Dating

Când profilul tău de pe aplicațiile de agățat devine viral din motivele greșite

Căutau iubire, dar au devenit în schimb subiecte de bășcălie online. Ți se poate întâmpla și ție dacă folosești aplicații de dating. Da, chiar și-n România.
hartuire pe aplicatiile de dating

Lauren se pregătea pentru o operație pe creier, pentru că are epilepsie, iar procedura asta „introduce un pacemaker pentru creierul tău” ca să ajute la ameliorarea simptomelor, îmi spune ea. 

Din cauza bolii, dating-ul nu a fost deloc ușor pentru femeia de 26 de ani din New York. „N-am știut niciodată cum să o abordez”, spune ea. „Imaginează-ți că sunt la un date și spun brusc oh, apropo, mă operez pe creier într-o săptămână. Mi-a fost teamă că oamenii nu vor mai vrea să iasă cu mine la date.”

Publicitate

Apoi au fost grijile practice: Dacă match-urile ei își imaginau că ea le făcea ghosting în perioada de recuperare? S-a mulțumit să adauge o avertizare pe profilul ei: La rubrica „ceva ce-mi place”, ea a scris: „Voi fi operată pe creier pe 27 iunie și 6 iulie :)”. 

Am dat prima oară peste Lauren datorită unui fenomen modern: un screenshot de pe aplicațiile de dating. Acea descriere grijulie de pe profilul ei de Hinge a fost postată pe Twitter ca o glumă cu câteva săptămâni înainte de a se opera. Un cont cu meme-uri cu peste 15 mii de urmăritori îi dăduse share cu descrierea: „Toată lumea: are balta pește” și apoi „Peștii din baltă:” cu o captură de ecran a profilului ei.

Lauren a aflat printr-o prietenă, care i-a trimis postarea cu probabil cele mai înfricoșătoare trei cuvinte pe care le poate primi cineva online: „Asta ești tu?” La momentul când a fost scris articolul ăsta, tweet-ul fusese vizualizat de aproape două milioane de oameni. „Prima mea reacție n-a fost sincer de supărare”, spune ea acum. „M-am gândit doar ce dracu’? Cum naiba m-a găsit persoana asta?

Dacă ești pe aplicațiile de dating, trebuie să faci față la mai multe lucruri decât grija că poate nu te vor plăcea oamenii. Ai putea să găsești capturi de ecran cu profilul tău online fără cunoștința sau consimțământul tău. Ai putea chiar deveni viral - asta doar fiindcă ai decis să faci ceva relativ benign, cum ar fi să întrebi pe cineva ce job are sau să sugerezi un bar care e prea departe. 

Publicitate

Dar trendul ăsta nu e nou - Simran, care a cerut să nu-i folosim numele real, a avut o experiență similară în 2014. Avea numai 19 ani când un nou prieten i-a trimis un mesaj în glumă cu un link către o postare de pe Reddit și replica „haha, persoana asta nu ești tu, nu?” Femeia acum în vârstă de 27 de ani a realizat că întreg profilul ei de OKCupid era postat ca imagine pe Imgur și pe un subreddit „să râdem de oamenii pretențioși, în special de cei care dau dovadă de mai multă inteligență decât au”, explică ea, asta fiindcă își pusese toate „interesele intelectuale, curiozitățile și domeniile de studiu” care o pasionau. „Oamenii au avut impresia că este doar o listă de subiecte lipsite de substanță”, explică ea. 

Amicul ei îi dăduse vestea în mijlocul zilei ei de lucru la o cafenea de la Princeton. Screenshot-urile de pe Imgur fuseseră deja vizualizate de 17 mii de ori. Existau zeci de comentarii pe Reddit, în mare parte făcând mișto de ea. 

Într-o stare de șoc și oroare a trebuit să-și termine tura. „A fost devastator”, spune ea. Deși i-a fost ascunsă fața și erau omise detaliile de identificare, oricine o cunoștea ar fi putut să-și dea seama că era profilul ei, spune Simran. 

„M-am simțit groaznic. Treceam printr-o criză sau urgență emoțională”, își amintește Simran. Deja se lupta cu „sentimente de depresie, neajutorare, izolare și se simțea neînțeleasă”, iar situația n-a făcut decât să-i exacerbeze problemele de sănătate mintală. 

