Am vizitat Dristor, cartierul pus pe hartă de-o șaormerie

„Vizită în cartier” este o serie în care jurnaliștii VICE România se plimbă prin cartiere mai mult sau mai puțin cunoscute ca să-ți arate ce găsești de făcut acolo dacă ajungi vreodată.

Dristor e tipul ăla de cartier unde ai vrea o locuință, pentru că e la granița între agitat și liniștit. La distanță de două străzi dai de verdeață și liniște mormântală, pe când pe bulevard ești cu ochii-n patru să nu te împrăștie vreun șofer grăbit.

În esență, tot cartierul ăsta e reprezentat de bulevardul Camil Ressu, dar ar fi urât să-l reduc doar la atât, așa că l-am vizitat la limitele pe care le știam despre el. Nu știu dacă-s cele corecte, n-am verificat, pentru că l-am luat la pas așa cum ar face-o cineva venit prima dată aici. Pentru cei din Drumul Taberei sigur pare o altă lume, cu tramvai, metrou și autobuz într-un perimetru mai mic decât un mall.

Poate că acum șaormeria Dristor Kebap nu mai are nicio treabă cu zona, dar altfel stăteau lucrurile în urmă cu 20 de ani. Treaba aia a prins și așa a prins și șaorma asta fără pretenții. În timp ce alții se chinuie să-ți facă nu știu ce kebap și falafel cu rodie, humus de-ăla bun și brânză cu mucegai, asta e simplă: o singură dimensiune, cu de toate. Dar da, s-a schimbat până și ea nu prin produs, ci prin prezență, că peste drum a apărut o pescărie Dristor cu tot felul de chestii pe care nu le-aș vedea dincolo de litoral. Mna, cred că se cheamă business.

N-ai cum să ratezi șaormeria. Și dacă nu bagi, ăsta e ca un templu gastronomic pentru București (și, de ce nu, România), așa că trebuie să ceri una cum vrei și să stai la masă. Altfel, există McDonald’s, desigur, și câteva localuri de-astea mici.

Dac-o iei pe strada Dristorului spre Baba Novac, dai și de-un restaurant chinezesc. E destul de mare, nu știu cât de bine-i merge, dar măcar e impunător. Altfel, mai sunt locuri în care să bagi ceva tradițional și să-ți vezi de treabă. Dacă o iei la pas pe Baba Novac, ajungi într-un fel de centru în care s-au adunat cârciumi, baruri și restaurante unde să vezi un meci, să agăți tradițional sau să ieși cu gagica la mici și să-i testezi rezistența la cartier.

Sincer, zona aia e cea mai sinceră. Sunt oameni coborâți din bloc, în șlapi și maiou cum sunt și oameni veniți în vizită care s-au adunat acolo pentru pizza sau mici, pentru bere sau vin, pentru alune sau ceafă de porc. Pe bulevardul cu șaormeria n-ai așa ceva, doar co afenea mai mică de care nu știu ce să zic. Sau, clasic, McDonald’s.

Ultima resursă ar fi Park Lake, mall-ul care domină interesul din zonă și care-a creat, firesc, două tabere: cei care îl urăsc, cei care nu-s din cartier. Cei din Dristor îl urăsc, pentru că dintr-o zonă relativ liniștită, liberă de trafic enervant, a devenit așa ceva. A transformat zona cam cum a făcut-o Mega Mall la Pantelimon. Unde mai pui că mulți nu vor să parcheze în mall, așa că lasă mașinile pe străzile mai mici sau mai mari din cartier. Dar ca mâncare are un food court și câteva cafenele, ca să termini rapid cu grija asta.

Recomand o terasă de după sala de sport. Ieși de la metrou și mergi pe strada Dristorului. N-ai cum s-o ratezi, e roșie și izolată, imensă și cu tot ce ți-ar trebui ca să zici c-ai băut și mâncat în cartier.

Sigur, scot din discuție Park Lake, e mall, deci are de toate. Dar trebuie să dai o tură prin magazine. Sunt de la de-alea mici, mărunte, până la unele mai întinse. Deși sunt vreo patru Mega-uri, din câte am numărat eu, cu unul mare lângă Farmacia Tei, unul mai mic pe bulevard, un shop&go între blocuri și unul pus pe Camil Ressu, niciunul n-are suflet ca un magazin de cartier.

