Am petrecut 24 de ore cu prostituatele din Berlin

E sâmbătă, 8 dimineața. Rafaela are 52 de ani, fumează o țigară de foi și-mi vorbește despre cum crede ea în iubirea adevărată. La câțiva metri de noi, doi șobolani se foiesc printr-o parcare. De-a lungul ultimei nopți și zile pe care le-am petrecut cu ea, Rafaela a făcut sex cu un singur bărbat, dar spune că, într-o zi bună, pot fi opt sau chiar mai mulți.

Rafaela e lucrătoare sexuală aici, în Kurfürstenstraße, cel mai mare cartier al felinarelor roșii din Berlin. „E și bărbatul meu de vis undeva acolo, în lume”, îmi mărturisește ea. „Și când o să ne întâlnim, o să-mi fie cald, chiar dacă sunt -25 de grade afară – știi ce zic?” Rafaela râde cu voce tare, profundă și râde des. Câteodată sună ca și cum ar tuși. Pretinde că e o optimistă, „deși nu prea te-ajută chestia asta”.

În punctul ăsta, eu și Rafaela ne cunoaștem de aproape 24 de ore. Ea a fost trează tot timpul ăsta – s-a ținut în priză cu cafea, bere și vodcă, iar orele libere și le-a petrecut la păcănelele din barurile din zonă.

Ca să înțeleg mai bine zona asta din Berlin, Rafaela și câteva dintre colegele ei prostituate au fost de acord să mă lase să petrec o zi și-o noapte întregi hălăduind cu ele prin Kurfürstenstraße. Pe parcursul respectivelor ore, am cunoscut o femeie care lucrează aici de când avea 12 ani; un lider de parohie locală, care încearcă să le ofere prostituatelor o cale de ieșire; un bătrân de 78 de ani care stă toată ziua pe un scăunel de pescuit doar ca să se uite cum se plimbă femeile pe-acolo; și, desigur, pe Rafaela.

Când mi-am început ziua, vineri dimineața la ora 8, o singură lucrătoare sexuală începuse treaba – o femeie pe la 50 de ani, într-o rochie neagră, scurtă. Am cunoscut-o pe Rafela un pic mai târziu, stătea în fața cafenelei Bistro Adler. În scurt timp îmi explica cum și-a început viața ca prostituată la 18 ani, dar că s-a întors abia de curând pe Kurfürstenstraße. În ultimii șapte ani a lucrat ca măturătoare de străzi în Berlin, ceea ce, mi-a zis ea, a fost jobul ei de vis. Dar susține că apoi s-a îndrăgostit de un specialist în IT, care, pe măsură ce trecea timpul, a început să-i ceară din ce în ce mai mulți bani – pentru chestii gen o geacă, apoi un sistem audio complet. „Am crezut că dacă mă întorc aici la muncă, o să reușesc să strâng repede banii”, mi-a zis. Rafaela s-a mutat în cele din urmă cu tipul, dar după ce el a recunoscut că nu are, de fapt, un job, s-a trezit rapid fără adăpost.

Înăuntru la Bistro Adler, o femeie arunca monedă după monedă în aparatul de păcănele, în timp ce alta dormea ghemuită într-un scaun – îi alunecase peruca blondă și i se vedea capul. „Uită-te la toate astea”, a zis un tip care s-a prezentat drept Toni. E client fidel aici de 20 de ani – „de când aveam 18 ani”. Mai face un sex oral de câteva ori pe lună, pentru care plătește întotdeauna 25 de euro. Lucrează noaptea pe post de chelner și doarme ziua. „Nu suport lumina soarelui prea mult”, mi-a zis. Toni a venit în Germania la 17 ani din Algeria, pe o barcă. Tatăl lui a plătit 2 000 de euro pe excursie.

„Hai să-ți arăt colțurile cu-adevărat frumoase”, a zis Rafaela. Prostituția e legală în Germania, dar politicienii din Berlin amenință constant că o s-o interzică, pe măsură ce din ce în ce mai mulți locuitori se plâng că face lumea sex în grădinile și boscheții lor. Unde odinioară se aflau parcări pentru lucrătoarele sexuale, care se întâlneau cu clienții lor, azi sunt apartamente de lux. Cea mai nouă clădire rezidențială se cheamă „Carre Voltaire” și un singur metru pătrat de spațiu costă minimum 5 000 de euro.

