Vocea cântărețului Francis Cabrel se aude pe fundalul mașinilor de muls scăldate în lumina soarelui. „Hai, Jugeote, mișcă-te. Doar n-o să stăm aici toată seara!” exclamă Pierre către o văcuță care nu se grăbește spre pășune. După ce se încheie mulsul, o altă vacă e pe cale să fete. Îngrijorat, Pierre aleargă spre câmpul învecinat.
„Trebuie să fii oricând pregătit pentru orice. Așa e munca cu animale. Un animal nu e ca un calculator, nu îl poți închide când vrei tu”, glumește fermierul de 42 de ani. Dar pasiunea pentru animale îi ocupă aproape tot timpul. Totuși, Pierre nu e doar fermier, e și gay și e mândru de asta.
Videos by VICE
După ce și-a ascuns homosexualitatea ani de zile, acum vorbește despre orientarea lui fără ezitare, deși lucrează în domeniul agriculturii, care e foarte heteronormativ. Astăzi, e mândrul proprietar a trei ferme organice din Villepail (Mayenne), care funcționează la capacitate maximă. Așadar, susține atât cauza organică, cât și cauza LGBTQ. „Când eram tânăr, a trebuit să am curaj ca să sparg normele și să practic agricultura organică, dar nu știam că deja spărgeam toate normele prin orientarea mea sexuală.”
Dacă agricultura organică reprezintă 8,5 la sută din agricultura Franței, conform AgenceBio, nu există informații despre experiențele persoanelor homosexuale în domeniul agricol. Ca și cum bărbații și femeile gay ar fi invizibili.
Până la urmă, televiziunea a fost cea care a pus reflectorul pe aceste persoane. În 2016, Pierre a văzut la TV portretul primului fermier gay, în emisiunea L’amour est dans le pré, care îi ajută pe fermierii izolați să își găsească dragostea. A avut revelația că nu era singurul fermier gay. În 2017, și-a creat prima pagină de Facebook, pe care a intitulat-o: „Ce, n-ați mai văzut fermier gay?”. A primit sute de mesaje de la oameni și a realizat că existau mult mai mulți fermieri gay decât credea, dar nicio asociație care să-i reunească.
Jean-Jacques a citit povestea lui Pierre pe rețelele sociale și a fost șocat. Deodată, a descoperit că altcineva trecea prin aceeași experiență ca a lui, doar că el nu avusese curajul să vorbească despre orientarea lui cu vecinii și familia. „Am început să trăiesc liber la vârsta de treizeci de ani”, mărturisește producătorul de vinuri în vârstă de 53 de ani, care trăiește în Charente-Maritime.
Dar are mulți critici și în ziua de azi. Mulți comentează și despre agricultura organică, și despre orientarea lui. Cu o zi înainte să îi iau interviu, a primit un telefon anonim malițios. „Știu că e cineva din regiune, dar m-am obișnuit. Am avut un vecin care m-a spionat luni de zile. A vrut să verifice dacă un bărbat gay e în stare să se ocupe de o fermă.” Cum a crescut la țară de când era mic, Pierre cunoaște foarte bine mentalitatea țăranilor conservatori și plini de clișee. A suferit teribil în copilărie din cauza asta.
Tatăl lui, producător de tutun într-un oraș din Picardia, reprezintă stereotipul fermierului conservator, care trăiește doar pentru familie și exploatarea animalelor și a naturii. Sătulă de acest stil de viață arhaic, mama lui a divorțat de el în 1995. Separarea a fost atât de brutală încât Pierre nu și-a mai văzut niciodată tatăl. „Ne-a zis că, pentru un fermier, destrămarea familiei e o rușine nemaipomenită și de atunci n-a mai avut niciun copil.” Conform spuselor lui Francois Purseigle, sociolog specializat în lumea agriculturii, domeniul e marcat de un tipar creștin foarte puternic: E o profesie care a fost susținută de biserică în faza ei de modernizare, în secolul 19. Rezultatul e un concept de familie foarte tradiționalist. Conform statisticilor Cevipof-Ifo, din cadrul Ministerului de Interne, 47 la sută dintre fermieri consideră homosexualitatea inacceptabilă. De atunci, nu s-au mai publicat alte statistici pe subiect.
Pierre a zis că mulți dintre colegii lui sunt obsedați de succesiune. „Toți vor să se căsătorească și să facă copii, cărora să le lase moștenire ferma. Fără descendenți, e ca și cum ai muncit degeaba o viață. Așa văd ei situația.”
Maxime, un ucenic de-ai lui Pierre în vârstă de 18 ani, recunoaște că nu a adus niciodată în discuție subiectul homosexualității șefului său la școala de agronomie din Angers, pentru că s-a temut de reacțiile colegilor săi. „Unii sigur ar spune că sunt împotrivă. În domeniul agriculturii, oamenii sunt încăpățânați precum catârii. Pentru ei, familia poate fi alcătuită doar dintr-o femeie și un bărbat. Ai nevoie de mult curaj să-ți asumi homosexualitatea într-un astfel de mediu.”
De aceea, mulți fermieri gay duc o viață dublă. „Chiar ieri vorbeam cu un tânăr de 18 ani care e într-o relație cu un crescător de capre din Allier și care se teme să le spună adevărul părinților lui”, a zis Jean-Jacques. Și producătorul de vinuri a suferit din cauză că tatăl lui l-a respins în tinerețe. E de părere că mentalitățile evoluează, dar lumea agriculturii continuă să-și păstreze ideile demodate.
Pierre n-a fost nici el mereu atât de curajos și asumat. La 21 de ani, a descoperit că e gay după ce s-a îndrăgostit de cineva din cercul de prieteni. După trei ani, a făcut pasul spre o relație. „Doar că atunci eram setat să îmi fac ferma mea și n-am avut tupeul să îmi afișez deschis orientarea. Mă temeam că o să-mi compromit viitorul.” Așa că a încheiat orice relație cu bărbații și s-a îngropat în muncă.
Timp de opt ani, a lucrat drept consultant agricol, apoi ca administrator de fermă. „Efectiv îmi găseam de lucru ca să nu am timp să mă gândesc la dragoste.” Avea treizeci de ani, câștiga între 2 500 și trei mii de euro pe lună, dar se simțea foarte singur.
Și-a făcut cont pe aplicații de dating și așa l-a găsit pe fostul partener, un consilier de asigurări. Cei doi au avut o relație de șase ani, dar s-au despărțit. Dar Pierre e optimist. „Cred că viața de cuplu nu e incompatibilă cu cea de fermier. Am weekendurile libere și îmi pot lua concediu.”
Pe Pierre l-a ajutat mult că s-a mutat din regiunea unde s-a născut. „Am vrut să le arăt tuturor că poți fi fiu de fermier, poți fi gay și poți munci la fermă.” Are de gând să-și cumpere a patra fermă vara viitoare și vrea să angajeze mai mulți oameni. Și se gândește să le ofere angajaților acțiuni la fermă ca să le-o poată lăsa moștenire celor care doresc. Iar în tot timpul ăsta, își așteaptă dragostea.
Articolul a apărut inițial în VICE Franța.