6 momente penibile când politicienii români nu au știut pe ce lume se află

Dan Vîlceanu a fost învestit în funcția de ministru al finanțelor abia acum o săptămână, însă n-a pierdut timpul. Încă din prima zi a gafat cu o declarație legată de nivelul inflației, iar acum, a dovedit din nou într-o conferință de presă că nu și-a făcut temele înainte de preluarea funcției. Cât de greu e să-l pui în impas pe ministrul finanțelor? Aparent, nu foarte, trebuie doar să-l întrebi cât e salariul minim net din România. „Este în jur de 1 600 și ceva”, a spus Vîlceanu înainte să afle cu stupoare că e de fapt 1 386. „E 2 380, cred, salariul minim brut. Deci nu are cum să fie 1 300, dar mă rog”, a adăugat el.

1,58 milioane de români trăiesc cu salariul minim pe economie, dar hei, de ce să te intereseze asta când 50 de mii câștigă peste trei mii de euro pe lună, după cum s-a lăudat premierul Florin Cîțu, care de altfel a găsit repede și o scuză: „Domnul ministru al Finanţelor era optimist, vedea în viitor cât o să fie salariul minim pe economie”. Oare merge să bagi placa asta și când o dai în bară la teza de la mate?

Până la urmă, poate e mai puțin important să știi cât e o pâine, ci care sunt realitățile țării în care se presupune că guvernezi. Iar politicienii români au demonstrat de multe ori că n-au nicio legătură cu ce se-ntâmplă în afara bulei lor. Poate că o întrebare corectă ar fi fost „Cât mai e o pensie specială?”.

Profeția spune că o dată la câțiva ani, premierul țării va fi întrebat care este prețul unei pâini. Nu e o chestiune de „dacă”, ci de „când”. Luna asta a venit rândul lui Cîțu, care a venit cu un răspuns din zona „dacă n-au pâine, să mănânce cozonac”. Ludovic Orban a urmărit cu atenție și îngrijorare miștourile la adresa contracandidatului său la șefia PNL, așa că și-a pregătit răspunsul cu grijă, pentru a mai scoate niște puncte de simpatie în acea luptă internă de care-i pasă doar lui. 

Acum fix zece ani, premierul de atunci, Emil Boc, replica arogant că știe cât costă o pâine, dar că nu vrea să spună, aruncând pisica în curtea ministrului agriculturii. E adevărat că întrebarea în sine e destul de tendențioasă, dar răspunsurile guvernanților arată destul de bine aroganța cu care-și tratează electoratul care nu câștigă trei mii de coco din IT.

La începutul lunii iulie, Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a participat în Slatina la un eveniment destinat oamenilor fără job care vor să intre pe piața muncii. Acolo a fost abordată de un bărbat care a întrebat-o cum crede că se poate trăi în România cu salariul minim pe economie. „Foarte greu, vă cred”, i-a răspuns ministra, înainte să-i recomande să-și completeze veniturile cu un part-time. Omul ar fi făcut și asta, doar că în zona lui se găsesc cu greu joburi extra, ceea ce ignoră mulți politicieni atunci când acuză românii că nu vor să muncească și se mulțumesc cu ajutoarele sociale. 

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, este celebru nu numai pentru că a câștigat fără stres un nou mandat în timp ce se afla la închisoare, ci și pentru că a construit în orașul ce candida la titlul de Capitală Culturală Europeană un zid de peste un metru care să despartă de strada principală niște blocuri locuite majoritar de romi. Asta după o operațiune de mutare a câteva sute dintre ei într-un combinat dezafectat, ceea ce a dus la o intoxicare cu substanțe chimice. Pentru că, nu-i așa, datoria unei municipalități este să excludă și mai mult categoriile sociale vulnerabile.

Cherecheș a fost amendat de mai multe ori, dar nu pare să facă ceva în legătură cu zidul. Ce e mai trist e că astfel de măsuri fasciste sunt privite cu ochi buni și de cetățeni, probabil genul de oameni care se bucură atunci când oamenii străzii sunt dați afară din mijloacele de transport în comun.

Te plângi ca un necunoscător de lipsa autostrăzilor, fără să-ți dai seama că ăsta e de fapt un lucru foarte bun. A spus-o Lucian Șova, pe vremea când era Ministru al Transporturilor: „Este o rețea de autostrăzi minunată în Occident. De ce au venit multinaționalele aici? Au venit că sunt salarii mici. Când o să avem autostrăzi, o să avem salarii mari. Și tot vor pleca. Către alte zone fără autostrăzi, dar cu salarii mici”. Nu-i așa că dintr-odată te bucuri că ai salariul mic?

În campanie electorală pentru alegerile prezidențiale, Dan Barna a vizitat zona minieră Motru, după care a declarat în fața celor de acolo că sprijină retehnologizarea Complexului Energetic Oltenia. Probabil nu i-a spus nimeni înainte fostului candidat la președinție că asta ar însemna practic să-i lase pe minerii de-acolo fără obiectul muncii. Dacă n-ar fi trist, momentul în sine ar fi chiar amuzant, pentru că înainte să plece, Barna a mai bifat și un moment gen „Bucharest not Budapest”, confundând Gorjul cu Valea Jiului.

E de ajuns să urmărești Centrul Filia pentru a vedea că România are o problemă gravă cu violența împotriva femeilor și infracțiunile la viața sexuală cu victime minore. Cu toate astea, din cinci infracțiuni sexuale sesizate la poliție, patru sfârșesc fără dispoziții de trimitere în judecată pentru agresor, după cum au arătat jurnaliștii Dela0 într-un amplu reportaj. 

În condițiile astea, e cu atât mai revoltătoare declarația procuroarei generale Gabriela Scutea care, în ședința plenului Consiliului Suprem al Magistraturii, a dat dovadă atât de insensibilitate, cât și de ignoranță cu privire la o problemă dramatică: „Dacă am avea o infracțiune împotriva vieții sexuale și într-un caz ipotetic, minora de 13 ani a plecat de acasă, de mai mult timp, și-a început viața intimă, poate chiar are... nu știu... e un caz foarte nefericit și dus la extrem, poate a avut experiențe sexuale soldate cu nașteri sau alte forme de procreare, în acel moment, care este marja de apreciere a unei declarații, cum se propune aici, că a fost un raport sexual consimțit sau nu?”.

Să spui că autostrăzile ar speria investitorii străini poate fi hilar. Să blamezi o victimă minoră, însă, e de-a dreptul sinistru.

Lista asta nu e deloc completă și arată că, de cele mai multe ori, politicienii români nu-și dau osteneala să angajeze niște consilieri capabili să le spună cum stă treaba de fapt sau să caute pe Google câteva informații de bază despre locul în care se află. Dacă nu atunci când sunt aleși în funcții, măcar în campania electorală.