Timp de o lună în fiecare an, groaza lovește altfel!
Suntem încântați să împărtășim cu tine selecția de filme horror pentru Halloween. Avem de toate, de la straniu și supranatural, la horror italian, body horror, torture porn, filme de artă, grin house, până la oameni care fac sex în… gunoi.
POSSESSION (1981, regia Andrzej Żuławski)
Cu siguranță cel mai sexy film făcut vreodată. Probabil îl știi deja din toate imaginile cu Isabelle Adjani, cu fața palidă, în timp ce o ia razna într-un tunel de metrou, care arată mai degrabă ca o catacombă pentru morții proaspeți. Dar, dincolo de fenomenul vizual care a devenit, Possession e poate cel mai frumos film făcut vreodată despre adevăratele orori ale divorțului.
E un coșmar domestic care aprofundează cele mai întunecate colțuri ale iubirii și ale dorinței. O combinație de elemente de body horror, science-fiction, anxietate morală poloneză și Kramer-vs-Kramer, Possession e un smörgåsbord de sex fierbinte și jeg care te va face să te întrebi de ce naiba se mai căsătoresc oamenii.
Videos by VICE
TRASH HUMPERS (2009, regia Harmony Korine)
Pentru băieții și fetele din Trash Humpers, fiecare zi e Halloween! Plasat în Nashville, Tennessee, unde locațiile preferate sunt pasajele subterane ale autostrăzilor și gangurile, Trash Humpers are în prim plan un grup de bădărani autoproclamați „diavoli” care au misiunea să bage groaza în societate, deghizați cu măști protetice de bătrâni.
Harmony Korine descrie filmul ca pe „o odă adusă vandalismului”, ceea ce și este, deoarece protagoniștii jefuiesc, ucid și petrec pe tot parcursul filmului în timp ce cântă ca un disc stricat „Make it make it don’t fake it!”.
Punctul culminant, în afară de evidentele partide de sex din tomberoane, e un copil predicator care bate o păpușă cu un ciocan, în timp ce râde isteric și spune „Ți-am zis că o omor!” E chintesența lui Korine, fie că îți place sau nu, iar în el se îmbină sinceritatea cu ambiguitatea morală. E înfricoșător doar dacă îi permiți. Un peisaj pur american.
OPERA (1987, regia Dario Argento)
Acum intrăm în comoara fără de sfârșit: horror-ul Giallo, încununat cu thriller-ul psihopatologic de mare succes Opera, al genialului regizor italian din anii 1980, Dario Argento.
E un film slasher înfiorător de sângeros despre o tânără actriță rănită care e urmărită de un ucigaș fantomă care locuiește în clădirea Operei. Ucigașul o forțează să privească cum răpește și ucide diverși membri din echipa de producție. O leagă și îi lipește ochii cu bandă adezivă ca să nu îndrăznească să-i închidă.
Scrisoarea de dragoste supremă către voyeurism cu aluzie la boala publicului care continuă să se holbeze chiar și atunci când nu ar trebui. O coloană sonoră metal din anii ’80 însoțește fiecare crimă.
Society (1989, regia Brian Yuzna)
În această satiră foarte amplă, un adolescent care locuiește în Beverley Hills descoperă că părinții săi protestanți ar putea face parte dintr-un cult canibal orgiastic al elitelor care îi consumă pe cei mai puțin norocoși într-un ritual erotic sângeros, cu trupuri care se răsucesc și își schimbă forma.
Regizat de Brian Yuzna, cu efecte uluitoare realizate de marele „Screaming Mad George”, Society e un film cult revoltător care respinge mentalitatea disperaților după bani din America anilor ’80.
MANIAC (1980, regia William Lustig)
Conceput de William Lustig, regizor porno vizionar, Maniac îl are în rolul principal pe actorul anilor ’70 Joe Spinell, care joacă un maniac înnebunit după sex. Frank Zito e un suflet chinuit care nu-și poate ține mâinile departe de femei, chiar dacă asta înseamnă să le stranguleze până la moarte și să le ia trupul drept premiu de consolare.
Oroarea acestui film ajunge la un nivel de documentar ciudat: e greu să te uiți cum un criminal în serie adoarme plângând, înconjurat de manechine zdrențuite care poartă scalpurile victimelor sale ucise, dar nu-ți poți lua ochii de la el!!! Până la final, ajungi să simți milă pentru el și să-i dorești să-și găsească pacea.
