Am vorbit cu tineri din România mutați în Olanda despre cum e viața când e legal să te droghezi

În 2014, am terminat liceul și tot atunci a fost anul în care mai mulți amici au plecat la studii afară. Sunt câțiva care au plecat și-n 2015. Câțiva rătăciți au ajuns printr-o țară nordică sau prin Asia, un coleg e acum în Los Angeles, însă majoritatea se află-n Olanda.

După atât amar de vreme, am strâns anul ăsta din buci și-am dat curs invitației trimise încă din prima lună în care au atins solul ăla atât de bun pentru lalele. Am plecat cu gândul că o să fac materialul ăsta acolo. Dar, mna, fiind prima oară în Olanda, în primele cinci nopți m-am drogat, iar în a șasea dimineață aveam avion.

Așadar, am luat legătura online cu prietenii de acolo pentru a afla cât de mulțumiți sunt de alegerea făcută, cum e să trăiești cu atâtea substanțe în jur și încă să fii sănătos la cap și, mai ales, cum li se pare acolo în comparație cu propria țară.

Trăiesc în Olanda de vreo doi ani și voi spune mereu că a fost o alegere excepțională să vin aici la studii. Primul aspect care m-a surprins la țara asta a fost calmul și lipsa de grabă a oamenilor. Eram la coadă la cumpărături și în spatele meu erau șapte oameni. În fața mea era o doamnă care s-a apucat să stea la povești cu casierița. Niciun zumzet de nemulțumire nu am auzit, toată lumea a așteptat să termine doamnele de vorbit. Nu-i nevoie să zic ce se întâmpla la o coadă de Mega Image, nu?

E super relax cu drogurile și asta e minunat. Societatea acceptă faptul că tu vrei să fumezi un cui pe stradă și toată lumea e ok cu asta. Inclusiv poliția. Ești lăsat să fumezi oriunde, cât timp ai bun simț. Adică nu-ți aprinde cuie lângă copii sau în zone în care fumatul e nepermis.
La noi sunt încă îngrijorător de mulți oameni care cred că verdele e un „gateway drug” (gen că de la un cui la heroină sunt doi pași de școlar). Aberant, zic eu. Cunosc o tonă de fumători de ganja și nu i-am auzit vreodată să zică: „Ah, ce bun e șto-ul ăsta, ia să mă duc să-mi iau niște cox”.

Aici am văzut oameni de toate vârstele, din toate categoriile sociale și etniile cu putință, mergând la Coffee Shop-uri și luându-și de fumat, ca apoi să fumeze chiar la shop, ori acasă sau, de ce nu, pe drum spre casă. Să nu fiu înțeles greșit, multe droguri sunt legale aici, dar asta nu inseamnă că absolut toți fumează gicon non stop sau bagă trufe halucinogene ca pe alune.

Sistemul e super bine pus la punct. Nu ai voie să conduci beat sau fumat și nici să ai mai mult de cinci grame de iarbă la tine.

E cel mai puternic exemplu, bagă un Google Search să vezi cam pe câte planuri excelează statul olandez. Și acum vin cu întrebarea: dacă tu, ca om, reușești să-ți vezi de treabă și să nu deranjezi pe nimeni fumând un amărât de cui, de ce să interzici substanța care te poate ajuta să treci peste nenumărate probleme, cum ar fi depresia sau anxietatea?

M-am mutat din țara unde te ia garda pe stradă pentru G-ul din buzunar, în țara unde te salută gaborii când te bucuri de un joint pe malul canalelor. În Olanda, cu toate că drogurile-s la discreție, foarte puțini sunt cei care le abuzează. Am trăit asta pe pielea mea. Eram o fumătoare înrăită și, după puțin timp aici, aprind primul cui undeva după șase seara, ba chiar după cină (cum zice un prieten olandez). Sincer, am ajuns să-i înțeleg perfect pe oameni: își fac treaba-n timpul zilei, apoi se retrag liniștiți la shop-uri, sau acasă după ce au făcut un „pit stop” la shop.

