Deși a fost inventată în 1839 de Louis Daguerre, fotografia modernă a devenit disponibilă investigatorilor francezi din Poliție abia în 1870. Câțiva ani mai târziu, în 1887, criminologul Alphonse Bertillon a introdus-o ca metodă de identificare a infractorilor. Datorită viziunii lui Bertillon, arhiva fotografică a Poliției Municipale din Paris e, în prezent, una dintre cele mai bogate din lume – numără milioane de imagini care datează de la începutul secolului XIX.
După ce a investigat multă vreme crime care au făcut istorie – și care i-au câștigat porecla de Indiana Jones al cimitirelor – examinatorul medical Philippe Charlier a devenit interesat de aceste prime dovezi medicale legale. În cartea Seine de crimes, a compilat și a analizat aproape o sută de imagini care ilustrează crime, asasinate, sinucideri și accidente fatale care au avut loc în Paris între 1871 și 1937.
Videos by VICE
„Analiza a mai multe decenii de fotografii de la locurile crimelor din Paris e un mod de a dezvălui evoluția metodelor folosite de poliție pentru investigarea crimelor”, explică autorul în prefața cărții. „Pe lângă interesul medical, aceste fotografii documentează sălbăticia oamenilor și viețile de zi cu zi ale celor care au trăit înaintea noastră”, a adăugat el.
Dacă în carte își fac loc și câteva scene faimoase – precum atacul asupra Luvrului din 1905 și asasinarea lui Jean Jaurès din 1914 – majoritatea fotografiilor ilustrează cazurile unor persoane anonime, asasinate adesea în cele mai oribile moduri. De exemplu, aflăm despre moartea unui anume Julien Delahieff: „…înfășurat în pânză și închis într-un bagaj” în 1896; sau despre cea a doamnei Candal, care „iubea pisicile ” și care a fost lovită cu pumnii până a murit în 1914; sau despre cea a Suzannei Lavollé, o prostituată strangulată și mutilată cu sălbăticie în 1924.
Din cauza naturii dificile a anumitor fotografii din carte, Philippe Charlier a pus la îndoială legitimitatea muncii sale. „Aceste fotografii sunt istorice, cazurile sunt clasate, iar vechimea lor depășește cei treizeci de ani necesari ca ceva atât de delicat să poată fi făcut public”, a explicat el. „Problema nu e una legală, ci de etică. Chiar dacă e legal să le publici, nu încalci totuși intimitatea unor persoane? ”
Ca răspuns la aceste întrebări, examinatorul medical înaintează „conceptul de știință pudică, care reușește să păstreze respectul față de oameni fără să împiedice totuși progresul științific.” Un motiv în plus să încercăm să înțelegem metodele de acum un secol din criminologia pariziană – metode care, conform lui Charlier, nu au evoluat aproape deloc.
Deși fotografiile de la locurile crimelor erau adesea acompaniate de schițe și desene de mână cu decorul din jur pentru recrearea dimensiunilor exacte, se mai folosea și o altă metodă de măsurare: încadrarea perspectometrică. Aparatul foto era plasat deasupra, perpendicular pe corp. Odată e imaginea era printată, centrul ei trecea exact între ochii cadavrului – la rădăcina nasului. Această fotografie a fost făcută de poliție ca să demonstreze poziția ideală a aparatului pentru aceste fotografii.
Încadrarea perspectometrică a domnului Falla, ucis în somn, pe coridorul apartamentului său din Rue de Temple 160, Paris, 27 august 1905. Are picioarele ridicate pentru că intrase în rigor mortis, iar pânza din jurul gâtului indică faptul că a fost strangulat.
Doamna Debeinche a fost găsită pe podeaua apartamentului ei în strada Chalgrin, în data de 8 mai 1903. „Culoarea maronie a mâinilor și a picioarelor indică putrefacția corpului… Oare cu cât timp în urmă a fost comisă crima? ” se întreabă Philippe Charlier.
Valentine Botelin, după autopsie, în 14 septembrie 1904. După ce i s-au curățat capul și părul, poliția a putut observa cele trei proiectile ale unei arme de foc pe tâmpla femeii.
În ziua de 31 mai 1905, în mijlocul nopții, regele Spaniei Alphonse al XIII-lea și președintele Franței Émile Loubet au fost victimele unui atentat cu bombă al Luvrului, în timp ce treceau cu mașina. „Procesiunea regală mergea pe bulevardul Operei, care era luminat foarte puternic. În timp ce făceau colțul pe strada Rivoli, s-a detonat bomba ; o flacără galbenă a strălucit în stânga mașinii regelui. Un cal a fost zburat de la sol și apoi a căzut la pământ, mort. Un alt cal a sărit îngrozit și a fugit în mulțimea de privitori de pe Rivoli. Mulțimea s-a panicat și oamenii au luat-o la fugă. Se auzeau strigăte de durere “, scria Petit Journal în 11 iunie 1905.
Această crimă datează din 5 septembrie, 1910 și a fost comisă cu vitriol în dormitorul de la adresa Passage de Thionville 23. Patul, cearșafurile și podeaua sunt pline de sânge, iar materialul a fost parțial ars cu acid. „Niciun cadavru. Oare victima a avut timp să fugă și să ajungă la spital? Sau a fost preluată de poliție și dusă la morgă? ” reflectă Philippe Charlier.
În data de 9 august 1913, o femeie în vârstă a fost găsită întinsă cu fața în jos la numărul 31, pe strada Rosiers în cartierul Saint-Ouen. Păsările din colivii au fost singurii martori ai crimei.
Clementine Pichon pe masa de autopsie.
Pe 30 noiembrie 1897, Xavier-Ange Carrara, un cresc ător de ciuperci din Kremlin-Bicetre, l-a ucis pe Augustin Lamarre, un funcționar, după care a ars corpul. După ce a fost declarat vinovat, bărbatul a fost executat în data de 18 iunie 1898, în Piața Roquette din Paris. Anatole Deibler, considerat cel mai bun călău din vremea aceea, a păstrat și un nasture de pe jacheta condamnatului.
Jules Jacques Schoenën, 6 ani, locuia cu părinții pe strada Caillé. A fost omorât de un adolescent în vârstă de 16 ani în data de 25 februarie 1881. A fost găsit cu mâinile legate, jacheta găurită și cămașa pătată cu sânge uscat. Acesta e unul dintre primele cazuri fotografiate.
Un bărbat pe care poliția nu a reușit să-l identifice. A fost descoperit legat în pădurea Vincennes în luna noiembrie a anului 1912.
Dosarul lui Raoul Villain – asasinul lui Jean Jaurès. Bărbatul a fost achitat în 1919. Dosarul lui e caracteristic pentru sistemul criminologic pe care l-a instaurat Bertillon. Include amprente, măsurători exacte și date biografice ale asasinului.
Traducere: Oana Maria Zaharia
Mai multe fotografii vintage:
O serie de fotografii vintage superbe cu femei heroinomane din Vancouver
Arheologul sexului a făcut o selecție cu nuduri vintage din istoria Franței
Istoria României în culori pare mai vie ca orice manual oropsit