Francezii nu sunt frații noștri numai întru latinitate, ci și în dansul pe colț de masă, pe ritmuri orientale, legănate și îngânate într-o limbă aproximativă. Raï-ul alegerian e un stil muzical apărut în regiunea orașului Oran, făcut celebru în lumea occidentală de Albert Camus, care a plasat aici acțiunea romanului Ciuma. Cei mai mulți dintre adolescenții francezi de azi nu l-au citit însă pe Camus, dar știu pe de rost opera adevăratelor personalități din Oran: Cheb Khaled și Rachid Taha.

Tânărul Khaled, pe sistem: „Toate fetele îmi spun O-O-O”

Khaled e, de departe, tata lor. Născut chiar la Oran, a avut mult timp numele de scenă „Cheb Khaled”. „Cheb” înseamnă „tânărul” și e, printre cântăreții de raï, mai de impact decât sunt printre maneliștii noștri supranume precum Copilul Minune sau Copilul de Aur. Dovadă că sunt vreo zece cântăreți, în afară de Khaled, care-și spun Cheb: În poza asta, de exemplu, îi puteți admira, de la stânga la dreapta, pe Cheb Mami, Cheb Khaled, Cheb Hamid și Cheb Sahraoui, unul mai tânăr și mai mândru decât celălalt.

În melodia de mai sus, care a depășit șapte milioane de vizualizări, omul cântă împreună cu senegalezii de la Magic System, iar versurile sunt de genul: „Din nou la Paris, se schimbă meteo, Nu sunt obosit, ooo, Toate fetele îmi spun ooo”. Dacă aici se dă cocoș, are și variante plângăcioase, pe stil „Au, viața mea”. În „ Elle est partie”, Khaled își plânge de milă, într-o combinație dubioasă de franceză și arabă, mai rău decât a făcut-o vreodată Guță: „Mi-a frânt inima, A plecat, plâng și urlu, Sper doar s-o revăd, A plecat și m-a lăsat”.

E drept că, de-a lungul carierei, au fost și melodii care i-au ieșit mai bine Tânărului Khaled (va face 55 de ani pe data inexistentă de 29 februarie 2015). E vorba de „Didi” (1992), „Aïcha”(1996) și „C’est la vie”(2012), ultima ajungând pe primul loc inclusiv în topurile românești. După ce a trebuit să renunțe, din cauza vârstei, la numele „Cheb”, s-a ales cu o altă poreclă demnă de un Salam în variantă franceză: „Regele muzicii Raï”.

Faudel, dușmanii și politica

Tipul care se agită în clipul ăsta și încearcă să agațe bruneta, e Faudel. Pe lângă trasul de vocalele limbii franceze până le face praf (de banalul „deux” devine „deeeuuuueeeuuueeeuuu”), lui îi place să se refere constant la dușmanii care mor de necaz de bine ce se-mpacă el cu gagica. O avertizează pe fată că lumea o să-i creadă nebuni și o să spună vrute și nevrute, dar „N-o să ne pese, ce-o să zică, nici de rău, nici de bine, o să-i facem geloși”.

Născut chiar în regiunea pariziană, în 1978, are șapte frați, iar părinții sperau să devină contabil. În loc de asta, la 12 ani apărea deja pe scenă și cânta melodii de-ale lui Cheb Khaled, Cheb Mami și orice alt Cheb mai era la modă pe atunci. Succesul a venit repede și în 1997 vindea 350 000 de discuri cu melodia originală „Tellement Je t’aime”, în videoclipul căreia o fugărește pe-o tipă pe jos, cu taxiul și cu motocicleta, fără s-o prindă.

El a dat-o în bară destul de urât la campania pentru alegerile prezidențiale din 2007. Atunci, mai toată arăbimea din Franța o vota pe Ségolène Royal, socialista care i-a născut patru copii actualului președinte, François Hollande. În loc să-și urmeze frații pe partea stângă a vieții politice, Faudel l-a susținut pe candidatul de dreapta, Nicolas Sarkozy, care a și câștigat alegerile. Și ghici cine era sufletul petrecerii din Place de la Concorde, în seara victoriei? Evident, după aceea a fost uitat rapid și singur avea să recunoască, doi ani mai târziu, că a fost folosit și a crezut în Moș Crăciun. Poate de rușine, de câțiva ani stă cuminte și nu mai apare decât pe la câte-un eveniment caritabil.

Rachid Taha sau de toate-amestecate, în stil Romeo Fantastik

Al treilea muschetar de aici, cu față de rocker britanic și cămașă de manelar de la Slobozia, care cântă alături de prietenii Khaled și Faudel, este Rachid Taha. În 1998, cei trei au făcut împreună un album live, înregistrat în cadrul unui concert desfășurat la Palais omnisports din Paris-Bercy, cu titlul „1,2,3 Soleil”. E drept, la început Rachid Taha nu era pe listă, iar organizatorii și-l doreau pe Cheb Mami. Numai că Tânărul Mami se număra, la data respectivă, printre „dușmani”, iar casa de discuri concurentă nu l-a lăsat să participe. Așa s-a ajuns la cea mai tare colaborare din istoria muzicii Raï, comparabilă doar cu un eventual Salam ft Guță ft Fantastik (ferească-ne Dumnezeu!).

Născut în 1958 în apropiere de Oran, Rachid Taha e cântăreț de raï, de punk, de rock, de chaabi (alt gen muzical algerian), de techno și de orice se mai nimerește. Până și printre maneliștii noștri, trebuie să cauți mult și bine ca să găsești un asemenea cocktail de sound-uri. Un astfel de maestru al combinațiilor imposibile e doar Romeo Fantastik, care, pe lângă blonde care dau din țâțe, bagă și break dance în clipurile proprii.

Deosebirea e, totuși, că lui Rachid Taha îi ies combinațiile și le face să sune bine. Suficient de bine pentru ca melodiile lui să se audă pe coloana sonoră a unor filme cunoscute, precum Les Temps qui changent, din 2004, cu Catherine Deneuve și Gérard Depardieu sau The Hunting Party, din 2007, cu Richard Gere.

De la raï, la struțo-cămila Raï’n’B

Ultima găselniță a maneliștilor francezi e stilul Raï’n’B, născut prin 2004 la Paris, în urma unei relații nefirești dintre R’n’B-ul francez și Raï-ul algerian. Cei mai de seamă reprezentanți sunt Amine, care în 2004 a luat discul de aur pentru albumul „Raï’n’B Fever”, și Reda Taliani (nume care înseamnă Reda Italianul, deși individul, născut la El-Biar, lângă capitala Alger, e tot atât de algerian ca nisipul din jurul Văii Mzab).

Maneliștii dornici de schimburi interculturale pot să aprofundeze tema pe radiourile franceze specializate exclusiv pe Raï.

Urmărește VICE pe Facebook:

Mai multe articole despre manele, fără numar, fără numar, fără număr:
Daniela Stan, dansatoarea de manele cu costume psihedelice
Romeo Fantastik ar fi putut pleca acasă cu chiloții mei
Manelele din Olanda sunt mai dubioase ca cele din România
Goran Bregovic se servește cu Salam