Toate festivalurile tari din 2018, dacă n-ai bani de Electric Castle sau Untold

Sezonul festivalurilor e atât de aproape încât deja mă simt mahmur, obosit și euforic. Nu neapărat în această ordine. În timp ce majoritatea românilor își fac biletele de pariuri pentru Campionatul Mondial de Fotbal de luna viitoare, tinerii își fac calcule ca să vadă ce buget au pentru festivaluri. Dacă nu te-ai trezit din timp, să-ți cumperi bilete din pre-pre-pre sale, o să-ți dai seama super repede că toate festivalurile mari din România costă destul de mult.

Un bilet full-pass la Electric Castle costă 549 de lei. Cu o sută de lei în plus dacă vrei și camping. Accesul general la Untold o să te coste cam 600 de lei. Chiar și la Waha, acest Burning Man din Covasna, biletul e 395 de lei până la 1 iulie. Și aici vorbim doar despre bilete. Mai pui și banii de buzunar și de transport și dintr-o dată jobul ăla part-time la McDonald’s nu pare o idee atât de rea.

Videos by VICE

Scorurile astea nu-s pentru oricine. În schimb, festivalurile sunt. De aceea am zis să fac o listă cu festivaluri mișto la care poți să mergi fără să rămâi pe zero tot restul verii. Am căutat evenimente cu bilete de intrare sub 200 de lei sau la care nu trebuie să plătești nimic. Uite la ce poți să mergi vara asta dacă nu ai bani de Untold sau Electric Castle:

Revolution Festival

Timișoara, 31 mai – 2 iunie; Intrare: 169 lei, 189 lei + camping

Fotografie via contul de Facebook al Revolution Festival Timișoara

Fratele mai mic al Exit-ului din Novi Sad, Serbia, e cea mai bună opțiune pe care o ai dacă ești genul ăla de menuț care merge la festivaluri pentru muzică. Are un line-up foarte eclectic. E greu de crezut că nu o să găsești ceva pe gustul tău. Headlinerii sunt Gogol Bordello, Dub FX și Wilkinson, dar sunt și scene dedicate metalului extrem, unde o să găsești formații ca 1000Mods, Dordeduh sau The Hellfreaks, o zonă de techno, cu nume mari din underground ca Priku, Herodot, Raresh sau Mahony, și nu vor lipsi nici românii noștri faini ca Deliric și Silent Strike, Robin and The Backstabbers sau Karpov Not Kasparov. Sunt și scene dedicate genurilor psy și dubstep, dar acolo nu mă bag, man.

Citadela Festival

Cetatea Deva, 27-29 iulie; Intrare: 89 lei

Fotografie de Brandon Atkinson via Flickr

Muzica techno se potrivește foarte bine cu cetățile medievale din România. Mai ales alea care-s în vârful muntelui, unde te simți mai aproape de Dumnezeu, care-i un DJ, of course. Asta-i premisa festivalului Citadela, aflat la prima ediție, unde vor mixa nume mari din scena techno locală și internațională. Organizat de Telekom Electronic Beats în colaborare cu agenția bipolar, în perioada 27-29 iulie o să poți să-i vezi la pupitru pe Roman Flugel, Hector, Amorf sau pe românii noștri arhiprezenți pe la festivalurile mari.

Launmomentdat în Parc

Timișoara, 8-10 iunie; Intrare moca

Fotografie de Claudiu Popescu via pagina de Facebook Omellete

Cu toate că line-up-ul nu e extraordinar, nici nu are cum să fie, din moment ce e intrarea liberă, Launmomentdat în Parc compensează printr-un vibe super chill în Parcul Poporului din capitala Banatului. Pe lângă concertele sau set-urile unor artiști ca Omelette, Loefah, Interstellar Funk sau Esa, aici o să dai și de alte activități culturale. Vor fi piese de teatru în parc, o zonă dedicată oamenilor pasionați de tehnologie și chiar un pop-up store, pentru cei care vor să-și vândă creațiile vestimentare.

3 Smoked Olives Island Festival

Călărași, 25-30 iulie; Intrare: 160 – 200 le
Fotografie via pagina de Facebook Three Smoked Olives

Singurul festival de muzică electronică din România care are loc pe o insulă în mijlocul Dunării, undeva între România și Bulgaria. Deci muzica electronică poate fi apreciată și la nivelul mării, nu doar în vârful muntelui. Chestia cea mai faină la Three Smoked Olives, pe lângă intrarea super accesibilă, e că trebuie să te înregistrezi pe site ca să-ți cumperi bilet. Așa se creează o comunitate de oameni care gândesc la fel și se rup pe același film. Pentru că are loc pe o insulă, în timpul zilei te poți relaxa la un meci de volei sau să faci yoga, două activități care sigur o să te pregătească pentru nebunia din fața scenei.

