Articolul a apărut inițial pe VICE US
Albrecht Becker a supraviețuit să-și ducă povestea mai departe. În 1935, fotograful a fost închis de naziști pentru că era gay, o infracțiune pentru care puteai să fii executat în Germania lui Hitler. Cu toate astea, după mai bine de 60 de ani, în 1996, el a acceptat să apară în documentarul scurt al lui Rosa von Praunheim, Liebe und Leid (Iubire și Suferință), bucuros să împărtășească cum era viața sub ocupația nazistă pentru un bărbat homosexual.
Videos by VICE
Becker era un bărbat de 90 de ani destul de dichisit, cu o cămașă albastru deschis și un papion lejer în jurul gâtului. Un tatuaj întunecat se întrevedea de sub mânecă, un simbol din a doua parte a poveștii sale. După ce a ajuns într-un buncăr de pe Frontul de Est, el a devenit un artist radical, care s-a tatuat singur și a descoperit plăcerea durerii.
Unele din autoportretele lui Becker par photoshopate, genul de imagini de pe internet cu oameni în vârstă plini de tatuaje. Becker s-a mândrit cu sexualitatea lui, cu corpul lui și experimentele întreprinse, chiar și cele eșuate, inclusiv unul care i-a desfigurat permanent penisul. Ăsta e unul dintre motivele pentru care lumea artei i-a redescoperit lucrările. De pe 7 până pe 10 martie 2019, fotografiile lui Becker vor fi prezentate în cadrul evenimentului Independent Art Fair din New York.
Până la moartea lui din 2002, Becker a lăsat în urmă câteva interviuri, autobiografia sa și mărturiile altora care ne dau indicii despre viața sa și motivația din spatele lucrărilor.
În Liebe und Leid, Becker detaliază că, nu era chiar o problemă homosexualitatea, la începutul dominației naziste din Germania. Paragraful 175 interzicea sexul între bărbați, dar nimănui nu-i prea păsa în Würzburg, unde a locuit Becker prin anii ’30. El și iubitul său, un profesor cu 20 de ani mai mare decât el, se culcau împreună fără să facă eforturi prea mari de a ascunde asta. Omul spune că naziștii nu erau interesați de el, și că, din punct de vedere politic, nici el nu era interesat de naziști.
Însă, toate astea s-au schimbat în iulie 1934, după „Noaptea cuțitelor lungi” și asasinatul comandantului SA, Ernst Röhm. După scoaterea din peisaj al lui Röhm, Hitler și-a consolidat puterea. Atunci a început și persecuția celor care nu se încadrau în ideologia socialistă națională. La scurt timp după Crăciunul acelui an, Gestapo i-a luat pe Becker și iubitul său. „Ne-am dus fără să știm despre ce era vorba și ne-am întors acasă trei ani mai târziu”, spune Becker în film.
„Eu sunt gay și toată lumea știe asta”, i-a spus el anchetatorului Gestapo. Chiar și atunci, aproape trecut de 20 de ani, Becker era sigur pe sine. Însă fix acea încredere l-a făcut mai naiv. „Din păcate, am divulgat numele prietenilor cu care mă culcasem.” El nu s-a gândit că ar putea păți ceva la momentul respectiv.
Becker a fost norocos și a primit o sentință de trei ani în închisoarea din Nurenberg, probabil pentru că el nu și-a negat „vinovăția” și pentru că, în timpul procesului, el i-a denunțat pe alții. „Dacă o persoană gay era dusă în lagărul de concentrare din Dachau, și fără îndoială nu-i mai vedeai vreodată”, a spus Becker pentru USC Shoa Foundation, când a fost intervievat despre persecuția nazistă a persoanelor gay.
Odată eliberat din închisoare, Becker a revenit la vechiul stil de viață. Ca decorator, el a adus un pic de culoare în ferestrele Germaniei naziste, apoi și-a cumpărat un aparat de fotografiat Leica, ca să-și fotografieze prietenii. Dar, în 1940, el a fost înrolat în armată și trimis în Rusia, aproape de Stalingrad. Becker glumea în autobiografia sa despre cum măcar era entuziasmat că urma să fie înconjurat din nou de bărbați tineri, odată ajuns pe front.
El a rămas în Rusia până în vara anului 1944, deși spunea că nu a luptat niciodată pe front și nici nu a găsit vreun amant în armată. Cu toate astea, în acea perioadă, el a explorat latura sa masochistă.
Becker a spus că, în timpul războiului, el și-a dat seama că nu putea fi deschis în legătură cu orientarea sa sexuală, de frică să nu fie împușcat sau trimis într-un lagăr de concentrare. Cu alte cuvinte, el nu a mai făcut sex timp de patru ani, lucru care l-a transformat într-un fel de explorator sexual. El s-a tatuat pentru prima oară într-un buncăr: niște flăcări pe mădular. El a folosit trei ace de cusut, un fir de lână, un creion și niște cerneală neagră.