Pe Camil Ressu am dat peste Nufărul, un amanet închis, Tezaur, un magazin cu produse rusești, unul cu haine luate la kil de la angro și vândute aici cu prețuri decente, dar și celebrul magazin „La vecinu’” (celebru printre locuitori). Iar dacă te duci spre Râmnicu Sărat (așa cum știu eu piața de-acolo), găsești și mai multe mărunțișuri pe care să spargi bani, pe lângă ce poți să iei din piața clasică. Da, evident, nu lipsesc farmaciile (cartierul e, totuși, îmbătrânit).

Cele mai multe magazine sunt organizate pe partea cu McDonald’s cum începi drumul de la intersecția cu Mihai Bravu. Dar dacă nu magazinele te tentează, tot aici sunt și două cazinouri: Maxbet și El Dorado. Nu știu de ce are priză la români numele ăsta, dar probabil că nici nu contează cum îi zice „locului ăla cu păcănele și roată”. E frumos însă, cu grijă pentru jucători, că amanetul nu-i prea departe, în caz că rămâi fără lichidități, iar la șaormerie poți să schimbi valută.

La final am lăsat ce-i mai bun: Tzoale D’ Kartier. Mai citește o dată numele ăsta și zi-mi sincer dacă ai auzit de ceva mai frumos în viața ta. Adună în numele ăsta toți anii 2000, cu tot jargonul de pe net, dar și un pic de fiță italienească cu apostroful de la D. Totul e scris pe un fundal roz, așa că-i dă și mai multă greutate meta-post-ironică.

Fii atent ce frumos sună în engleză: farmer's market. Cică asta e piața de la Râmnicu Sărat. Irelevant, oricum. De unde înainte era cel mai bun loc pentru cireșe, pepeni, verdeață, legume și brazi de Crăciun, acum a devenit în sine un pom de Crăciun. Are de la amanet și reparații fermoare la farmacie, optică medicală și un bar restaurant numai bun să bagi ceva tare cât te enervezi că nu lasă vânzătorii la preț.

Piața asta, acum, e un fel de Bucur Obor + Piața Obor pentru cui îi e lene să se ducă până acolo. Găsești cam tot ce-ai nevoie, deși cu lipsuri mari la produse „exotice”, dar nu poți să ai pretenții de la ceva înghesuit pe cam cât ține un etaj de Obor. Aici e de stat, în perioada Cupei Mondiale, la un meci. Barul e fix la ieșire din piață, așa că ajungi să te familiarizezi și cu zona.

Cartierul ăsta e un fel de perla coroanei pentru sectorul 3, atât timp cât te uiți la clădirile renovate. E tipul ăla de anvelopare pe care îl adoră Negoiță, primarul, și clădirile renovate apar ca niște flori de primăvară pe un câmp arid. Restul, sunt blocuri scorojite de timp, cu tencuială căzută și ceea ce ar putea trece drept termopan sau nu, dar nu ești sigur și oricum dacă e termopan de acum 20 de ani tot e degeaba.

E însă un sentiment ciudat de fiecare dată când te plimbi pe Camil Ressu sau pe la Baba Novac. Pare că toți oamenii sunt vecini între ei și chiar respectă chestia cu „vecin de cartier”. Știu că-i doar un sentiment, dar există o lejeritate în comportament și în vestimentație pe care n-am văzut-o prea des. Poate și unde încă sunt numeroase magazinele de cartier (sau cu tot felul de nimicuri), inclusiv o cofetărie de-aia pe stil vechi, iar oamenii coboară din bloc, iau ceva și urcă rapid.

Între Camil Ressu și Baba Novac, printre blocuri care par un labirint infinit, dai peste cea mai mare bucată de spațiu verde fără să fie parc. Poate că dristorienii erau invidioși pe titanieni că aveau IOR, așa c-au vrut și ei ceva cu multă verdeață. Din lipsă de spațiu au pus între blocuri. Între blocuri și pe lângă câteva mașini părăsite, dar astea-s detalii.

Ca să recapitulez, poate că vii în Dristor pentru o șaorma „ca la mama acasă”, dar poți lejer să faci city break aici. Singura chestie e că n-are niciun spațiu de cazare (hotel sau altceva) și nu, n-am cercetat pe Airbnb, oricum era o glumă. Între blocuri există și un cimitir, în caz că asta te încântă cu ceva, mall-ul e peste bulevard și pe Mihai Bravu e o biserică ascunsă între blocuri vizavi de-o benzinărie.

E totul ca un puzzle peste care te uiți și nu înțelegi cum pot sta toate la un loc. Apoi mai vezi câte o afacere închisă, ca Fornetti sau locul unde te așteaptă norocul, și-ți dai seama că nu-i totul roz.

Devino fan al lui Răzvan pe Facebook.