Hai, fii sincer și recunoaște: au dreptate ăia care spun că nu tre`sǎ fii arhitect ca sǎ-ţi dai seama cǎ pȃnǎ şi ȋntreţinutul grǎdinii e o corvoadǎ. Și că oamenii care se înhamă sǎ o facă se bagă-n treaba asta doar ca să aibă cu ce se lăuda după. Sună bine-n teorie, dar e prea mult de muncă, prea mult de alergat după tot felul de chestii. În general, un deranj prea mare pentru cineva delicat, ca tine.

Treaba asta e valabilǎ şi pentru mutatul pereţilor. Pentru că, în România, spartul prin apartament e un fel de sport național: orice modificare a cutiei de chibrituri pe care ai cumpărat-o prin credit ipotecar pe 30 de ani, și pe care îți place să o numești „casa mea", începe cu o întrebare fundamentală: ce spargem, ca să avem loc mai mult?

Bun, și acum un sfat, de la unul care a făcut șapte ani de Arhitectură la facultate, ba a mai și profesat treaba asta vreo zece ani.

a. Nu rişti sǎ ȋţi cadǎ blocul ȋn cap.

b. Ce poţi face ȋn apartamentul reconfigurat e orgasmic, ȋn comparaţie cu ce puteai sǎ faci pȃnǎ atunci. Prin orgasmic poţi ȋnţelege şi cǎ te poţi mişca prin el fǎrǎ sǎ te freci de colţuri, dacǎ ȋnainte nu se putea.

Altfel, ce rost are sǎ spargi pereţii ȋntr-un apartament de trei camere, cu camere mici, ca sǎ obţii tot un apartament de trei camere, cu camere mici?

Cȃnd pe faţada clǎdirii ȋn care stai nu e o urmǎ rotundǎ, ca şi cum acolo ar fi fost lipitǎ cândva o bulinǎ mai mare. Sau cȃnd nu stai ȋntr-un bloc din 1930 toamna. Aici şansele sunt mari ca sǎ fie cǎrǎmida putrezitǎ de la infiltraţii şi, deși treaba asta nu se vede, existǎ riscuri despre care s-ar putea sǎ afli abia dupǎ ce decartezi nişte bani.

Explic: cȃnd blocul e foarte vechi, vulnerabilitǎţile structurale sunt teoretic mai multe, dar asta nu ȋnseamnǎ cǎ se şi vǎd. Ţi le poate recita cineva care are titlul de expert structurist, dar doar dupǎ ce omul face expertiza structuralǎ. Genul ǎsta de specialist e rar, e bun la ceea ce face şi e scump, deci s-ar putea sǎ afli cǎ nu poţi strica nimic abia dupǎ ce ai plǎtit gras.

Pȃnǎ ȋn `77, majoritatea blocurilor P+4 erau pe structurǎ de zidǎrie portantǎ. Adicǎ cǎrǎmidǎ arsǎ structuralǎ, fǎrǎ goluri. Cȃnd e de BCA, sau similar, peretele e nestructural. Pereţii structurali din cǎrǎmidǎ portantǎ au grosimile de 25 şi 37,5 (lǎţime de o cǎrǎmidǎ sau o cǎrǎmidǎ şi jumǎtate). Ce trebuie să știi e că peretele din BCA poate fi dat jos, perete de cǎrǎmidǎ structural nu.

Dupǎ `77 s-au fǎcut cel mai des blocuri cu patru etaje din panouri prefabricate - celebrele „blocuri de panouri". Teoretic au rigiditate bunǎ la risc seismic, dar au și punţi termice: vin cu risc de igrasie şi nu poţi muta pereţi ȋn ele.

Existǎ excepţii: eu am crescut ȋntr-un bloc P+4 pe diafragme de beton armat terminat ȋn `81. Imobilele astea sunt mai rare, cǎ erau mai scumpe, iar Ceaușescu era deja pe strȃns cureaua, în perioada aia. La un bloc de tipul ăsta, greutatea structurii stǎ pe pereţii ǎştia, denumiţi diafragme. Tot ce nu e diafragmǎ se poate demola, teoretic.

