fotografii india anii 80, cabaret india
Fotografii de Mitch Epstein, courtesy of Galerie Thomas Zander, Köln / Steidl Verlag 

Fotografii rare cu viața la extreme din India anilor 1980

De la cabaret și idile în parcuri până la inegalități extreme, fotografiile lui Mitch Epstein surprind o perioadă specială din istoria Indiei.
Shamani Joshi
Mumbai, IN
Oana Maria Zaharia
translated by Oana Maria Zaharia

Era în 1978. India se recupera după un deceniu de război și probleme politice și economice. Totuși, străzile erau pline de oameni foarte diverși. Peste tot erau cluburi de striptease cabaret. Festivalurile religioase aduceau oamenii împreună, chiar dacă societatea era sfâșiată de inegalități extreme.

În perioada aceea a vizitat țara Mitch Epstein, un fotograf american care avea pe atunci 26 de ani și a fost unul dintre primii care au făcut tras color.

Publicitate

„Am plecat în India pentru spiritualitate și ca să evadez din America, unde avusesem o adolescență grea”, scrie Epstein în introducerea cărții lui, In India.

Tânărul fotograf a plecat în India la sfârșitul anilor ’70, ca s-o cunoască pe iubita lui de atunci, legendara realizatoare de film Mira Nair, cu care artistul s-a și căsătorit mai târziu și a făcut trei filme împreună. Pe atunci, nu știa despre India decât ce văzuse în filme și ce citise în cărți. Dar după ce a ajuns în țară, în 1978, a realizat imediat că era aproape imposibil să o surprindă în cuvinte sau în artă.

„Lucram într-o cultură extraordinar de complicată și aveam privilegiul unei perspective duble. Pentru că m-am căsătorit cu o femeie indiană, am pătruns în cultura indiană mai intim decât dacă aș fi fost doar un turist”, a zis el. „În același timp, pentru că eram american, nu mă afecta sistemul complex de caste, obiceiuri și religii care le domina viața majorității indienilor.”

Înarmat cu un aparat foto de mărime medie și câteva sute de role de film, Epstein a început să-și surprindă experiențele în India pe parcursul a șapte călătorii.

„India e o țară atât de complexă, cu atâtea culturi diferite. Am vrut să le documentez”, ne-a zis el într-un videocall. 

Eforturile lui s-au tradus într-un album foto intitulat In Pursuit of India, care a fost publicat în 1987. Apoi, trei decenii mai târziu, în timpul pandemiei, și-a revizuit filmele foto vechi și a dat peste o serie de fotografii de care uitase, unele care n-au fost publicate niciodată.

Publicitate

„Pe atunci, nu aveam detașarea emotională și intelectuală necesare ca să văd valoarea lucrărilor pe care le-am produs în 1987”, a zis el. Primul lui album despre India a fost o odă romanțată adusă experienței lui. Dar când a văzut fotografiile, 35 de ani mai târziu, a decis să publice o serie mult mai sinceră și autentică decât cea anterioară.

Albumul In India are imagini izbitoare care îi oferă privitorului ocazia să vadă cum arăta viața în India între 1978 și 1989.

fotografii india anii 80, cabaret india

Churchgate Station, Bombay, Maharashtra, India in 1989

„Această serie e orientată spre o estetică de tablou. Mă uitam la mai multe lucruri odată și încercam să le orchestrez într-un singur cadru. A fost un proces intuitiv care mi-a cerut să fiu atent și să surprind lucrurile în timp ce se desfășurau în timp real.”

Fiecare fotografie are mai multe dimensiuni semnificative. Epstein a făcut și niște portrete foarte intime, pentru că a avut acces pe platourile unor filme precum „India Cabaret” și „Salaam Bombay!”

„Cu unii dintre dansatori m-am împrietenit și am dezvoltat o anumită familiaritate”, a zis el.

Unele dintre cele mai valoroase fotografii din colecție sunt cele cu dansatoarele de cabaret care au apărut în film, surprinse în scene domestice sau cu un zâmbet jucăuș pe față.

fotografii india anii 80, cabaret india

Rekha, dansatoare la cabaret, acasă la ea în Bombay, Maharashtra, în 1984

„Rekha (femeia din fotografie) a fost una dintre primele dansatoare pe care le-am fotografiat. În această fotografie, făcută cu câteva zile de la asasinarea fostei prim-ministre Indira Gandhi, fotografiile cu zei indieni înconjoară un portret al Indirei. Îmi place că am surprins-o acasă la ea, unde nu arată ca o dansatoare și se simte confortabil în mediul ei. E o persoană religioasă și spirituală, dar fumează și pare înconjurată de o aură domestică sacră.”