Publicitate

Simran a contactat omul care a publicat în speranța că poate va realiza că o persoană reală a fost afectată de postare. „Nu a părut să-i pese de mine și nici nu s-a abținut să facă din nou mișto de mine”, spune ea. Simran a sfârșit prin a-și reface profilul câteva luni mai târziu. 

Shaming-ul legat de aplicațiile de dating s-a mutat acum pe TikTok, unde trendul cu analizarea profilului arată cum utilizatorii distribuie screenshot-uri cu profilurile necunoscuților și râd de ei din motive benigne, cum ar fi faptul că aparent flirtează prost sau că spun că arheologia este cariera lor de vis.

Unii ar spune că ăsta e pur și simplu capitalismul de supraveghere. Comercializarea experiențelor umane private ale altora pentru câștiguri individuale se referea inițial la corporațiile care exploatează datele personale, dar acum pare să se extindă la toată lumea, inclusiv la utilizatorii random de TikTok care transformă în conținut replica proastă din privat a altcuiva. Dar care sunt acum mizele pentru oamenii care caută pur și simplu dragostea?

„La bază, genul ăsta de comportament este o încălcare a încrederii”, spune Julia Chan, profesoară asistentă în departamentul Critical Media Practice de la Universitatea din Calgary și parte din Surveillance Studies Network. „Când interacționăm pe platforme precum aplicațiile de dating, ne punem cumva într-o poziție vulnerabilă prin care împărtășim informații personale despre noi în speranța că vom crea o conexiune cu altcineva.”

Publicitate

„Ne punem încrederea în alții să fie respectuoși și atenți cu informațiile alea”, adaugă ea. „Când nu fac asta, este o încălcare a acelei încrederi.”

Lauren se simte norocoasă că își acceptă cu încredere boala și poate să înfrunte situația direct. A dat reshare tweet-ului cu descrierea: „ăsta e profilul meu LMAOOO nu știu cum a ajuns acolo dar… mă simt onorată. Gagicile mișto fac și ele operații pe creier.”

Răspunsul ei ar fi fost foarte diferit în urmă cu trei ani, când trecea prin ceea ce descrie ca „cea mai groaznică perioadă din viața ei”. I se intensificaseră convulsiile și a fost forțată să-și deprioritizeze cariera, să nu mai conducă și să-și părăsească locuința din Los Angeles, un oraș pe care îl iubea.

„Am avut momente când am vrut să mă sinucid fiindcă nu mai voiam să trăiesc așa”, spune Lauren și adaugă că încă simte că acel tweet a transformat acele experiențe într-o glumă. Acum a spus că nu va mai fi așa de deschisă cu boala ei pe aplicațiile de dating. După nouă ani, și Simran se simte tulburată de ce s-a întâmplat. 

Screenshot-urile cu conversațiile și conturile de pe aplicațiile de dating ar fi trebuit să evidențieze abuzurile și comportamentul inadecvat de pe platforme, în special în cazul femeilor și al comunităților marginalizate, dar în realitate, linia asta e neclară de ani de zile. 

Publicitate

„M-aș opri și m-aș gândi măcar pentru o secundă dacă nu cumva fac mișto de cineva fiindcă e explicit, conștient de sine și onest în legătură cu preferințele sale sau dacă, de fapt, atrag atenția și reflectez asupra unui comportament nevrotic, prădător, clișeic sau de rea-credință”, spune azi Simran. 

De ani de zile, utilizatorii Raya nu pot să facă screenshot-uri conversațiilor și primesc un mesaj de avertizare dacă încearcă. Dar Chan crede că până la urmă, responsabilitatea e la noi. „De ce simt unii oameni că e ok să folosești informații în moduri lipsite de respect și abuzive?” întreabă ea. „Avem nevoie de o reorientare fundamentală către respect reciproc și grijă, nu numai la un nivel individual, ci și social - dar cerințele capitalismului de supraveghere o îngreunează foarte mult”

Să te expui pe o aplicație de dating și să-ți arăți personalitatea unor persoane total necunoscute este un exercițiu de vulnerabilitate. Este, de asemenea, un exemplu al speranței umane veșnice de a găsi dragostea. Să faci un screenshot la așa ceva - mai ales când cealaltă persoană nu a greșit cu nimic - nu face decât să contribuie la otrăvirea acestui optimism.