Deşi Florence Lucas spune că desenul e doar un hobby pentru ea, asta n-o opreşte să lucreze pentru nume mari precum Lacoste, Le Coq Sportif şi agnès b sau să facă ilustraţii pentru publicaţii mari precum revista franceză de fotbal, So Foot. Aş vrea să văd ce i-ar ieşi, dacă ar face asta full-time.
Florence are un mod unic de a lua cele mai oribile imagini sexuale de pe net, să le taie iar şi iar şi să le reinterpreteze până devin ceva bizar, uneori amuzant, alteori tulburător.
Videos by VICE
Până acum aceste desene erau făcute doar în alb-negru, dar de vreo câteva zile ea tot postează imagini color pe pagina ei de Facebook. Asta m-a îngrijorat. Credeam c-a avut o criză existenţială, aşa că am sunat-o să aflu ce i s-a întâmplat.
VICE: Culorile pe care le-ai folosit în unele dintre desenele tale mi-au amintit de cele folosite de Alan Moore în Watchmen.
Florence Lucas: Da, ai dreptate, în sensul că nu-mi place să folosesc o paletă de culori care trimite la realitate. Într-un fel fiecare desen vrea să fie o imagine care m-a făcut să visez atunci când eram mică. N-aveam voie să mă uit la televizor, aşa că visam în timp ce citeam programul TV şi reviste de benzi desenate. Creez imagini pe care aş vreau eu să le văd în altă parte. Eu practic retuşez desene care îmi plăceau deja.
Faptul că foloseşti culori a schimbat metoda ta de lucru?
Da, desigur. Mă distrez mult mai tare acum – e o relaxare totală pentru mine; Mă plictisisem de atâta alb-negru. Când colorezi o imagine ai senzaţia că-i dai o anumită încadrare, pe când cele alb-negru sunt puţin mai aiurea. Contează mult şi lumina. Ca să fiu sinceră e ca şi cum ai descoperi Phoshop la zece ani după restul lumii. Nu contează tehnica, ci rezultatul. Unii sunt experţi în Photoshop, Illustrator şi altele, deşi desenele lor sunt de tot căcatul. O să-mi cumpăr şi o tabletă grafică ca să lucrez mai repede.
Da, am observat că desenezi din ce în ce mai mult. Petreci zile întregi făcând asta?
Da, seri întregi, dimineţi întregi şi zile întregi. Dorm cinci ore pe zi şi, în restul timpului, desenez.
Eşti dependentă de asta?
Ideea e că mă grăbesc, pentru că lucrez la un film animat care o să-mi ia vreo trei luni şi am şi o expoziţie la Tri Postal, numită Lille de la Lille Fantastic, pe la începutul lui noiembrie. Apoi voi merge la Berlin pentru a prezenta filmul animat. E făcut pentru adulţi, ceea ce mi se pare ok, pentru că m-am săturat de filmele de animaţie, care mi se pare deprimante şi penale, totuşi ăsta m-a entuziasmat.
Asta înseamnă că va avea nişte secvenţe porno?
Da. Adică sper să mă lase să bag câteva. Cei de la Bot’Ox – compania care produce filmul – mi-au văzut desenele, deci nu cred că se aşteaptă la flori şi curcubee din partea mea. O să fie sex. Şi ceva violenţă.
Bravo. Mulţumesc Florence!
Traducerea: Mihai Popescu