Îmi lipsește adrenalina aia pe care o simțeam când aprindeam un cui în parc cu tovarășii și stăteam geană să nu treacă vreun „curios”. Cumva, la români, drogurile sunt încă tabu. Să nu mai zic ilegale. Lumea nu-i informată despre subiect și se ferește să vorbească-n public despre asta. Iar chestia asta nu face decât să strârnească o curiozitate, ba chiar o dorință de a avea în posesie droguri. Olandezii, în schimb, sunt educați despre tot ce privește iarba și restul substanțelor și iată cât de liniștiți sunt! E imposibil să neg faptul că-i tare rău, rău de tot, să mergi la shop și să alegi din n-șpe soiuri exact ce ai tu chef să fumezi, cu tot cu garanția că va fi șto calitativ. Dezamăgitor este, însă, că uneori am impresia că iarba din România mi-o dădea mai tare.

Primul lucru pe care l-am observat când am ajuns aici a fost discrepanța imensă dintre atmosfera mohorâtă și apăsătoare de acasă și fericirea și pozitivitatea care plutesc în aer, în Olanda. Oamenii care te salută pe stradă sau îți oferă gratuit un zâmbet călduros contrastau puternic cu românii grăbiți cu căști în urechi și început de riduri de la atâta încruntare. N-am putut să nu mă gândesc că lipsa de griji și pozitivitatea de pe fețele olandezilor se datorează libertății de a intra într-un shop și a fuma un cui oricând doresc.

Prima oară când am intrat într-un shop, am făcut-o cu teamă. Urma să cumpăr droguri, mă uitam nițel peste umăr, din reflex. Nimic mai chill, oameni super pozitivi și pisici care se plimbau nestingherite pe tejghea.

În primul an, am încercat toate coffee shop-urile și toate tipurile de iarbă existente, m-am bucurat de țara asta libertină. Cu timpul, însă, ineditul situației s-a transformat în familiar, iar interesul meu a început să scadă, și s-a transformat în obicei ocazie.

Pe lângă gigi, găsești în shops trufe și alte droguri care imită boaba sau coxul. Găsești cam tot ce-ți dorești, iar vânzătorii sunt super de treabă și dispuși să discute cu tine, până când alegi exact ce-ți trebuie.

De departe cel mai tare mi se pare faptul că există centre unde poți să mergi să-ți testezi drogurile, ca să afli exact ce conțin. Poți testa orice, de la praf la pastilă, iar prețurile sunt între 2,5 și 10 euro, în funcție de drog.

În concluzie, ceea ce am realizat este că atunci când legalizezi drogurile, majoritatea problemelor dispar. Lumea realizează că „it’s not such a big deal and they stop making a fuss out of it”. Cel mai important conflict, acela dintre poliție și dealeri, dispare, iar oamenii au libertatea de a ști exact ce bagă-n corpurile lor. Astfel, reduci semnificativ riscurile.

(Există încă și dealeri, evident, dar nu există acel „Drug War” ca-n America sau alte zone.)

Toată lumea mă întreabă „De ce Olanda?”, „De ce Amsterdam?”. E simplu. Visul meu a fost mereu să călătoresc în jurul lumii. Și m-am gândit să încep cu ceva de pe același continent, care să înceapă cu litera „A”. Amsterdamul este un oraș de basm, un oraș din turtă dulce care dă pe-afară de oportunități de dezvoltare personală, spirituală, morală. Există magazine pline cu tot felul de prezervative și magazine pline cu tot felul de rățuște de cauciuc.

Nu zic că Bucureștiul nu-i un oraș frumos, însă acolo mi se pare că toată lumea are pata pusă pe un anume ceva. Și nici ei nu știu exact ce-i acel ceva.

În Amsterdam, salariul minim este de 1 550 de euro, iar după ce plătești toate utilitățile și mâncarea pe lună, ce crezi? Rămâi cu jumate din bani, nu ca în Românica, unde în fiecare lună sold-ul cardului este pe minus.

Majoritatea turiștilor vin aici pentru că sunt enorm de multe substanțe psihoactive. Coffee Shop-urile sunt din kilometru în kilometru. Turismul este aproximativ 99% bazat pe istoria prostituției legale în biserici și libertatea de a băga droguri. Aici, politiștii au lucruri mai importante de rezolvat decât să te ducă la secție că te-au prins cu o jumică în buzunar.