Rafaela a intrat în curtea din spate a uneia dintre clădirile vechi rămase în picioare. Asfaltul era presărat cu prezervative, un tanga roșu, pachete goale de țigări, pahare de carton și căcat de om, la propriu. Apoi m-a condus într-un garaj, care, cumva, reușea să miroasă și mai rău. Cineva încercase să bată în cuie scânduri pe ușă ca să nu mai intre lumea, dar scândurile fuseseră rupte de-atunci. „Doar proastele de est-europence folosesc garajele și scad prețul pentru tot restul lumii”, s-a plâns Rafaela. Ea cere 50 de euro pentru sex și se vede cu clienții în camere închiriate sau mașini, în timp ce unele lucrătoare sexuale cer chiar 20 de euro, mi-a zis – și se întâlnesc cu bărbații în locuri vai mama lor, precum cel în care ne aflam.

Rafaela și-a întâlnit primul client la 18 ani și a fost plătită cu 150 de mărci (echivalentul a circa 75 de euro azi). A răspuns la un anunț la ziar, care zicea: „Se caută model pentru vizită la domiciliu”. Când a sunat la numărul din ziar, nu i-a luat mult să priceapă că bărbatul nu căuta niciun model. Cu toate astea, s-a dus acolo a doua zi. „Am stat secole în fața ușii, încercând să-mi fac curaj să sun la ușă.” Apoi a sunat și o femeie a condus-o înăuntru, într-o cameră în care diverși bărbați veneau și alegeau femei. Prima persoană care a intrat a ales-o pe ea. Ulterior, ea avea să-i spună că e prima dată pentru ea, așa că i-a explicat ce vrea. „Am fost sechestrată tot timpul, ca un animal de pluș.”

Până la finalul acelei prime zile, făcuse 500 de mărci. „În U-Bahn, în drum spre casă, mi se părea că toată lumea poate să vadă ce-am făcut. M-am dat jos la prima stație și am luat-o pe jos.”

Cam o oră mai târziu, o femeie l-a condus pe Tom*, 27 de ani, în unul dintre acele garaje de căcat. Peste șapte minute, Tom stătea în fața une cârciumi cu o bere, când l-am rugat să-și descrie experiența. „Marfă”, mi-a răspuns el. „Voiam doar să mă fut. Să mă fut, fără să fiu nevoit să respect pe nimeni.” Și pentru ea cum a fost? „A zis că am pula mare.”

Tom și-a mai comandat o bere – a zecea pe ziua respectivă, mi-a zis, înainte să-mi dezvăluie că n-a avut niciodată o iubită pe bune. „Nu știu ce e iubirea”, mi-a zis. „Vin des aici, dar nu e un loc care să te facă fericit.” Peste cinci ore, am observat că Tom încă bea în fața aceleiași cârciumi.

Gerhard Schönborn, proprietarul în vârstă de 56 de ani al cafenelei Neustart (Noul început), din apropiere, nu poate să înțeleagă bărbații ca Tom. „În toți zace câte un violator”, mi-a zis acesta. La Neustart, femeile care fac strada pot să primească pe gratis o salată de paste și felii de brânză și să și găsească ajutor, dacă vor să plece din stradă

Când m-am întâlnit cu Gerhard în cafeneaua lui, patru femei dormeau în fotolii negre, iar una pe canapea. Pe o tablă mică din spatele lor, era scris un vers din scripturi cu cretă: „Nici viața, nici moartea nu ne pot despărți de iubirea lui Dumnezeu.” Există și o cutie în care femeile își pot pune rugăciunile.

Scopul lui nu e să le convertească pe femei, a zis Gerhard, ci doar să găsească o cale de a le ajuta. Echipa lui de obicei constă în cinci până la zece voluntari care lucrează la a le găsi lucrătoarelor sexuale joburi de menaj și propriul apartament. „Dar se întâmplă mult prea rar”, a recunoscut Gerhard.

