Ce trebuia de fapt să o întrebe Selly pe Ecaterina Andronescu, dacă și-ar fi făcut temele

Săptămâna trecută, la Selly Show, emisiunea girată de Prima TV a vloggerului Andrei Șelaru aka Selly, invitată a fost Ecaterina Andronescu, de patru ori ministru al educației, dintre care ultima oară în 2019, când a fost remaniată de Viorica Dăncilă în luna august a acelui an. Despre remaniere a aflat de la televizor. 

Ultimul ei mandat pe Berthelot a fost unul conturat sub însemnul marii reforme care n-a mai fost. La momentul respectiv, Andronescu își asumase reforma educațională începând cu promovarea unei noi legi a educației, a campaniei „Educația ne unește” și a unui  plan de acțiune semnat chiar în ultima ei zi la minister.

Asistam, la momentul respectiv, la o reală dezbatere asupra a două viziuni concurente, cea propusă de Andronescu versus „România educată” propăvăduită de președintele Klaus Iohannis. E fain să ai dezbateri pe educație, simți și tu că trăiești în democrație și că nu toate deciziile sunt comandate de la Cotroceni, nu-i așa?

Ultima dintre ele îți e aruncată strident în ochi de către PNL chiar și astăzi, iar asta în timp ce nimeni nu pare să se înghesuie pentru Ministerul Educației. Prima a murit în fașă, Andronescu n-a avut susținere nici măcar în propriul ei partid pentru a înfăptui reforma, mai ales pentru că, dacă-ți aduci aminte, a fost una dintre țintele lui Liviu Dragnea. Dar, totuși, ce a lăsat Ecaterina „Ambramburica” Andronescu în urma ei, dincolo de visul unei reforme de vară?

În dezbaterea găzduită de Selly n-am auzit nicio vorbă despre următoarele aspecte, care ar trebui lămurite înainte să ne gândim ce procent din PIB trebuie alocat pentru educație – da, chiar dacă acel 6 la sută din PIB ne-ar ajuta să scăpăm de barierele de acces privind educația online, chiar dacă, având acel procent din PIB, profesorii n-ar mai avea de ce să se plângă de noile condiții de predare, iar părinții n-ar mai trebui să-și rupă din salariu pentru a cotiza la renovarea sălii de clasă a odraslei. 

Știm: programă, planuri-cadru, fonduri europene neabsorbite, o reformă furată și o finanțare insuficientă. Dar când vorbim despre Ecaterina Andronescu uităm să vorbim despre următoarele lucruri, care poate nu sunt atât de sexy ca acel 6 la sută din PIB, dar eu rămân fermă pe poziții – nu cred că o reformă a educației se poate înfăptui fără o bază onorabilă de principii și valori.

Că l-a ținut „în brațe” pe plagiatorul Victor Ponta. Plagiatul s-a dovedit a fi unul real, dar Andronescu a preferat să susțină poziția Consiliului Național de Etică, o instituție politizată (la acea vreme), despre care s-a dovedit că a dat un verdict părtinitor. Astăzi, votul cetățenilor l-a trimis pe Ponta în vacanță, mult prea târziu, iar acest lucru e datorat și fostului ministru. 

Că le-a cântat în strună rectorilor-parlamentari care frânează orice reformă morală a managementului învățământului superior românesc. În 2012, Andronescu a eliminat incompabilitatea dintre funcțiile de rector și parlamentar. Efectul a fost unul dezastruos, mediul academic fiind astăzi mai politizat decât oricând, iar rectorii jucând rolul de politruci pe scena universitară mai mult decât rolul de manager orientat spre performanță și dezvoltare. 

Că a complotat, alături de alți foști miniștri la educație, la desființarea CNATDCU (Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare), consiliul care atestă titlurile și diplomele universitare, o instituție incomodă care dă verdicte în ceea ce privește plagiatul politicienilor.   

