Articolul a apărut inițial pe Amuse
Laurent Laporte își împarte timpul între apartamentul lui din Paris și van-ul din Țara Bascilor, dar călătorește în restul lumii oricând are ocazia. Una din excursiile lui recente l-a adus în Tibet, unde o ședință foto cu un explorator francez foarte elegant și un brand de cămăși a luat-o pe-o cărare greșită.
Videos by VICE
Conceptul călătoriei punea accentul pe tradiție, folosindu-se de cai locali, porțelanuri și vinuri. Însă exploratorul francez a fost de altă părere și l-a târât pe Laporte cinci mii de metri pe un munte, fără niciun plan sau echipament.
Un avantaj de a călători în Tibet e lipsa turismului, dar asta înseamnă că atunci când ieși de pe drumurile cunoscute, ești pierdut de-a dreptul. Înainte să se vadă cu exploratorul, Laporte s-a plimbat pe străzi, lipsit de compania vesticilor. Fotografului, suficient de plimbat prin lume, i s-a părut Tibetul încântător, în ciuda barierei de comunicare.
„Am înțeles că tibetanii sunt foarte religioși, dar, mai mult decât atât, ei se bazează în totalitate pe călugări, deoarece ei sunt oamenii învățați”, spune Laporte. „Călugării explică orice, de la tehnici de grădinărit, leacuri pentru boli, chiar și despre dragoste.”
„Călugării conduc mașini 4×4 și poartă teniși ultimul răcnet”
Dacă ai bani, e ceva comun să inviți călugării la tine acasă, pentru o rugăciune privată. „Ăsta e cel mai mare lux, deci călugării sunt destul de bogați”, spune Laporte. „Ei conduc mașini 4×4 și poartă teniși ultimul răcnet, departe de imaginea clasică pe care o are toată lumea. Deși nu e valabil pentru toți.”
Pe la jumătatea drumului, pe cărarea unui munte tibetan, nu mai vedeai nici mașini, nici călugări. Pentru o vreme, totul părea pustiit. „Oxigenul deja se rarefiase și fiecare mișcare era extenuantă”, spune Laporte. „Am ajuns la summit, acoperit de zăpadă, iar exploratorul mi-a spus că a uitat rachetele de zăpadă. Așa că am mers împreună prin stratul înalt de zăpadă, în timp ce el încerca să spargă orice cabană din lemn, ca să ne adăpostim.
Până la urmă, cei doi au găsit o colibă acoperită de zăpadă și au campat peste noapte. „Toată noaptea a trebuit să-mi presez fața de podeaua rece și umedă, ca să nu inhalez fumul de la focul cu care ne încălzeam. Mi-am pus toate lucrurile la uscat lângă foc, iar, a doua zi, pantofii mei erau topiți și a trebuit să merg restul drumului cu găuri în tălpi.”
Cei doi s-au întors teferi și nevătămați, iar, în ciuda schimbării bruște de itinerariu, Laporte tot o consideră una dintre cele mai bune călătorii. „Chiar dacă eram super nervos pe tip la momentul respectiv, i-am admirat condiția fizică și anduranța”, spune fotograful.
Să călătorești singur printr-o țară străină, echipat doar cu o cameră foto și un explorator renegat nu e pentru toată lumea, însă Laporte crede cu vehemență că asta e singura cale de a vizita o țară cât mai autentic. „Majoritatea oamenilor preferă să meargă în concediu, decât să exploreze. Ei consideră asta călătorie, dar nu e. Oamenii se duc doar unde e cel mai relaxant, unde le spune ghidul și atât”, spune el.
„Când ai un aparat foto și dorința de a împărtăși ceva, trebuie să eviți calea bătută”, continuă el. „Câteodată nici nu trebuie să mergi prea departe, iar camera e un pretext: îți permite să călătorești singur, fără să renunți la aspectul esențial de a împărtăși experiența cu cineva.”
Ce e atât de atractiv la viața de nomad? „Când sunt întrebat asta, eu vorbesc despre atracția mea pentru provocări. E mai puternică decât mine. Cred că pur și simplu mă face să mă concentrez pe ceva, decât să mă gândesc prea mult la condiția mea umană.”
