Tech

De ce a pus Facebook baloane pe postările despre un cutremur

Articolul a apărut inițial pe Motherboard.

Utilizatorii Facebook care au postat despre cutremurul mortal care a lovit Indonezia au fost surprinși să descopere că unele comentarii veneau la pachet cu baloane și confetti:

Videos by VICE

Cutremurul de două grade pe scara Richter a lovit insula Lombok la est de Bali, rezultând în 98 de persoane decedate și sute de răniți. Mulți utilizatori vorbitori de indoneziană au postat îngrijorările pentru cei afectați de tragedie, folosind cuvântul „selamat”.

Selamat în indoneziană se poate traduce atât în „siguranță” sau „teafăr”, cât și ca „felicitări”, în funcție de context. Din cauza asta, algoritmul Facebook a interpretat greșit comentariile care exprimau grija pentru siguranța victimelor din Indonezia, drept mesaje de felicitări, activând o animație festivă cu balonașe și confetti de fiecare dată când cineva folosea cuvântul.

„Opțiunea asta (o animație declanșată de un mesaj scris) e disponibila global pe Facebook, însă regretăm că a apărut în acest context nefericit și de atunci am dezactivat opțiunea locală”, a spus într-un mail pentru Motherboard, Lisa Stratton, purtătoare de cuvânt pentru Facebook. „Gândurile noastre sunt către cei afectați de către cutremur.”

Herman Saksono, doctorand în Știința Calculatoarelor de la Universitatea Northeastern, care este indonezian, a observat efectul de-a lungul weekendului. În calitate de persoană care studiază interacțiunea dintre om și computer, Saksono mi-a spus că el a fost surprins că Facebook nu a luat în considerare faptul că „selamat” are două semnificații.

„Oamenii folosesc cuvântul cu două sensuri, același cuvânt, dar cu semnificații diferite”, mi-a spus Saksono la telefon. „Cercetătorii petrec mult timp înainte de a lansa o opțiune ca asta, pentru a se asigura că se potrivește cu adevărat culturilor și practicilor a diferitelor limbi în care se va folosi. M-aș fi așteptat ca Facebook să facă la fel, ținând de resursele de care dispune. Se pare că au ratat-o pe asta.”

https://www.facebook.com/viceromania/