Music Outdoor Experience

Valea Drăganului, Cluj, 12-15 iulie; Intrare: 130 lei

Fotografie via pagina de Facebook Music Outdoor Experience

Festivalul ăsta mic din afara Clujului promite o experiență de reconectare cu natura și de evadare din haosul orașului. E o aventură la fel de mare ca un festival. Dar asta depinde de fiecare participant. Tu poți să mergi și exclusiv pentru muzică, pentru că o să-i vezi pe Erb N Dub și MC Mota, Golan, The Model, DJ Snow & Mc Agent sau Liar. În plus, o să poți să vezi cum stă scena clujeană de DJ de muzică electronică, când vor urca la pupitru DJ Ethylen, ZO, Musai Soundworks sau Poliglot.

Metalhead Meeting

București, 6-7 iulie; Intrare: 199 lei până pe 22 mai

Fotografie via pagina de Facebook Metalhead Meeting

Dacă nu ești fan de muzică electronică și o arzi mai extrem, îți recomand Metalhead Meeting de la Arenele Romane, un eveniment anual care adună toți metaliștii din România. Festivalul a ajuns la ediția a șaptea și anul acesta nu va exista categoria de bilete Golden Circle. Deci va fi dezlegare la moshpit în fața scenei, unde vor cânta trupe ca Children of Bodom, Soulfly, Kataklysm și Skeletonwitch. Deci formații care scriu muzică special pentru pogo. În cazul în care ești mai retras, tot te poți rupe pe power și symphonic metal la Sonata Arctica și Epica.

Awake Festival

Gornești, Mureș, 17-19 august; Intrare: 199 lei, 225 lei + camping

Fotografie via pagina de Facebook Awake Festival

La fel ca Revolution Festival, Awake are un line-up impresionant pentru un festival cu intrarea sub 200 de lei. Headlinerii sunt Morcheeba, Milky Chance, Wilkinson, The Subways, Fink și Akua Naru. La muzică electronică stau foarte bine cu James Zabiela, Ten Walls și Eelke Kleijn, pe lângă o suită de DJ autohtoni. Apropo de asta, muzica românească e în prim-plan la Awake. O să dai din cap pe Subcarpați, OCS sau Șatra BENZ și pe un concert special de la Vița de Vie „În Corzi”, împreună cu Orchestra Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș.

Street Food Festival

Peste tot în România, toată vara; Intrarea e vreo 30 de lei sau e liberă

Fotografie de Flaviu Terza

Uite un hack foarte bun dacă nu ai bani de concerte vara asta. Poți să mergi la ceva Street Food Festival. Sunt evenimente care au loc peste tot în România și mai toate au intrarea liberă. Se bazează pe faptul că o să-ți cumperi burgeri care costă cât un bilet la un concert de club, dar tu nu trebuie să scoți niciun leu din buzunar. La fiecare eveniment de genul sunt chemate trupe care cântă pentru o digestie mai bună. Majoritatea sunt din România, dar nu-s no-name-uri. O să fii tentat să-ți cumperi ceva de mâncare, clar, dar amintește-ți că poți să mergi și la magazinul alimentar de lângă să-ți cumperi o pungă de pufuleți.

Toate festivalurile organizate de Primăria București

Fotografie de Cătălina Drăghici via pagina de Facebook a festivalului Etnorama

Dacă trăiești în București și nu ai bani de festivaluri mari, te-ai scos. Duamna Firea s-a băgat serios pe organizarea de festivaluri de weekend în Capitală. Nu ea per se, ci Primăria Municipiului București, care colaborează cu multe agenții și instituții culturale ca să scoată bucureștenii din casă. Așa au apărut festivaluri ca Etnorama sau Natura Fest, care au line-up-uri decente, în special dacă-ți plac trupele de la noi. Și să nu plătești bilet de intrare. Astea sunt doar două exemple. Până la finalul verii sigur se vor anunța mai multe. Cred că cea mai mare problemă a lor e să găsească pretexte pentru paranghelii.

Bonus: Outernational Festival și Delahoya

Cu toate că nu și-au anunțat încă line-up-urile sau biletele pentru edițiile de anul acesta, îți recomand să stai cu ochii pe Outernational Days și Delahoya, două dintre cele mai faine festivaluri din România. Outernational Days e specializat pe muzică experimentală și world music, inclusiv Florin Salam, în timp ce Delahoya e o alternativă mai ieftină la festivalurile mari de muzică electronică din Cluj-Napoca. Ambele au o selecție excelentă de trupe și nu se uită la bani când vine vorba despre organizare. Anul trecut un bilet la Delahoya a costat 39 de lei în presale, iar un abonament la Outernational a fost 150 de lei.

https://www.facebook.com/viceromania/