Pȃnǎ ȋn `77, blocurile de P+8-10 au fost fǎcute cu structuri de stȃlpi şi grinzi. Asta ȋnseamnǎ cǎ ai putea gǎsi ceva de dat jos ȋnǎuntrul apartamentului. Dupǎ `77, s-a trecut la structuri de planşee prefabricate. În traducere, blocurile astea au, de exemplu, bǎi prefabricate, integral aduse şi poziţionate ȋn apartamente cu macaraua. Au mult beton, deci nu-ți prea poţi face speranţe de mari recompartimentǎri.

Dupǎ `90, planificarea comunistǎ a dispǎrut şi a luat cu ea ȋn groapǎ proiectele-tip. Singurul urmaş al proiectului naţional defunct a fost programul cu ANL-urile. Unele clǎdiri au avut proiecte fǎcute de te miri ce prieten politic. Nu zic cǎ-s proaste toate, dar multe sunt pline de cȃrpeli şi sunt diverse ca sisteme structurale.

Partea bunǎ la blocurile cele mai noi e cǎ au ȋnceput sǎ facǎ compartimentǎrile din gips-carton. Deci ceva ce se poate demola.

Statul a impus nişte reguli birocratice pentru toți cei care-și descoperă, într-o bună zi, vocația de meșter zidar. Da, eşti obligat sǎ ȋntrebi statul cȃnd vrei sǎ dǎrȃmi ceva ȋn apartament. Da, ştiu cǎ eşti deştept şi cǎ ai observat cǎ peretele subţire poate fi dat jos, dar tot ȋţi trebuie proiect şi autorizaţie. Documentaţie Tehnicǎ pentru Autorizaţie de Demolare ȋi zice, DTAD.

Da, e ceva bǎtaie de cap pȃnǎ o obţii, şi va trebui sǎ şi plǎteşti nişte neni sǎ ţi-o facǎ, în speță un arhitect şi un expert structurist. Partea bunǎ e cǎ, ȋn majoritatea cazurilor, unul dintre ei ȋţi cam poate zice la ochi la ce te bagi şi dacǎ meritǎ deranjul cu hȃrtiile.

Dacă vrei sǎ ştii tu pentru tine cum stă treaba, asta înainte să suni experți să să-ncepi să dai bani în stânga și-n dreapta (și normal că vrei), ȋţi spun eu cum o poţi face. E simplu. Trebuie să folosești degetul mijlociu din dotare. Se flexeazǎ şi se izbeşte repetat suprafaţa de testat:

Cioc-cioc mai sec ȋnseamnǎ beton armat, adicǎ n-ai voie sǎ te gȃndeşti la dărâmat:

Cioc-cioc sonor, cu acorduri de harpǎ, ȋnseamnǎ demolabil:

Dacǎ stai undeva unde structura ȋţi permite, peretele cȃntǎ cum trebuie, şi ai camere mari (sau vrei mai puţine, dar mai bine ȋmpǎrţite), dǎ telefonul magic, caută un arhitect. E mai sǎnǎtos aşa: dacǎ spargi pereţi prin casǎ, fǎrǎ sǎ ceri voie, e contravenţie. Plus o amendă ȋntre o mie şi zece mii de lei. Poţi pǎţi chiar mai rǎu, dacǎ umbli la rezistenţǎ.

NOTǍ DE FINAL. Orice film e bun cȃnd are parte de puţin suspans la sfȃrşit, deci mai zic ceva. Să ai un subiect de meditație. Odatǎ mutat ȋntr-un ansamblu rezidenţial nou, nimeni nu ȋţi poate verifica dacǎ fierul din armǎturi e cel corect sau cel casant, adus pe vapor, din China. Secretul ȋl duc ȋn mormȃnt cine a fost martor la turnare şi dezvoltatorul, cǎ ȋn cartea construcţiei nu se scriu lucruri urȃte.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre viața la bloc:
Cum s-a schimbat spiritul civic la bloc, în România
Modernismul Socialist trebuie prezervat la fel de bine ca arhitectura interbelică
Ce faci când cineva trânteşte un bloc ilegal de 11 etaje lângă casa ta?