M-am dus la Sibiu cu ocazia summitului UE și am dat peste SRI și conspirații

Dacă ai trecut zilele astea prin fața unui televizor e imposibil să nu fi auzit că Sibiul e miezul Europei. Mă rog, pentru două zile, dar tot e ceva. În orașul care l-a dat țării pe Iohannis are loc summitul Consiliului Uniunii Europene, unde se strâng toții șefii de state, plus liderii UE. De la Donald Tusk, președintele Consiliului European, până la Angela Merkel, cancelarul Germaniei, toți sunt acum în România ca să discute despre viitoarea agendă europeană pentru perioada 2019-2024.

Ca o paranteză, românii s-au dovedit a fi tot români și data asta: de exemplu, Iohannis a făcut mișto de Viorica Dăncilă și nu a invitat-o și pe ea la întâlnire. A zis doar că premierul dacă are chef de o scurtă vacanță la Sibiu poate să participe la concertul în aer liber din Piața Mare, care va avea loc după întâlnire, dar altfel nu are ce căuta la summit. Acum, judecă tu dacă e ok sau nu ce a făcut președintele, dar să trecem mai departe că avem treburi mult mai importante.

Eu am fost foarte curios în schimb să văd cum s-au simțit sibienii când toți boșii europeni s-au adunat la ei în oraș.

Organizatorii summitului, adică Administrația prezidențială plus autoritățile locale, s-au îngrijit din timp să nu aibă prea multă bătaie de cap zilele astea. Toți studenții au primit instrucțiuni să stea acasă la aer curat, iar patronii de baruri și restaurante din zona centrală au rămas fără terase.

Sibiul este o veritabilă fortăreață, iar dacă arunci o monedă-n sus există șanse mari să cadă pe un pompier, polițist sau ofițer SRI.

Epopeea mea la Sibiu nu a început bine. Cu trei zile înainte de plecare, am primit un mesaj de la hotelul unde reținusem o cameră cum că trebuie să-i sun ca să „rezolvăm o problemă”.

Intrigat de limbajul de cămătar discret folosit în e-mail-urile din Hermannstadt am sunat ca să aflu de la un recepționer încurcat următoarea chestie:

„Nu putem să vă dăm cameră rezervată, a fost o eroare de sistem, noi suntem în Piața Mare și a reținut armata toate camerele”.

M-am enervat un pic, dar mi-am găsit repede altă cazare. Doar ca să observ apoi, în trecere, camera mea din nou pe site, la un preț de vreo șapte ori mai mare. O fi fost oare o altă „eroare de sistem” sau mi-am luat eu țeapă? Eu am auzit totuși că ardelenii sunt super cinstiți, nu pot să cred că au vrut să scape de mine, doar ca să facă niște bani în plus de la alți clienți.

În fine, ajung la Sibiu pe 8 mai, cu o zi înaintea marii întâlniri dintre liderii Europei.

Noul loc de cazare e aproape de centrul acțiunii, dar nu am loc de parcare, așa că trebuie să aștept să-mi explice ce am de făcut chelnerul/recepționerul cu blândețea sictirită, rezervată de obicei vărului de la țară.

Mai întâi, ies în oraș să caut o frizerie. Nu m-am mai tuns de la ultima mea aventură frizerească și deja arăt ca un recrut respins de Statul Islamic. Totul e mort, iar singurii oameni omniprezenți pe străzi sunt oficiali europeni sau forțe de ordine românești.

Un jandarm mă privește circumspect din dubă cât intru pe o străduță lăturalnică în căutare de frizerie.

Găsesc un salon încă deschis, și deși sunt aproape de închiderea programului reușesc să-l conving pe un băiat să mă tundă. Îl întreb pe Costi (așa îl cheamă) dacă summitul le-a stricat programul obișnuit. Costi zice că nu știe, dar că nu crede.

Au avut mai mulți clienți, mai puțini?

Frizerul nu cooperează, se concentrează cu o precizie nemțească asupra tunsului, așa că-l las în pace. Afară, colegii lui dau ture prin fața geamului cu o trotinetă electrică. Nu prea au clienți.

