Locul în care găsești cea mai scumpă tulpină de canabis din lume

La înălțime, la poalele munților Himalaya acoperiți de zăpadă, se află un sat luxuriant numit Malana, cunoscut pentru priveliștile sale uimitoare cu râul Parvati, faptul că e retras și că are o tulpină de haș sau charas - un produs din canabis făcut din rășina plantei numită Malana Cream. 

Considerat unul dintre cele mai fine și mai scumpe soiuri de canabis din lume, Malana Cream este cunoscut pentru consistența sa ca de lut, nivelul ridicat de THC (componentul psihoactiv principal) și aroma distinctă. Este produs printr-o tehnică în care cultivatorii freacă riguros frunzele proaspete de canabis în palme până când se scurge rășina. Și, deși Malana Cream este ilegală în conformitate cu legea Narcoticelor și Substanțelor Psihotrope (NDPS) din India, faima sa s-a răspândit departe și a atras mii de vizitatori care trec prin districtul Kullu din statul Himachal Pradesh din India ca să ajungă în Malana. 

Când fotojurnalistul Hari Katragadda a auzit pentru prima oară despre comunitatea de canabis din Malana a fost imediat intrigat. 

„Asta e o poveste care începe cu haș”, a spus Katragadda pentru VICE. „În 2008, când lucram în Delhi, am auzit despre Malana că ar fi un loc misterios cu asocieri mitologice.”

Cei din comunitate, a explicat Katragadda, cred că rezidenții din Malana au fost descendenții lui Alexandru cel Mare și ai soldaților săi greci, deși nu s-a demonstrat că așa ar fi. Aici trăiesc o viață pașnică și izolată aproximativ 4 700 de locuitori și vorbesc o limbă distinctă numită Kanashi, care e un amestec de limbi diferite, inclusiv tibetană. 

„Am auzit, de asemenea, că indienii și toți străinii sunt considerați de neatins în satul ăsta, ceea ce este ciudat”, a spus Katragadda. 

În 2009 a făcut echipă cu un scriitor și au plecat într-o misiune să înțeleagă mai multe despre comunitatea Malana.

Fotojurnalistul a făcut 12 călătorii în satul izolat între 2009 și 2015, s-a împrietenit cu membri ai comunității și chiar a participat la obiceiurile lor tradiționale, precum nunți, în timp ce a încercat să absoarbă cunoștințe despre cultura lor. 

„Nu i-am abordat ca un client care vrea să cumpere haș”, a explicat el. „I-am contactat ca un prieten și nu ca client, deci cred că au fost mai deschiși să mă accepte.”

Pentru această comunitate, a explicat el, frecarea florilor de canabis pentru a produce haș este un mijloc de existență de care depind de peste trei decenii. 

„Plantele de canabis care au mai mult de 3,5 metri înălțime cresc în jurul satului și pe dealuri”, a spus el. „Din moment ce cresc în propriile lor grădini, era un ritual zilnic să fumeze și foloseau plantele doar pentru consum propriu până în 1980. În anii 80, cultura drogurilor de a vinde în afară și către Europa a schimbat natura cultivării de canabis și a transformat-o în mijloc de trai fiindcă terenul și temperaturile îngreunează cultivarea de orice altceva.”

Din punct de vedere istoric, mijloacele de trai ale comunității Malana își aveau rădăcinile în canabis, fie ca producători de hașiș, fie comercianți de produse precum coșuri și papuci țesute din aceste plante care cresc în sălbăticie. De asemenea, canabisul era văzut ca un dar de la zeul lor, o zeitate locală venerată de comunitate, numită Jamlu Devta. 

Cu toate astea, după ce India a criminalizat canabisul cu legea NDPS în 1985, stilul de viață al comunității a fost amenințat. 

„Ultima oară când am vizitat satul am observat o campanie a poliției de a distruge culturile de canabis din regiune, chiar și pe cele de pe terenurile de pe dealuri unde se ajunge greu”, își amintește Katragadda.

Campaniile demarate de poliție care implică arderea sau tăierea culturilor au devenit de atunci ceva obișnuit în regiune. Autoritățile au creat și punct de control, lucru care a făcut dificil pentru cultivatori și vizitatori să scoată substanțe din Malana. 

Membrii comunității au suferit fiindcă depindeau de canabis ca sursă principală de venit. 

„Cât timp am stat acolo am vizitat o familie în care tatăl era singura persoană care avea grijă de cei doi copii”, a spus Katragadda. „Petrecând mai mult timp cu ei am realizat că tatăl era stresat și avea probleme de sănătate mintală. Ele se datorau faptului că soția lui a fost arestată în timp ce transporta hașiș în afara satului și a fost condamnată la șapte ani de închisoare. Lucru ăsta a afectat toată familia.”

Katragadda a spus și că multe dintre încercările autorităților de a opri comunitatea de canabis au fost în zadar.  

„A fost un polițist în zonă care a încercat să împingă comunitatea să cultive ceai”, a spus el. „A funcționat doar preț de un sezon de recoltă, dar, pe măsură ce au venit lunile de iarnă, culturile au fost distruse.”

De fapt, a adăugat el, interferențele din partea autorităților locale sunt relativ recente. Din punct de vedere istoric, comunitatea s-a bazat pe un consiliu de bătrâni pentru a-și soluționa disputele. 

„Malana are, de asemenea, reputația celui mai vechi sistem de guvernare democratică”, a explicat el. „Aveau propriile legi și metode de a soluționa disputele și nici măcar poliția nu avea voie să intervină.”

Una dintre tacticile de soluționare a disputelor, a spus el, a fost folosirea oilor deținute de comunitate. „Comunitatea este, de asemenea, crescătoare de oi, așa că una dintre modalităților de soluționare a unei dispute este să ceară fiecărui membru implicat în conflict o oaie. Apoi otrăveau acele oi. A cărui oaie murea prima era considerat mincinos.”

Deși consiliul a fost autoritatea principală timp de câteva decenii, lucrurile au început să se schimbe pe măsură ce Malana a câștigat mai multă accesibilitate cu un nou drum care duce către sat și un proiect hidroenergetic peste râurile sale. 

„Comunitatea mai în vârstă are rezerve în ceea ce privește oamenii care vin din exterior fiindcă cred că zeitatea ar fi nemulțumită de influențele exterioare”, a spus Katragadda. „Dar generația mai tânără are acum smartphone-uri și este mai conectată la lumea din afara satului. Deci mai mult turism oferă satului un imbold economic.”

În timp ce comunitatea a îmbrățișat, de asemenea, tradiții mai progresiste, cum ar fi să permită unei văduve să trăiască cu orice bărbat dorește fără control moral, încep să apară și alte tradiții precum restricționarea căsătoriilor în interiorul comunității. 

„Unele credințe, precum cea că ei nu ating niciodată un străin, nu sunt adevărate”, a spus fotojurnalistul. „Am trăit cu ei, am stat în casele lor, am mâncat cu ei și am participat la ceremoniile lor. Cu toate astea, există unele locuri sacre în care consiliul nu permite străinilor să intre sau să le atingă, altfel primesc amendă. Cultura se schimbă încet, dar lucrurile astea fac parte din mitologia lor.”

Poți vedea mai multe fotografii din proiect mai jos.