junglă sau aveau nevoie urgentă de ajutor medical. Din acest motiv, primele trupe americane considerau că au fost trimise într-o misiune de salvare.

Conform medicului Jeff Brailey (care avusese inițial misiunea de a le oferi antidot supraviețuitorilor), în zonă trona o asemenea liniște încât nici măcar animalele de pradă nu îndrăzniseră să se apropie.

„Nu putem face decât speculații despre lipsa vulturilor sau a altor animale de pradă”, a scris Brailey mai târziu, în cartea The Ghosts of November. „Poate că animalele au realizat că bărbații, femeile și copiii din Jonestown muriseră în urma ingerării unei otrăvi fatale… dar absența lor făcea scena să pară și mai suprarealistă.”

Un alt soldat venit la fața locului în prima tură, Wayne Dalton, vorbește și el despre liniștea din localitate. „Cel mai tulburător era că totul era mort în jur: papagalii care atârnau de crengi, gorila pe care o aveau, toate erau lipsite de viață.”

Și totuși, conform spuselor tuturor – de la investigatorii FBI, la jurnaliști și soldați – cel mai notabil aspect al zonei era mirosul.

În căldura tropicală din Guyana, cadavrele se umflaseră rapid și se umpluseră de viermi. În doar două zile, soldații abia reușeau să pună corpurile în saci, pentru că multe plesneau și se revărsau. Pentru mulți novici, sarcina a fost un chin traumatizant.

„Am văzut cum a aterizat ultimul elicopter care a plecat din Jonestown”, a scris Jeff Brailey în 23 noiembrie. „Am rămas ca observator, în timp ce soldații americani extrem de obosiți strângeau ultimele rămășițe. Mișcările robotice ale acestor soldați în timp ce ridicau sacii cu cadavre din elicopter, mergeau până la un camion și le lăsau acolo, erau accentuate de fețele lor lipsite complet de emoție. Uniformele le erau pline de transpirație, complet distruse.”

Totuși, în mod surprinzător, nu toți locuitorii din Jonestown muriseră. Unii reușiseră să scape, precum tânărul Vernon Gosney, în vârstă de 25 de ani, care a fugit cu câteva ore înainte de masacru. La fel ca restul lumii, a aflat ce se întâmplase la Jonestown prin intermediul fotografiilor publicate de ziare. Pentru el, imaginile surprinseseră ceva sinistru dincolo de rațiune, deși locuise acolo și participase la discursurile și exercițiile care pregătiseră sinuciderea în masă.

„Un psihiatru a intrat în salonul de spital și mi-a arătat un ziar. Am văzut fotografiile și m-am prăbușit. Nu mi-a venit să cred”, a povestit el pentru podcastul Extremes.

Astăzi, și noi înțelegem mai bine cum s-a simțit Vernon când a aflat despre masacru. Aceasta e realitatea din Jonestown. Dacă te uiți la aceste imagini, realizezi ce sunt oamenii capabili să facă pentru o pseudo-idee sau un semi-zeu prăjit. E un aspect tragic al naturii umane pe care e ușor să-l neglijezi sau – în acest caz – să-l uiți.

Intră aici ca să-l auzi pe Vernon Gosney cum povestește despre evadarea lui din Jonestown în primul episod din Extremes.

Articolul a apărut inițial pe VICE AU.