Publicitate

Într-o altă fotografie excelentă, Epstein a surprins-o pe Rosy, o dansatoare de cabaret a cărei poveste l-a atras în mod special.

fotografii india anii 80, cabaret india

Rosy își face show-ul la Meghraj Cabaret în Bombay, Maharashtra, în 1984

„Rosy era directă, provocatoare și melodramatică în show-uri, dar exista și multă durere în ea. Plecase din satul ei și venise în Bombay, iar familia ei considera jobul ei o blasfemie și o renegase. Ea era confortabilă cu stilul de viață pe care îl alesese, dar ducea cu ea această durere”, povestește artistul.

Seria lui de fotografii surprinde și inegalitățile extreme din țară. „Am vrut să înțeleg aceste extreme și să le surprind.” Ele sunt foarte vizibile într-o fotografie făcută la un hotel de cinci stele de pe plaja Juhu din Mumbai, unde un grup de bărbați stau sub un zid și se uită la femeile bogate care lenevesc lângă piscină.

fotografii india anii 80, cabaret india

O scenă care surprinde inegalitățile sociale extreme din 1983, Mumbai

„E o fotografie plină de semnificații pentru mine, pentru că așa mă simțeam și eu, ca un străin care privește cultura de undeva din afară. Există două extreme de persoane, una care caută un public și alta care surprinde indiferența celor care stau în Juhu în hoteluri de cinci stele. Puteam să empatizez cu amândouă”, a zis el.

Pe lângă astfel de situații, Epstein a documentat și spațiile sigure în care oamenii se refugiau de judecata celorlalți. O astfel de imagine surprinde un moment de tandrețe între doi îndrăgostiți, într-un parc. 

fotografii india anii 80, cabaret india

Un cuplu petrece timp departe de ochii lumii, în grădinile Purana Qila din New Delhi, 1985

„În New Delhi, refugiul meu erau grădinile Mughal. Această fotografie arată că erau un refugiu și pentru multe cupluri indiene, care nu-și permiteau să fie intime în public. Eu și Mira am simțit asta pe pielea noastră, mai ales pentru că eram un cuplu interrasial”, a zis el.

Publicitate

Prin seria lui, Epstein a vrut să redea lumii amintirile, emoțiile și observațiile care i-au caracterizat experiențele în India și l-au învățat o lecție neprețuită.

„Sunt profund recunoscător pentru lecția de umilință pe care am învățat-o în această țară. Am renunțat la zona mea de confort și la toate barierele cu care mă înconjurasem ca să mă pot bucura cu adevărat de oamenii și de lucrurile din jur”, a povestit artistul.

Mai jos, mai multe fotografii din albumul lui.

fotografii india anii 80, cabaret india

Un muzician bea apă în deșertul Jaisalmer din Rajasthan, în 1981.

fotografii india anii 80, cabaret india

Adunare la festivalul Ganpati din Bombay, Maharashtra, în 1981

fotografii india anii 80, cabaret india

Un cuplu într-un parc din Srinagar, Kashmir, în 1981

fotografii india anii 80, cabaret india

Cadru de la târgul de cămile din Rajasthan, 1978

fotografii india anii 80, cabaret india

Strada Chandini Chowk, Old Delhi, 1984

fotografii india anii 80, cabaret india

Un elefant „binecuvântează” o vizitatoare la templul Tanjore din Tamil Nadu, în 1987

fotografii india anii 80, cabaret india

Un bărbat lenevește lângă templul Madurai, din Tamil Nadu, în 1987

fotografii india anii 80, cabaret india

Un pictor lucrează la un mural Bollywood în Bombay, Maharashtra, în 1983

fotografii india anii 80, cabaret india

Un grup muzical din Punjabi, 1983

fotografii india anii 80, cabaret india

Un chaiwalla servește ceai pe plaja Chowpatty din Bombay, 1983

fotografii india anii 80, cabaret india

Un șofer de taxi din deșertul Kutch, Gujarat, 1984

fotografii india anii 80, cabaret india

O cafenea vintage din Bombay, Maharashtra, 1983

fotografii india anii 80, cabaret india

Un cuplu mănâncă un măr în sincronie perfectă în grădinile Nishat din Srinagar, Kashmir, în 1981

fotografii india anii 80, cabaret india

Un vânzător de sariuri din Bombay, 1983

fotografii india anii 80, cabaret india

Ca să surprindă această imagine cu un bărbat lângă Marea Arabă, în Bombay, Epstein a folosit o lumină stroboscopică, ca să capteze bogăția culorilor.