Și biserica lui e tot în Kurfürstenstraße. „Când asta e ce vezi de fiecare dată când pleci de la slujbă, atunci trebuie să faci ceva.” În ciuda tuturor acestor chestii, Gerhard nu vrea interzicerea prostituției, pentru că ar „muta problema la marginea orașului și atât”.

Pe Rafaela n-ar deranja-o dacă ar dispărea fetele de pe Kurtfürstenstraße. „E din ce în ce mai rău”, mi-a zis. Femeile au foarte puțină încredere una în alta. „Când ceri cuiva un prezervativ, mereu dau din cap.”

La prânz, Rafaela s-a așezat pe un scaun de bar la Nil, un bar la vreo 70 de metri de cafeneaua lui Gerhard. Trei sau patru femei lucrau afară. Mai târziu, proprietarul de la Café Nil mi-a explicat că, în general, nu le lasă pe femei să intre, ci doar pe Rafaela. Barul e singurul de pe stradă unde se pot încuia băile. În toate celelalte, au fost scoase zăvoarele, de frică să nu moară cineva de supradoză înăuntru.

Sandra pleacă de acasă zilnic la 3:30 după-amiaza, să se apuce de muncă. Are doar 30-și-un-pic de ani și i-a mai rămas un singur dinte, pe gingia de sus. Înainte să-și întâlnească primul client pe ziua de azi, și-a luat o înghețată de la un magazin din apropiere.

Sandra a crescut în Neustrelitz, un oraș de circa 20 000 de locuitori din Meckenlenburg-Vorpommen, la nord de Berlin. Tatăl ei a murit când era mică, iar noii iubiți ai mamei ei erau întotdeauna niște pacoste. Unul, zice aceasta, a încercat s-o abuzeze sexual.

La 12 ani a fugit de-acasă și a locuit pe stradă, alegându-se rapid cu o dependență de droguri. În continuare, la 12 ani, Sandra a apelat la prostituție ca să-și finanțeze dependența – și-a dat seama că poate să câștige în zece minute cât câștiga în zece ore de cerșit. Primul ei client a vrut un sex oral, dar ea i-a „vomitat în pantaloni”. A plătit-o oricum, mi-a zis. Lăsându-și înghețata, care deja s-a topit, complet neatinsă în pahar, Sandra mi-a zis că s-ar lăsa bucuroasă de stradă, dar nu-și permite. I-ar plăcea și să se lase de heroină, dar nu prea e în stare. Un medic i-a prescris un tratament cu opioide, dar n-a reușit decât să-i diminueze pofta.

În punctul ăsta, Rafaela deja se așezase într-o cârciumă numită Kurfürsten. Înăuntru, un glob disco atârna de tavan. Trei pahare de votca energy se aflau pe masă. Cu Rafaela era și Claudia, de 42 de ani, care bea un mix de votcă cu ice tea. Cele două vorbeau despre cunoștințe care le-au murit recent – o tipă est-europeancă făcuse o supradoză pe la garaje săptămâna trecută și „probabil a murit între tomberoane”, a zis Claudia. „Toată lumea susține c-a văzut-o, dar nimeni n-a făcut nimic. Asta mă rupe-n două.”

Câteva clipe mai târziu, barmanul a pus o băutură maro cu vodcă în fața Rafaelei. „Ți-am zis, mai multă vodcă și mai puțin suc din ăsta din ursuleți de jeleu”, a strigat Rafaela după el.

Claudia are o cicatrice lungă pe coapsa dreaptă. Când am întrebat-o de unde e, Claudia pur și simplu a dat din cap. Niciuna dintre cele două femei nu ține în poșetă spray paralizant, pentru autoapărare. „Dacă aș avea eu o armă, ar avea și ei”, a zis Claudia. Poliția a raportat 2 345 de delicte pe Kurfürstenstraße anul trecut, printre care 50 de răniri grave, 273 de furturi din magazine, 49 privări de libertate și 50 de jafuri.

