Eu am fost studentă pe la începutul anilor 2000 și mi-a plăcut. Bine, motivul principal era de-nțeles și destul de actual și azi: plecam de-acasă, nu mai puteam fi supravegheată, iar asta însemna liber la distracție. În fiecare zi, până-n zori, iar cel mai mișto și mai intens chiar în plină sesiune.
A contat foarte mult și c-am stat în cămin și nu pe la vreo gazdă obosită și comunistă sau cu chirie într-un apartament fancy, unde n-ai voie să faci gălăgie după ora 22.
Videos by VICE
Cămine și chefuri la care să te faci muci există și azi și probabil că astea sunt prioritățile tale la început de octombrie, când vii în Capitală să-ți începi facultatea. Dar ascultă pe cineva care-a făcut asta acum 18 ani. Ceva s-a schimbat. Tehnologia, confortul, uberul, aplicațiile de tot felul l-au făcut pe studentul rupt în fund și mort de foame de ieri mult mai domn, în ziua de azi. Are mașină, are job de intern pe la vreo corporație, se grăbește să devină un adult responsabil. E și puțin obosit. Poate puțin mai mult.
Poate c-oi fi eu vreo superficială, dar cred că viața de student este ultima ta șansă, tati, să te faci praf. În toate sensurile. Păcat că nu mai e ca altădată și-o să-ți explic mai jos de ce.
CĂ NU MAI AI MUZICĂ PE CARE SĂ TE FACI PRAF O SPUNE CURENTUL CHEFURILOR RETRO
O să încep cu muzica, pentru că ce s-a întâmplat vara asta în Capitală, cât ai lipsit tu, vorbește cel mai bine despre rahatul din industria actuală. Au rupt petrecerile retro, prilej pentru unii mai vechi, ca mine, să se distreze legitim pe muzica de rahat din anii 2000 și ΄90, care, chiar și-așa a fost peste ce asculți tu azi. Să auzi piesa „Ochii tăi” a ălora de la L.A. în miez de 2018, în centrul Bucureștiului, la o petrecere de stradă de pe Calea Victoriei, nu-i puțin. Sau orice de la Pepe ăla de pe vremea în care era combinat cu Oana Zăvoranu.
Cumva, muzica simplă și prostuță de acum 18 ani e mai de petrecere decât „Bite my lips” a lui Ariana Grande sau orice mai scoate cea mai proastă generație MTV am cunoscut-o până acum. Norocul tău este curentul ăsta al bairamurilor cu piese de-ale Corinei Chiriac sau Stelei Enache, manele sau kitsch circa 2000, pe care poți să te distrezi la mișto. Deși, de ce să nu recunoști, pe muzica lor iese un chef mai zdravăn decât dacă ai asculta doar hituri obosite de la radiouri comerciale. Sau piese ale trupelor indie care se tot rotesc pe la festivalurile românești.
Tu poate că n-ai prins muzica asta pe val, dar ai mai auzit de ea, ai mai auzit-o pe la alții. Cumva, și dacă n-o știi, tot poți să te distrezi ironic pe ea.
PETRECERILE CU MANELE DIN CĂMINE ERAU ASCUNSE ȘI DISTRACTIVE. AZI SUNT ASUMATE ȘI PLICTISITOARE
Mie „intrarea în legalitate” hipsterească a petrecerilor cu manele nu mi se pare deloc fun. Adică, azi ești chiar cool dacă spui că mergi la lăutari, în nu știu ce grădină boemă din București, sau dacă ai fost aseară la un bairam cu verișori de-ai lui Guță, prin Berceni. Ești valabil, ești de-acolo.
Acum 10 sau chiar mai mulți ani, chefurile astea erau așa, mai de gherilă. Nebunia începea, în camera de cămin, curat și cult cu muzică rock. Și musai ceva de la Vama. Apoi, după ce te hidratai cu ceva băutură ieftină și proastă, nu finețuri ca Aperol și Hugo, ca la petrecerile de azi, băgai și casetele alea rușinoase, rămase de la majoratele din provincie.
Să vezi atunci distracție cu rockeri care își vântură pletele pe vibratoul lui Adi Minune și cu studente la Filosofie care fredonează cu patos versurile din „Of, viaaața mea”. Dar ți-am zis, asta era o chestie ascunsă, interzisă, neasumată. Toată lumea de pe palier știa că te-ai unduit pe manele, dar nimeni nu vorbea despre asta a doua zi.