Cu freza cea nouă, plec spre centrul orașului să vorbesc cu sibienii.

Centrul orașului este sub ocupație. Cele două piețe sunt înconjurate de garduri, cu sigilii portocalii la fiecare cutie de gaze, canal și coș de gunoi și pline ochi de polițiști, poliție locală, pompieri, SMURD și prieteni de la SRI în civil. Un pic comic, băieții de la secret service sunt ușor de identificat după modelul de șapcă pe care-l poartă.

Piețele par scoase dintr-un joc pe calculator.

Mai mult de jumătate din oamenii care nu sunt polițiști sau securiști sunt jurnaliști sau oficiali străini, mai ales membrii tineri ai delegațiilor care au ieșit la un scurt pub crawl în seara de dinainte de summit.

Un cer înnorat și apăsător amenință cu ploaia de deasupra, așa că, autoritățile române, grijulii ca întotdeauna, au tras în plastic covorul roșu pregătit pentru șefii de stat din UE. Tot în plastic au fost trase și stelele galbene lipite în piața mare în jurul unui mic podium aflat în plin proces de asamblare.

O doamnă de o naționalitate nordică umblă cu un poster cu „Make Peace” pe rucsacul Fjallraven.

În Piața Huet totul pare pustiu, dar autoritățile române au tras în mijlocul pieței, acum eliberat de scaunele și mesele diverselor restaurante, un cort uriaș de nuntă, climatizat. În piața mare, lângă primărie o scenă mare cu o sonorizare impresionantă amenință că, mai devreme sau mai târziu, se va lăsa cu concert.

Intru într-o cafenea din Piața Mare să mă încălzesc și dau de Irina, o chelneriță tânără de la restaurantul complet gol.

Irina e puțin supărată pe summit. VICE: E așa de gol de obicei la ora asta?
Irina: Nu. E din cauza de summit. Ne-a dat complet peste cap. Azi am avut numai de la SRI clienți. E jumătate de unitate de SRI-ști prin piață. Controlează tot. Au pus sigilii la canale, dacă te împiedici de o piatră iese un SRI-ist.

I-am văzut și eu, umblă câte doi cu aceeași șapcă…
Măcar de ar fi câte doi, dar sunt din ăștia în civil, cu câinele după ei, cu K9-ul. Vezi un om așa normal plimbându-se cu ditamai malamutul.

Păi și mâine mai deschideți?
Noi o să venim, dar nu cred că o să poată intra lumea. Ca să intri în piață trebuie să vii cu buletinul mâine, iar nouă ne-au dat badge-uri. Dar și noi, dacă vrem să mergem la magazin să luăm ceva trebuie să ne țină de mână un SRI-ist cu mitralieră. E totul blocat. O să vină cu elicopterele.

Ați avut ceva probleme cu toate forțele astea de ordine?
A venit unul în civil cu accent de rusnac să ne întrebe de clienți. I-am zis că după cum îl văd eu, probabil că știe mai bine decât mine de toți clienții. Numai d-ăștia cu cărămida între ochi.

Termin de băut berea și ies să vorbesc cu alți sibieni. E deja seară și piața e aproape goală, pe lângă jurnaliști străini, organizatori și pisici. Sunt multe feline ieșite la vânătoare prin piață. Îmi aduc aminte de un proiect celebru al CIA cu microfoane ascunse-n pisici și sper că și spionii noștri știu de asta.

În piață, un domn care pare localnic îi explică ceva soției. Îl abordez.

VICE: Ce părere aveți de toată securitatea asta? Nu vă deranjează?
Domn în vârstă: Nu mă deranjează, adică o suportăm. Este totuși de la președinția asta a Uniunii, se întâmplă o dată la 28 de ani. Ori două zile suportăm și noi. E bine că au organizat la noi și nu la București. Am fost capitală culturală, acum suntem capitală gastronomică. E chiar o onoare.

Ne uităm împreună la un grup de muncitori oficiali de tip „Dorel avansat” care încearcă să pună un covor albastru pe podium.