Și Rafaela are o cicatrice, pe sprânceană, cu care s-a ales de la un pește, acum 20 de ani. Același tip i-a rupt maxilarul altei lucrătoare sexuale, a atârnat o femeie pe geam de picioare și a amenințat o alta însărcinată cu un șut în burtă. Rafaela a trebuit să-i dea 500 000 de mărci ca să scape de el. Până a strâns banii, a trebuit să vină zilnic pe Kurfürstenstraße.

Preț de aproape patru ore în fiecare după-amiază, Horst, de 78 de ani, observă tot ce se întâmplă pe Kurfürstenstraßefrom, dintr-un scaun de pescar. „Altceva ce să fac?”, m-a întrebat Horst. „Să stau acasă toată ziua, la televizor?” Lângă el stă un tip mult mai tânăr într-un trening alb, cu un boombox din care urlă techno. Pe un cub de ciment din spatele lor se află un pachet de biscuiți, o sticlă de limonadă și o pungă de plastic plină cu haine, parcată acolo de lucrătoarele sexuale. Mai târziu vine acolo o femeie, își scoate un sutien verde neon și îl înlocuiește cu unul alb.

„Ea, de colo”, a zis Horst, arătând către o femeie roșcată într-o rochie scurtă, gri, „locuiește chiar lângă mine.” Horst nu le cere niciodată bani femeilor, dar uneori le cere sex. Când face asta, poate să dea de necaz. De curând, a fost rănit de o femeie cu un cuțit. I-a furat cardul bancar și l-a încuiat în propriul apartament. „Am văzut-o azi pe-acolo”, a zis, aparent fără să-i poarte pică. A spus că-și dă seama că e un amestec de dependență, pești și sărăcie care le forțează pe multe femei să facă strada. „E un joc trist.”

Și-atunci de ce se bagă, l-am întrebat. Horst a zâmbit. „Da, e adevărat. Mă bag și eu. Dar eu mă port frumos cu femeile.” Horst a fost șofer de camion treizeci de ani, însurat de patru ori și are un fiu pe care nu l-a văzut de cinci ani. Cât ne-am luat la revedere, mi-a șoptit conspirativ: „Ai grijă de tine, nu e un loc sigur. Aici dispar oameni.”

La următorul colț, o femeie de 50 de ani stătea în plină stradă în poala unui tip cu păr negru, slinos. Făceau sex. Mai jos pe aceeași stradă, doi bărbați beau bere și nu dădeau nicio atenție chestiei care se întâmpla fix sub ochii lor.

În punctul ăsta, târziu în seară, pe Kurfürstenstraße erau active cam 50 de lucrătoare sexuale. Autoritățile locale spun că n-au nicio idee despre cât de multe femei lucrează ca prostituate. Două mii s-au înregistrat cu autoritatea pentru Servicii de Sănătate, cum li se cere să facă, dar e posibil să lucreze ilegal și multe altele. Conform Hydra, un grup de consiliere pentru lucrătoarele sexuale, s-ar putea să fie până la 8 000 în Berlin.

Rafaela a venit la mine să-mi spună că nu prea are chef să lucreze, motiv pentru care a avut un singur client toată noaptea. De-acolo, a început să bălăcărească toți bărbații – că sunt îngălați, că au penisurile mici și despre cum le place s-o lingă. „Uneori, dacă prezervativul e prea mare, îți atârnă vârful în gât”, a spus, scoțând un sunet de înecare. „Întotdeauna încerc să muncesc cât mai puțin cu putință.”

La 3 dimineața ne-am întors la Nil, unde era gol și unde Rafaela mi-a dezvăluit că a fost măritată cu un tip care a murit pe la 35 de ani. Nu i-a spus niciodată că e prostituată, dar nu se culca niciodată cu el în zilele când se vedea cu clienții.

Curând, a început să răsară soarele. La televizor, cântărețul german Udo Jürgens era pe scenă într-o jachetă argintie și la papion, lângă o femeie tunsă în stilul anilor 80. Cântau: „Îți doresc iubire fără suferință și să nu-ți pierzi niciodată speranța.” Rafaela și barmanul cântau odată cu ei.

„Crezi că există așa ceva, iubire fără suferință?”, a întrebat barmanul. Rafaela a răspuns cu certitudine: „Nu.”

Articolul a apărut inițial pe VICE DE.