IEȘITUL ÎN ORAȘ ARE TOATE ȘANSELE SĂ-ȚI STRICE VREUN ARANJAMENT
Știi vorba aia cu ce se întâmplă în Las Vegas rămâne în Las Vegas? Mă rog, în cazul nostru ar fi Centrul Vechi sau Regia, încă imperiul studențimei. Mai încearcă tu azi să te faci pulbere, să agăți ca apucatul sau să-ți faci de cap cu altul sau cu alta și să nu afle tot Facebookul sau Instagramul, cum preferi! Va exista cineva acolo care să-ți dea tag când ți-e lumea mai dragă sau vreun fotograf al barului care să te tragă-n pozele de la petrecerea de aseară.
Știi cum e ca tu să o arzi pe privat și să te trezești a doua zi, cu gura până la urechi, într-o poză cât se poate de frontală, postată pe contul de Facebook de la Expirat, de exemplu. About last night, cum ar veni.
Cred că treaba asta e una dintre marile pierderi. Așa, la început de ani 2000, nu exista problema asta, tati! Nimeni nu știa ce-ai făcut, mai ales cu cine, noaptea trecută. Și nu e vorba numai de asta. Pe-atunci, când ieșeai în club în Regie sau aiurea făceai ce se face în mod normal acolo: băutură, agățat, dansat. Azi, te duci pentru selfieuri cu filtre pe Instagram, ca să te vadă un el sau o ea cât de tare te distrezi și cât de belea arăți.
AU DISPĂRUT STUDENȚII CARE AȘTEPTAU SĂ SE DESCHIDĂ METROUL LA 5 DIMINEAȚA
Regia n-a murit, încă există, dar mie mi se pare puțin obosită. În sensul că nu mai reușește să strângă și să țină în perimetrul ăla aproape toți studenții din București. Să-ți explic. Azi, întâlnești puști de la facultăți și pe la Funky, în Herăstrău, și pe la Gaia sau Nuba, adică mulți au făcut pasul spre distracția de fiță. În vremuri demult apuse, să ajungi în Regie, la Dumars, Pub 18 sau Maxx era vârful, nu-ți doreai altceva.
Eu eram studentă la particulară, aveam cămin prin Apărătorii Patriei și făceam drumul ăla interminabil cu metroul până-n Grozăvești, într-o gașcă de 20-30 de oameni, aproape o dată la două zile. Sau nopți, ca să păstrez adevărul istoric. Chiar și iarna, cu frigul în oase și conștienți c-o să degerăm la întoarcere, pe la porțile metroului, în zori de zi, așteptând să se deschidă. Bine, uite, nivelul de trai din România, care a mai crescut, a făcut să nu mai fie necesară așteptarea pe la metrou. Poți să iei un Uber, eventual faci split, cumva ajungi acasă. Sau și la taxi, că și acolo e mai bine. Dar era un pic altceva să îngheți de frig la metrou, poate pe ultima sută de metri agățai ceva. Sau, măcar, te mai trezeai din beție.
ȘI MAI E CEVA!
Au trecut mulți ani de când îmi făceam veacul prin camere de cămin, dar bag mâna-n foc c-a dispărut cultura borcanelor de zacuscă de pe pervazul geamului. Bine, ea încă se consumă, ba chiar e în regulă să zici că-ți place, dar parcă toată lumea vorbește de ea, o știe, dar nimeni nu își mai prezintă colecția. Ce știu eu e că-n urmă cu 10-20 de ani, se dădeau petreceri monstru când primeai pachetul de la maică-ta, ăla din care trăiai și tu, și ceilalți trei colegi ai tăi de cameră, timp de o săptămână.
Există și azi pachetul, dar a mai luat o formă: bani virați pe card. Îți spun, în ziua în care dispare traista cu mâncare trimisă prin microbuz de maică-ta din provincie va dispărea o eră. O să plângi.
Citește mai multe despre viața de student:
Cum era să trăiești în căminele din București în anii ’90
Fotografii cu studenții români din comunism, care-ți arată că facultatea nu s-a schimbat deloc
Cum te distrai în cluburile din București, la începutul anilor 2000