Omul a tras perdeaua din buncăr pentru intimitate și a descoperit cât de mult îl excită tatuatul. „Am stat întins acolo și m-am tatuat, după care am ejaculat. Ceilalți jucau cărți. Mi s-a părut toată scena ciudat de amuzantă”, explica Becker. De atunci, el a devenit obsedat de tatuaje.
Cariera militară a lui Becker a încetat când o bucată de șrapnel i-a găurit brațul, pe când divizia lui se retrăgea în timpul unui raid aerian. În spitalul militar, el l-a cunoscut pe directorul artistic Herbert Kirchhoff. Pentru următorii zece ani, ei au format un cuplu, trăind și lucrând cot la cot.
Becker a conceput zeci de scenografii de film cu Kirchhoff și au primit de două ori premiul German Film Award. Asta e partea cunoscută și bine documentată a vieții sale. Cealaltă latură aparține saloanelor de tatuat și scenei de artă queer din Hamburg. Becker s-a mutat acolo prin anii ’50 și s-a imersat fără ezitare în lumea sado-masochismului.
Corpul lui Becker a fost acoperit treptat cu motive artistice. El le-a fotografiat, uneori în costum, dar de cele mai multe ori gol și câteodată chiar în timpul partidelor de sex.
Într-o perioadă în care Germania era fragmentată, zidul Berlinului se construia și lumea de abia își revenea după război, Becker și-a creat propria lume. El a citit despre tribul Borneo ai cărui membri își făceau piercinguri ritualice în penis și purtau bijuterii în găurile urechilor alungite, iar asta l-a fascinat. El s-a antrenat doi ani ca să suporte durerea și o oră întreagă până când a prins curaj să bage acul încins prin penis. El a filetat o sutură chirurgicală prin gaură și a lărgit-o la un centimetru în diametru. La bătrânețe, asta a fost una dintre poveștile favorite ale lui Becker.
Pe la mijlocul anilor ’60, Becker era convins că testiculele lui erau prea mici. „Le-am injectat cu parafină”, spune el în documentarul Liebe Und Leid. El auzise că doctorii foloseau parafină lichidă pentru chirurgia cosmetică, dar ce nu a știut el e că parafina se poate împrăștia în tot corpul. În decursul a câțiva ani, Becker și-a injectat patru litri, până când s-au depus în penis, formând o a doua burtă, așa cum s-a exprimat omul. El nu mai putea face sex normal sau să aibă o erecție. A fost ca și cum penisul lui a dispărut într-o umflătură mare de parafină.
„Penisul meu avea 18 centimetri în lungime, dar, până la urmă, am rămas cu șase”, spune Becker în film. El a rugat un doctor să scoată umflătura, dar era prea târziu, parafina se absorbise în țesut. În loc să încerce să-și ascundă burta de penis, el a continuat să se fotografieze, imagini care au devenit rezultatul final al experimentului său. Regizorul de documentare Hervé Joseph Lebrun, care a lucrat cu Becker timp de patru ani, susține că ăla a fost momentul când Becker chiar a devenit un artist.
Becker nu și-a ascuns diformitatea și nici nu părea să-i pese de ce crede lumea. El avea un ego destul de mare, chiar și la vârsta de 92 de ani, când Lebrun l-a cunoscut pentru prima oară. În 1998, Becker l-a sunat pe Lebrun, care pe-atunci locuia în Paris. El văzuse câteva dintre lucrările regizorului și l-a invitat în Hamburg.
„După prima noastră convorbire telefonică, el mi-a trimis multe fotografii cu el în situații sado-masochiste”, îmi spune Lebrun. „Asta a fost prima mea impresie despre Albrecht. A fost grozav!”
Așa că Lebrun s-a dus în Hamburg să-l vadă.
„Albrecht locuia într-o casă superbă cu grădină”, povestește Lebrun despre prima lor întâlnire. Casa era plină de cărți despre tatuaje. Apoi, Becker a deschis un sertar mare, ca să-i arate colecția impresionantă de vibratoare. Ei au discutat despre fotografie, sex și război. „Am ascultat poveștile pe care această persoană caldă mi le-a împărtășit și le-am apreciat”, spune Lebrun.
El și cu Becker aveau ședințe foto la ordinea zilei. „În fiecare dimineață când se trezea, omul voia să creeze ceva nou.” Ei au colaborat pentru următorii patru ani, până la moartea lui Becker de pe 22 aprilie 2002, în timp ce Lebrun ținea un discurs la ultima lor expoziție colaborativă din Lyon.
Albrecht Becker nu avea rude apropiate și i-a lăsat o parte din fotografiile sale lui Lebrun. Restul au rămas în Muzeul Schwules din Berlin, care este dedicat culturii LGBT. „Mi-e dor de el”, spune Lebrun. „Pentru mine, el era o lumină strălucitoare, la fel ca și pentru restul oamenilor din jurul său.”
