La ce să te aștepți când pierzi un părinte la 20 și ceva de ani

Când ai douăzeci și ceva de ani și îți moare un părinte, un lucru e esențial: să știi să faci liste.

Ai nevoie de o listă pentru înmormântare, de alta pentru priveghi. Pentru interviul dubios pe care trebuie să-l dai ca să-i dovedești statului că părintele tău a murit, pentru birocrație.

Pentru mine, totul a început în septembrie anul trecut. Jo, fosta mea mamă vitregă (acum decedată), a simțit o umflătură în gât. Doctorii i-au dat un nume complicat și au trimis-o la chimioterapie. În scurt timp, cancerul s-a extins la ficat, plămâni și coloana vertebrală.

Listele au început când Jo era în spital: cereri și promisiuni, cum ar fi că o să facem un tur din ăla turistic cu autobuzul prin Londra după ce ieșim din carantină. Dar peste o săptămână au transferat-o la un spital ca să îi regleze respirația. Starea i s-a deteriorat rapid.

Jo a murit vineri, 13 noiembrie 2020, la trei ore după ce i-am spus că poate pleca liniștită, că poate avea încredere în mine că o să mă ocup de tot.

În noaptea aceea, la ora 1, am făcut prima mea listă pentru ziua următoare: mă duc să o văd pe mama vitregă decedată; îi iau hainele de la spital; găsesc un director de pompe funebre dispus să îmi ofere un cal și o trăsură pe timp de pandemie; o iau pe sora mamei vitrege și o duc să o vadă și ea, îi sun iubitul, prietena cea mai bună, colegii de facultate, șeful de la job.

Nu există un scenariu pentru doliu – doar liste. O avalanșă nesfârșită de liste: liste pentru proprietari, bănci și șefi; liste ca să te asiguri că o să dormi bine, că o să faci tot ce ai de făcut, că o să-ți ții promisiunile.

Iată cum să suporți perioada de doliu, încet, pas cu pas, prin liste.

Vorbește. Dormi. Meditează. Bifează fiecare sarcină pe care o realizezi, chiar și dacă e una de bază, cum ar fi să bei apă. Consumă texte despre moarte ca să te ajute să plângi. Îți recomand It's a Sin, Upright și Ted Lasso.

Ascultă Griefcast. Citește interviuri vechi cu Rob Delaney. Nu te uita la știri. Cere ajutor, mai ales când vinzi lucruri sau te întrebi cum ai putea recicla vibratorul mamei tale vitrege.

În primele două săptămâni, ia niște melatonină cu o oră înainte de culcare.

Apoi, fă exerciții. Eu am ridicat greutăți, am alergat și am terminat Red Dead Redemption 2 (da, se pune ca exercițiu fizic).

Poate încerci terapia.

O prietenă mi-a zis că aș putea căuta un consilier gratuit din partea facultății, dacă sunt student. Ea a primit multe ședințe gratuite după moartea tatălui ei.

Prietenii o să te întrebe cum a fost la înmormântare. Le vei confirma că ai îndeplinit toate sarcinile cu privire la incinerare și că, din fericire, n-au fost și alți morți, pentru că dacă ar fi fost, ar fi trebuit să rezervi un alt crematoriu, iar asta e groaznic pe timp de pandemie.

Oamenii o să te întrebe mereu cum te simți, timp de o săptămână. După care n-o să te mai întrebe nimic și o să te simți singur, ca și cum nimănui nu i-a păsat cu adevărat. Iartă-ți prietenii că nu știu cum să gestioneze situația. Sunt confuzi și ei în astfel de situații. Pentru tineri, doliul e un concept îndepărtat. Dacă poți, oferă-le în schimb empatia pe care o dorești. Amintește-le cu blândețe că încă ești în doliu.

Te implor, ia-ți cât mai mult timp liber. Chiar o să ai nevoie.

Fii sincer cu tine și cu cealaltă persoană. Nu te teme că o vei speria dacă îi spui adevărul – face parte din tine. Ai fi surprins câte persoane au pierdut pe cineva drag în perioada asta. Comunică cu partenerii!

Nu te folosi de viața amoroasă ca să umpli golul din viața ta. Dar nici nu te învinovăți dacă te simți bine cu persoana iubită. Nu e ca și cum părintele tău își dorește să fii mereu trist după ce a murit. Iar sentimentul tău de vinovăție și tristețe nu-l va aduce la viață.

Așa cum spune Natalia în Before Midnight, despre cum a învățat să trăiască din nou după moartea soțului ei: „Apărem și dispărem la fel ca lumina soarelui, ca apusul. Pentru unii suntem importanți. Dar suntem doar în trecere”.

Câteva luni mai târziu, când începi să nu-ți mai visezi părintele pierdut, s-ar putea să te bușească plânsul când spargi o farfurie sau te uiți la un film care îi plăcea. Uneori o să asculți muzica lui preferată și o să plângi o oră întreagă.

Dar asta e ok. Să mergi mai departe nu înseamnă să retezi sentimentele dureroase și să le înlocuiești cu unele pozitive. Durerea va rămâne mereu în tine, dar se va transforma odată cu tine.

Fiecare e diferit, așa că iată niște sfaturi aleatorii de la mai mulți prieteni care au trecut prin asta. Scrie-i o scrisoare părintelui pierdut. Cumpără o plantă. Nu te panica dacă ai omorât planta pentru că ai udat-o prea mult ca să supracompensezi pentru condiția de muritor. Păstrează un obiect care să-ți amintească de părintele tău. Nu uita că părintele tău trăiește în continuare prin tine. Fă un ritual în memoria lui. Dacă trece o zi sau o lună fără să te gândești la el sau la ea, e ok. Nu înseamnă că ești nesimțit și nespăsător.

Nu uita că durerea e o manifestare fizică a iubirii - îți amintește că ai simțit ceva pentru cineva, un sentiment care este regenerabil prin natura lui.