Că a desființat școlile profesionale, iar în ultimul său an de mandat a vrut să trimită toți elevii care n-au reușit să obțină nota 5 la Evaluarea Națională la școlile profesionale.

Mai întâi, în 2003, Andronescu desființa școala profesională, o decizie nefundamentată și contestată și astăzi de opinia publică, pentru a înființa școala de arte și meserii. Încercările de reformă ale lui Andronescu în acest sector de învățământ, care ar putea oferi o șansă elevilor de a accede pe o piață a muncii dinamică și emergentă, au contribuit la tabloul învățământului profesional și tehnic de astăzi: unul din patru tineri nu muncesc și nu studiază, laboratoarele din aceste unități de învățământ nu sunt dotate corespunzător, mediul privat e mai degrabă descurajat să se implice în organizarea învățământului dual, iar oferta specializărilor e neatractivă (cele mai multe locuri sunt la specializarea mecanic, astăzi, când trăim revoluția automatizării și aproape totul în jurul nostru e tehnologizat, impactat de inteligența artificială și algoritmi).

Mai târziu, în septembrie 2019, a promovat un ordin de ministru prin care, fără nici măcar o consultare prealabilă cu actorii implicați în sistem, trimitea toți elevii cu media sub 5 la Evaluarea Națională la profesională. În loc să creeze premisele pentru dezvoltarea organică a apetenței elevilor pentru acest sector de învățământ, Andronescu a făcut ce a știut mai bine – o șmecherie din pix, demonstrând că își merită titlul de „gropar” al învățământului profesional și tehnic românesc. Elevi din întreaga țară au protestat atunci împotriva actului normativ, ținând „doliu pentru educație”.

Societatea civilă a determinat abrogarea ordinului, însă învățământul profesional și tehnic e departe de a fi reformat. Spre exemplu, tot ce a făcut actualul ministru, Monica Anisie, pentru elevii din învățământul profesional și tehnic a fost să organizeze o campanie pe Facebook în care să-i promoveze. O campanie pe Facebook și un plan de școlarizare copiat după cel făcut de cea care a ocupat fotoliul înaintea ei - cu alte cuvinte, multe locuri pentru elevi din învățământul profesional și tehnic rămân neocupate, pentru că sistemul dă dovadă de o incapacitate reală în a stimula organic elevii să aleagă ruta vocațională. Seamănă mai degrabă cu o campanie electorală decât cu o reformă sistemică, nu-i așa? 

Că a alimentat fabricile de diplome, promovând un proiect de lege care ar fi permis accesul elevilor în învățământul superior fără Bacalaureat. Fabricile de diplome, adică acele instituții de învățământ superior care oferă diplome pe bandă rulantă în schimbul unor sume importante de bani, „academii fictive”, la care mulți politicieni par a fi abonați, sunt acei germeni ai imposturii academice din România. Ne fac pe noi, restul studenților care nu avem pile la politicieni, să părem adevărați fraieri doar pentru că ei pot obține diplome la specializări diverse fără măcar să treacă prin stresul sesiunii sau să își pună problema să ajungă la cursul de la 8, după o tură de noapte la muncă, necesară să îți plătești taxa.

Ecaterina Andronescu a fost ministrul care a acreditat una dintre cele mai „productive” fabrici de diplome, Spiru Haret. De asemenea, tot în favoarea acestora, a promovat un proiect de lege în parlament care, dacă ar fi fost adoptat, ar fi încetățenit studenția fără de Bacalaureat. Cu alte cuvinte, dacă poți să fentezi sistemul, de ce nu? Andronescu, practic, te-a încurajat să fentezi sistemul, după ce practic l-a luat în brațe pe „Las' că merge și așa” și l-a făcut politică de stat. 

De ce nu a întrebat-o Selly și despre aceste aspecte pe Andronescu? Pentru că e oricând mai simplu să vorbești despre PIB sau programă școlară, e asemenea unui mers pe bicicletă pe autostrada haosului care e educația românească.