Deși e un oraș petrecăreț, Amsterdamul nu se compară nici pe departe cu Bucureștiul la capitolul ăsta. În România, sunt party-uri care țin câteva zile. Aici, rareori trece un party de cinci dimineața. De luni până joi, magazinele se închid la șapte, opt și toată lumea doarme la zece.

Ca rezident, mă simt în vacanță zilnic. Lumea-ți dă „bună ziua” și nu te judecă după cum te îmbraci sau ce muzică asculți. Fiecare-i pe treaba lui, cu filmul propriu, iar dacă înveți și un pic de olandeză, ca s-arăți că-ți pasă, poți primi carne și cartofi în plus la shaorma. A, da. Am uitat să zic. Ai voie să crești cinci plante pentru consum propriu, n-ai de ce să te temi că-ți ascultă cineva telefonul, iar tranzacțiile ilicite ce implică substanțe psihoactive sunt pedepsite cu bani grei. Dacă ești la a doua abatere, te paște închisoarea.

Pe scurt: Ești în paradis. Dacă-ți plac drogurile sau îți place să faci bani din ele, Olanda e pentru tine. Poate nu-i valabil peste tot, dar în Groningen găsești orice, la orice oră. Mulți îți aduc drogurile acasă ca pe pizza. Sunt mai ieftine decât în România, mai curate și-s la discreție. Am avut la un moment dat un dealer care vorbea explicit pe Whatsapp și care se întâlnea cu lumea în fiecare seară la ora nouă, într-un părculeț din spatele unui magazin. Cand ajungeam acolo, era deja coadă. Mulți cereau mai multe chestii, iar el era acolo seară de seară. Nici nu-și cunoștea clienții, îi știa din discuțiile alea deloc cenzurate de pe net. N-a avut vreodată o problemă cu poliția. Asta pentru că poliției nu-i prea pasă. Și nici nu prea au voie să te fileze.

Primul lucru care te lovește când ești consumator și vii în Olanda, e comunitatea de drogați. E complet diferită de cum ar trebui să fie. Sunt doar oameni deschiși la minte, cu o poveste de viață cel puțin demnă de ascultat, foarte prietenoși și care au drogurile lor. Dar cel mai important mi se pare că nu-i urmă de cocalar, agarici redus mental sau alte specimene care n-ar trebui să se atingă vreodată de droguri. E un zen incredibil în aer, fie că intri într-un shop sau te duci la un party.

Când am fost la un party în Amsterdam, mi-am uitat drogurile în buzunarul hanoracului (că, de, aici se mai întâmplă). Tipa de la intrare mi le-a găsit și a zis că n-am voie cu ele. I le-am dat ei și-am stat la party pe drogurile tovarășilor. Nu s-a chemat gardă, n-am pierdut timp. Am pierdut niște bani, iar asta pe barba mea. În Olanda îți poți crește plantele tale, ciupercile tale, cunosc oameni care-și fac DMT-ul lor. Poți cumpăra orice în orice cantități și-n orice forme. Totul printr-un simplu mesaj pe Whatsapp. Deloc criptat. Cât timp nu ești un pericol pentru tine și pentru cei din jur, ești lăsat complet în pace.

Drogurile sunt fresh și de la mama lor, nu-s tăiate cu te miri ce și-ntotdeauna geul e geu atunci când plătești pentru unul. Cu mâna pe inimă spun că Olanda e habitatul perfect pentru droguri, din toate privințele. Este așa, însă, pentru cei ce știu de ce și cum să consume. Sau cei care vor să învețe. Dar să-nvețe repejor, până n-o iau pe ulei. În special când atmosfera din jur te face să te bucuri cu adevărat de ele.

Dacă ai o problemă cu autocontrolul sau cu drogurile în general, e ultimul loc în care să vii. Sunt mari șanse să-ți placă atât de mult și când îți dai seama c-ai exagerat să fie puțin prea târziu. Repet: eu aici mi-am găsit paradisul. Dacă ești genul ăsta de om, nu-i loc mai potrivit pentru studenție.