E 2020 și sunt închis în casă. Vaccinurile sunt încă departe, restricțiile fac praf starea de spirit, cu prietenii mă văd mai degrabă pe Zoom și devine din ce în ce mai clar că-mi trebuie ceva care să mă facă să uit de frica devenită obișnuită. Vreau să introduc într-o altă realitate, în care pandemia nu există, iar singurele probleme sunt legate de țoale, stiliști, bârfe și scandaluri. Oh, dar ce noroc că există această realitate: Bravo, ai stil!
Emisiunea de pe Kanal D își trăiește al șaptelea sezon cât citești asta. Premisa e simplă: diverse cetățene cu urmăritori mai mulți sau mai puțini pe Instagram poartă tot felul de ținute pentru care trei jurați dau calificative. Scopul final, pe lângă distracția – și, ca s-o forțez puțin, educația stilistică a poporului, e marele premiu de o sută de mii de lei și o posibilă carieră în televiziune.
Videos by VICE
Mulți prieteni de-ai mei urmăresc Bravo, ai stil! încă de la început și au încercat să mă ademenească de-a lungul anilor, dar eu nu m-am lăsat până să-nceapă pandemia. Acum, când am început să le-nțeleg pasiunea și să aștept cu sufletul la gură serile de miercuri până sâmbătă, ei au abandonat, pe rând, corabia și și-au văzut de Netflixul lor. E okay, până la urmă, asta-i frumusețea culturii pop – să predai ștafeta când vine vorba de entertainmentul cu longevitate. Unii poate au descoperit seriale emblemă ale anilor ‘90, ca Friends, Seinfeld sau Sex and the City abia acum.
Pentru c-am urmărit mare parte din sezonul șapte din Bravo, ai stil! Celebrities, m-am gândit să adun la un loc toate învățăturile din puțul gândirii pe care le-am tras până acum cât m-am uitat la această emisiune, în speranța că te voi scoate și pe tine din ignoranță.
Prima lecție: nu contează ce spui, important e să adaugi că asta e părerea ta și că și tu ai dreptul la o părere
Formatul Bravo, ai stil! trăiește bine-mersi atât timp cât audienței i se oferă conflicte mai întemeiate sau mai absurde între concurentele care „se luptă pentru titlul de cea mai stilată femeie din România”, cum ar fi zis defunctul jurat Cătălin Botezatu. În sezoanele de dinaintea celor cu „celebrități” concurau fete anonime aspirante la o carieră în televiziune sau modă, a căror faimă creștea organic odată cu showul. În ultimii doi ani, locul lor a fost luat de influencerițe mai mici sau mai mari, prezentatoare TV mai cunoscute sau mai nișate sau soliste afectate de lipsa cântărilor în perioada pandemiei.
Primele sezoane au dat nume cu rezonanță în cultura pop românească fashionistă, precum Silvia Popescu, Marisa sau Denisa Potecaru, al căror parcurs merită oricând cercetat pe canalul de YouTube al emisiunii, pentru că ele făceau deliciul showului, prin comentarii la limita sesizării CNA. Acum, aș zice că formatul e într-un impas. Concurentele vin deja cu un bagaj de urmăritori și nu mai par dispuse, precum cele dinaintea lor, să spună chiar orice le trece la gură, pentru că e evident că pe lângă clasicul „hate din online”, o imagine prea controversată te poate face să pierzi contracte de sponsorizare și altele.
Drept urmare, bieții oameni din producție sunt nevoiți la fiecare emisiune să scoată foc din piatră seacă și să le ațâțe până la limita suportabilității pe concurente cu tot felul de întrebări în timpul filmărilor din culise: „X, nu știu cine a zis de tine că nu știu ce. Ce părere ai?”. Chiar și dacă nu voia să se arunce la scăndăluț, tot încercau să mulgă până la capăt orice beef.
Toate aceste discuții, întreținute artificial de producție și prezentatori, devin foarte greu de urmărit, mai ales când concurentele nu se lansează neapărat natural în conflicte, ci mai degrabă bat în retragere ca să se apere. În mijlocul acestor „conflicte” se va auzi invariabil sintagma „aceasta este părerea mea, așa cum și tu ai o părere și eu am o părere. Îți respect părerea și, te rog, să mi-o respecți și tu mie”. Dacă Kanal D ți-ar fi dat un leu de fiecare dată când cineva a spus „părerea mea” în această emisiune, acum ai fi fost bogat.
Cred că ăsta este și unul dintre punctele vulnerabile ale sezoanelor cu „celebrities” (a se citi persoane care au ceva de pierdut dacă fac prea urât la televizor), respectiv formatul în sine nu-și mai poate susține premiza pe care se bazează, pentru că în fond, cum bine punctează prezentatoarea Ilinca Vandici sau jurata Raluca Bădulescu în momentele când în platou nu se leagă harța de nicio culoare: cine s-ar mai uita la un show, dacă s-ar puncta doar stilul? Trist, dar adevărat. Probabil ar fi ieși conținut video doar cât pentru niște pastile de Youtube cu urmăritori mai mulți sau mai puțini.