Maniac avea să devină în curând cel mai cunoscut film de groază de exploatare al vremii sale, urmând o tradiție de lungă durată a filmelor slasher povestite din punctul de vedere al criminalului.
The Dead Zone (1983, regia David Cronenberg)
Într-una dintre cele mai sumbre producții ale lui Cronenberg, Christopher Walken îl interpretează pe Johnny Smith, care, după ce se trezește dintr-o comă provocată de un accident de mașină, descoperă că a căpătat puterea premoniției și poate să vadă viitorul unei persoane printr-o simplă atingere a corpului ei.
Firește (e vorba, până la urmă, de o adaptare după Stephen King), noile sale puteri se dovedesc a fi o pacoste, mai ales după ce vede ce îl așteaptă pe un star politic în ascensiune, interpretat de Martin Sheen. Titlul filmului se referă la partea întunecată a viitorului din viziunile lui Johnny, care pot fi alterate de intervenția umană.
Deathdream AKA Dead of Night (1974, regia Bob Clark)
Regizorul filmului Superbabies: Baby Geniuses 2 vine cu o fabulă profundă și o alegorie a războiului din Vietnam.
După ce familia se roagă pentru supraviețuirea lui, un tânăr recrut se întoarce miraculos de pe front în orășelul său natal american. Din nefericire, e clar că ceva nu este în regulă.
Folosind elemente din legendele vampirilor și ale zombilor, regizorul Bob Clark explorează situația dificilă a veteranilor americani, care se confruntă cu sindromul de stres post-traumatic și dependențele, odată ce au scăpat de pe front. Înfricoșător și tragic, Deathdream e o explorare neobișnuit de intensă a conștiinței postbelice a Americii.
Ganja & Hess (1973, regia Bill Gunn)
Conceput ca un film de groază blaxploitation în genul Blacula, producția lui Bill Gunn (inițial reticent – „ultimul lucru pe care vreau să-l fac este un film cu vampiri de culoare”) e o explorare elegantă și experimentală a condiției de muritor, a rasei și a sexului.
Cu Duane Jones din Night of the Living Dead, Marlene Clark și Gunn însuși, Ganja e o poveste cu vampiri de o frumusețe răpitoare, care îi reamintește spectatorului de talentul prodigios al lui Gunn.
Hostel & Hostel: Part II (2005 & 2007, regia Eli Roth)
La sfârșitul anilor ’90 și în anii 2000, filmele de groază au avut din nou succes în box office, în principal datorită filmului Scream al lui Wes Craven. Cum combinau elemente de crime sadice, nuditate și mutilare, multe dintre ele au fost numite de critici „torture porn”. Primul care a fost etichetat astfel, de către criticul David Edelstein, a fost filmul Hostel al lui Eli Roth.
Roth a explodat în lumea horror cu filmul său de debut Cabin Fever, iar cu Hostel a mers și mai departe. În primul film din franciză, frații americani Josh (Derek Richardson) și Paxton (Jay Hernandez), colegi de facultate, decid să își petreacă vara de după absolvire într-o călătorie bromantică prin Europa. Într-o noapte, sunt atrași într-un hostel din Slovacia, populat de fete sexy, dar care se dovedește a fi o capcană, pentru că sunt răpiți și vânduți unor bogătani dubioși care plătesc bani grei ca să ucidă și să tortureze oameni.
Ambele rămân unele dintre cele mai dure și nihiliste filme hollywoodiene. Până și afișele lor au fost interzise.
BLOOD FOR DRACULA (1974, regia Paul Morrissey)
Puține filme de sexploitation din trecut au rezistat testului timpului. Tocmai de aceea, Blood for Dracula, produs de Paul Morrissey și realizat de Andy Warhol, a rămas un succes răsunător în toți acești ani.
Poate că Bela Lugosi a adus curaj și clasă în lumea filmelor horror, dar Udo Kier e Dracula al poporului. De ce? Pentru că aici, el e o divă bolnavă de dragoste care trece prin sevraj. Se plânge și se tot plânge până când obține ceea ce-și dorește atât de mult, și ce se întâmplă când suge sângele unei femei care îl minte că e virgină? Își vomită plămânii și strigă după milă în această comedie trăsnită marca Warhol.
Într-unul dintre rolurile principale îl are și pe Joe Dallesandro, un mare sex-simbol și adorat al lui Morrissey.