„Domnule, aici vor să facă poză să țină discursuri? Nu văd că au cute la covorul ăla? Ăștia vor să se împiedice oficialii și să cadă pe jos? Atât ne-ar trebui. Dumneavoastră dacă sunteți jurnalist ar trebui să le atrageți atenția”, îmi mai zice domnul.

Plec fericit că cineva crede că-s destul de important încât să le dau instrucțiuni organizatorilor.

Mai încerc să găsesc câțiva localnici de intervievat, dar deja piața mare e aproape goală, cu excepția autorităților și a câtorva oficiali chercheliți. Restaurantele din jur sunt pline de oameni cu badge-uri oficiale aflați la o cină târzie sau un pahar de vin.

Opresc pe colțul pieței la un magazin de burgeri local care e, în mod surprinzător, încă deschis. Comand ceva și abordez subiectul cu băiatul de la burgeri.

VICE: Mai deschideți mâine?
Băiat cu Burgeri: Da, dar pe seară că e piața închisă până la șase.

Da? Păi și azi văd că vine restricția de acces de la zece. Ați avut ceva clienți?
Măi, să știi că a fost foarte slab astăzi. Nu a venit mai nimeni. În schimb, am avut foarte multe comenzi la delivery, non-stop.

Ridic la rândul meu comanda și mă îndrept spre centrul de presă unde e ceva vâlvă. Intru timid pe ușă cu ochii la detectoarele de metal care par scoase din Star Trek. Un domn binevoitor mă vede și-mi strigă „Is closed”.

Intru în vorbă și cu o doamnă în vârstă, care-mi părea puțin supărată. Doamna îmi zice că din cauza restricțiilor de circulație nu mai poate ajunge acasă:

„Eu stau pe strada Centumvirilor, înainte îi zicea Spinarea Câinelui. Și acum nu pot să ajung acasă. Nu se poate totuși ca lumea bătrână să nu poată trece dintr-o parte în alta. Altfel suntem mândri că e în orașul nostru, că vine lume importantă, că se iau decizii”, îmi zice doamna.

O doamnă middle aged dă dintr-un clopoțel ca să atragă atenția și are un poster lipit pe ea pe care scrie că vrea „World peace” și că e cetățean italian disident. Pe poster mai scrie și 911. Când mă apropii de ea îmi dă o carte de vizită pe care scrie că e „romanian-american disident”. Să se hotărască odată.

Doamna e de loc din Onești - abordează oameni să le povestească despre 9/11, dar nu vorbește cu presa, ea nu are relații cu presa, dacă vreau să aflu mai multe să intru pe site-ul ei. Nici nu e de acord să fie pozată, refuză ferm când îi cer asta. În schimb, mă ia pe mine la întrebări, ceea ce e amuzant într-un fel.

„Ăștia dau orașul peste cap, uite ce securitate de trebuie să te bați cu jandarmii. Cine vine aici?” „Lideri”, îi răspund. „Lideri ai cui? Ai noștri? Au închis tot. Au sigilat tot”, zice supărată.

Vede un domn potențial interesat și merge la el. Eu trag într-un mod nejurnalistic cu urechea la discuție:

„Uite ce ne fac. Au testat gazele pe noi, nu ați văzut la avioane (chemtrails) e Al Treilea Reich aici. Nu se poate asa ceva - au testat gazele astea în războaie și acum ne omoară ăștia cu gazele (…) Uitați, au sigilat gurile de canal. De ce? Vă zic eu de ce. Au închis gurile de canal să nu iasă tartorii.”

Femeia pleacă să vorbească despre suflet cu un domn în vârstă, iar eu îmi văd de treabă.

SRI-ul umblă cu câini cu detectoare-n coadă, restaurantele de hotel sunt pline pe când barurile sunt pustii. Pe mieunat de pisică-n călduri și zgomote de stații de emisie recepție care pârâie, orașul e pregătit pentru oaspeți înalți. O reclamă de pe telefon mă întreabă dacă vreau să știu ce se poate face în Sibiu. Mai nimic.