A doua lecție: chiar dacă nu te recomandă nimic, tot se poate găsi un job la TV pentru tine. Cazul Victor Slav
Dacă jurații Maurice Munteanu și Raluca Bădulescu întrețin spiritul Bravo, ai stil! mai bine decât majoritatea concurentelor, nu același lucru se poate spune despre veriga cea mai slabă a acestui sezon, a cărui contribuție, sens și coerență este egală cu zero. Mă uit, desigur, la Victor Slav.
El a apărut în peisaj în cele câteva emisiuni cât Vandici nu a putut fi prezentă, și a rămas ca un fel de al patrulea jurat care acordă, pe criterii obscure, „câte o steluță”. Omul e complet nepotrivit și ce-i dureros cu adevărat e că pare că o și știe. Avea cineva de la Kanal D o datorie la el și i-a oferit acest job, ce se-ntâmplă și de ce-i fac asta, deși nu are nicio legătură nici cu moda, nici cu genul ăsta de entertainment?
Comentariile lui vizavi de ținute nu pot fi luate în calcul, asta îți dai seama din prima. Dar lumea ar fi mai bună dacă măcar nu ar mai face acele mini-scenete cu Ilinca Vandici în care reproduc cele mai sinistre stereotipuri din viața de familie românească. Mai bine aduceți niște scandalagioaice cu flow nativ, gen Andreea Tonciu, ca să primim mocirla veritabilă pe care o merităm, decât să ne ofere comedie bulevardieră cu amatori la care nu plătim bilet.
A treia lecție: în România, blackface-ul și moda fac casă bună
Dacă în Occident blackface-ul la TV își dă ultima suflare în procesul de abolire a sa din emisiunile de TV, în România e în continuare bine mersi. Regine absolute în acest sens sunt emisiunile Te cunosc de undeva și Bravo, ai stil!. Blackface-ul are origini colonialiste și presupune o reprezentare caricaturală a persoanelor de culoare, spre amuzamentul albilor. Argumentul că „există blackface făcut cu respect” nu stă în picioare, având în vedere de unde vine. Dar mai bine află mai multe despre asta de la activiștii antirasiști de la noi care au vorbit despre asta.
Un moment de apogeu al newokeness-ului din cadrul Bravo, ai stil! a fost gala în care concurenta Nicoleta Dragne și-a colorat figura pentru a impersona o personalitate de culoare, iar juratul Tibi Clenci, șeful la cringe, a mustrat-o că nu și-a dat dansatorii cu culoare pe față. „Acesta este showbizul, Nicoleta”, a spus Clenci și calendarul s-a întors pe partea cealaltă, când abia apăruseră primele televizoare în casele oamenilor.
Din fericire, reacția publică a fost destul de puternică și sper că e o chestiune de timp până când reprezentările stereotipe și jignitoare ale minorităților nu vor mai fi o normă de urmat în televiziune. Sau, mă rog, sper măcar că vom trăi și vremuri în care nu va trebui să explicăm de ce nu e okay să reprezentăm în bătaie de joc alți semeni.
A patra lecție: dacă aș fi fost cântăreață cu programul de cântări afectat de pandemie, probabil aș fi vrut să particip la Bravo, ai stil!
Dacă sezonul anterior a readus-o în prim plan pe talentata Alexandra Ungureanu și a semi lansat-o pe Theo Rose, sezonul șapte ți-a adus aminte de plăceri vinovate nostalgice, cum ar fi Anda Adam. În pragul lansării într-o carieră muzicală pare ca se află și Viviana Sposub, care a cântat chiar foarte bine în câteva ediții de gală ale show-ului. Recent în emisiune au apărut Amna și Mellina, două soliste cu câteva șlagăre lansate în anii prepandemici.
Formatul emisiunii e la fix pentru concurente cu îndeletniciri artistice, întrucât ele pot să-și gândească momente în edițiile de sâmbătă seara, unde li cere să pregătească ceva mai mult decât o simplă defilare, astfel că cele cu calități artistice se poate spune că sunt avantajate.
În plus, e bine știut că oamenii se conectează mai bine cu artistul a cărui poveste o cunosc, așa că ce emisiune mai potrivită poate exista pentru o solistă decât una în care își poate da măsură stilului și o urmăresc camerele de luat vederi peste tot, pentru a-i cere o părere? Bine, totul e să fii și suficient de woke cât să nu faci un blackface, că internetul e mare și poți învăța despre asta.
